Drepturile copilului: mai în joacă, mai în serios

Prin jocuri şi scenete, elevii de clasa a IV-a află despre drepturile şi responsabilităţile lor, învăţând totodată cum să se poarte şi cum să acţioneze atunci când le sunt încălcate.

Alex, Ana şi Bogdana (tinerii pedagogi care alcătuiesc echipa Maşinii cu Jucării) sunt înconjuraţi de o gloată de copii cu energia la maximum. Sunt cel puţin 40. Alex încearcă să le ghicească numele. „Pe tine te cheamă... Milkshake!", zice către un băiat şi o undă de râs cutremură grupul. Curând, toţi fug să-şi scrie numele pe bucăţele de hârtie, iar Ana le lipeşte cu scoci pe bluze. „Haha, facem concurs ca anul trecut! E supertare", chicoteşte o fetiţă.

Să captezi atenţia a două clase de copii în acelaşi timp e aproape imposibil. Să încerci să-i mai şi înveţi concepte complicate din vocabularul adult e nebunie curată. Cel puţin aşa credeam până să ajung într-o dimineaţă la Şcoala Herăstrău din Bucureşti.

„Câte colţuri are un cerc?", strigă Alex, în timp ce încearcă să-i aşeze pe copii în această formă. „Zero!". „Păi, al nostru cam are..." După ce explică regulile - „dacă ridicăm braţele înseamnă că ceva nu e bine: ori nu sunteţi atenţi, ori faceţi gălăgie" - începe iureşul. „Cine suntem noi?", întreabă Bogdana. „Maşina cu Jucării", strigă copiii. „Vă place să vă jucaţi?" (mănânci calule, ovăz?) „Credeţi că putem învăţa anumite lucruri prin joc?"

Copiii ştiu deja cum stă treaba. Sunt clasa a IV-a şi s-au mai întâlnit cu cei de la SOS Maşina cu Jucării şi anul trecut, când au învăţat regulile de circulaţie. Acum ce le-or fi pregătit? Pe margine, doamnele învăţătoare stau cu aparatele de fotografiat pregătite. Au cedat trei ore, din cele patru ale zilei, pentru această activitate.

„O să vorbim despre un subiect foarte important: drepturile şi responsabilităţile voastre", anunţă Ana. Copiii primesc câte un bileţel pe care e scris câte un drept. La start, pornesc în căutarea colegilor care au bileţele cu aceleaşi drepturi. Şi dă-i, şi fugi, şi întreabă-i pe toţi: „Tu ce bileţel ai?". După ce au obosit bine, Alex, Ana şi Bogdana îi aşază ca la teatru, pe băncuţele cam incomode din sala de sport.

Copiii învaţă despre drepturile lor

Sunt 14 drepturi şi le discută pe rând. Asta e partea dificilă, în care copiii trebuie să fie atenţi. Nu de alta, dar informaţiile acumulate acum le vor folosi în jocul de mai târziu. Unii se mai plictisesc, pe alţii îi apucă foamea, în special băieţii sunt neliniştiţi.

Bogdana le explică răbdătoare toate noţiunile: ce înseamnă imagine publică şi viaţă intimă, cum îţi dai seama dacă o informaţie e adevărată sau falsă, ce-s alea majoritate şi minoritate, etnie, handicap, protecţie alternativă, ce înseamnă exploatare şi abuz, ce trebuie să facă dacă întâlnesc astfel de cazuri, care sunt responsabilităţile aferente fiecărui drept şi ce înseamnă, până la urmă, a avea drepturi şi responsabilităţi.

Să înceapă teatrul!

La finalul expunerii, Alex, Ana şi Bogdana înviorează atmosfera cu patru scenete. Ei joacă situaţii în care sunt încălcate diferite drepturi, iar copiii trebuie să le ghicească. 

Jocurile înseamnă în primul rând interacţiune

„M-am cam plictisit când stăteam pe băncuţe. E greu pentru un copil să stea şi să nu facă nimic. La scenete mi-a plăcut", spune Andrada.

Joaca reîncepe sub forma unui concurs cu 15 probe. Copiii primesc „paşapoarte" pe care Ana şi Bogdana le vizează după fiecare probă încheiată cu succes, iar Alex trimite echipele în misiune aruncând zarul mare din burete. Jocul consolidează noţiunile despre drepturi şi responsabilităţi. De pildă, la una dintre probe, copiii trebuie să completeze o frază: „Când văd pe cineva că râde de un copil sau îl batjocoreşte, eu îi spun...". Răspunsul, la care nimeni nu s-a încurcat, era: „... că toţi copiii sunt egali".  

Ce luăm cu noi pe o insulă pustie

La final, copiilor li se propune o excursie imaginară într-un loc frumos: o insulă pustie. Li se spune că vor merge cu barca, iar la destinaţie vor construi oraşul ideal. În bagaj primesc câteva lucruri de care ar putea avea nevoie pe insulă - haine, jucării, un televizor, apă, mâncare, telefon mobil, computer - ilustrate pe câte un cartonaş. Unele cartonaşe sunt mai speciale - conţin educaţie, cultură, democraţie, mediu curat, oportunităţi de exprimare a opiniei, doctorul şi părinţii. În timpul „călătoriei", ca să supravieţuiască, copiii vor fi nevoiţi să arunce peste bord o parte din aceste lucruri. Mai întâi cele mai puţin importante.

„Scopul jocului e ca elevii să-şi dea seama care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru ei şi să le valorizeze. Mai e şi partea de colaborare: sunt o echipă şi trebuie să ia decizii în comun", explică Ana.

Copiii primesc viza pentru proba următoare a jocului 

Denisa, Tania şi Astrid, aflate în aceeaşi „barcă", renunţă rapid la hainele moderne, jucării, televizor şi mp4 player. „E o insulă pustie şi sunt condiţii extreme, n-ai nevoie de jucării, ci de mâncare! Jucării putem să ne facem", zice Astrid. „Şi la dulciuri putem renunţa... ", completează Denisa. Ultimul pe care-l aruncă e calculatorul. „Dacă n-ai internet e inutil", motivează Tania.

Dispar apoi bicicleta, vacanţa la mare, alegerile democratice şi medicamentele. A treia oară sunt deja în dificultate. „Religia?", propune Astrid. „Dar e importantă religia!", sare Tania. Până la urmă religia e aruncată peste bord. La fel şi tratamentul echitabil, protecţia împotriva abuzului, cultura, mediul curat, odihna şi joaca.

„Voi ce aţi ales?", întreabă David, din altă echipă. „Treaba noastră!", răspund fetele cu ţâfnă. „Eu am păstrat computerul. Nu pot să rezist fără el. O să trimit un mail să ne scoată cineva de pe insula asta", zice puştiul. „Dar n-ai internet!", i-o întoarce Astrid. „Ba da, că am optat şi pentru conexiune", răspunde David, triumfător.

Fetele au păstrat: apa curată, mâncarea sănătoasă, doctorul, educaţia, oportunităţile de a-şi exprima opinia şi părinţii. La final, copiii trebuie să-şi motiveze opţiunile. În dreptul părinţilor, Tania scrie: „Pentru a primi IUBIRE".

Singurul proiect playbus din România

Învăţarea prin joc e o metodă de educaţie folosită aproape exclusiv în grădiniţe, dar care dispare odată cu intrarea copiilor la şcoală. În urmă cu 10 ani, organizaţia SOS Satele Copiilor a lansat primul proiect de tip playbus din România: SOS Maşina cu Jucării. Este vorba despre un microbuz dotat cu diferite jocuri şi jucării, cu care o echipă de pedagogi sociali ajunge în şcoli, în centre de plasament şi în parcurile din Bucureşti, unde susţine activităţi de învăţare prin joc. În acest moment echipa este formată din Ana Maria Acatrinei (24 de ani), Bogdana Neamţu (25 de ani) şi Alexandru Dumitru (25 de ani).

Vara, Maşina cu Jucării merge şi în turnee de câte o săptămână sau două prin satele din ţară. „Folosim jocul ca principală modalitate de a transmite informaţii, pentru că prin joc copiii învaţă fără să-şi dea seama", explică Bogdana. Informaţiile diferă în funcţie de locul în care se întâmplă şi de vârsta copiilor. În şcoli, jocurile au avut ca temă circulaţia rutieră, igiena, alimentaţia sănătoasă şi drepturile copilului.

„La jocuri participă şi câte 50-60 de copii, dar au fost şi aproape 300 la un moment dat. Când mergem în parcuri, oricine poate participa. Copiii străzii şi cei care locuiesc în blocurile de lângă parc ajung să se joace împreună", spune Bogdana.