Cea mai veche publicaţie din lume e doar o ediţie online astăzi. Istoria marilor ziare ale lumii porneşte din secolul XVIII

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 15 august 1888 se înfiinţa ziarul "Adeverul". Cu momente agitate în istorie, cu înteruperi şi cu modernizări, ziarul a ajuns astăzi la 125 de ani. Suntem printre cele mai vechi publicaţii din lume încă active, deşi istoria gazetelor europene şi globale începe puţin înainte.

Istoricii consideră că primul ziar publicat în Europa este "Relation aller Furnemmen und gedenckwurdigen Historien", numit simplu "Relation", a fost înfiinţat în Strasbourg, pe vremea aceea în teritoriile germanice, de către Johann Carolus. Anul 1605 este considerat cel de apariţie al primului cotidian din lume. Dar acea publicaţie este astăzi defunctă, la fel ca şi alte titluri apărute în acea perioadă.

Primul ziar care a trăit o vreme îndelungată a fost "La Gazette" din Franţa, între 1631 şi 1915. După definiţia unui ziar, nu poate fi încadrat în această categorie, deoarece apărea săptămânal, dar a fost o gazetă respectată.

Cel mai vechi ziar din lume este acum doar un site

În 1645 se înfiinţa în Suedia "Ordinari Post Tijdener" (foto dreapta), iar în ziua de astăzi este cel mai vechi ziar încă existent. Astăzi se numeşte "Post Och Inrikes TIdningar" şi este o gazetă guvernamentală.

De pe 1 ianuarie 2007 ziarul a trecut exclusiv online. Fostul redactor-şef al publicaţiei, Hans Holm, declara că "e un dezastru cultural" această trecere.

image

Vechime prin fuziune

O altă publicaţie considerată printre cele mai vechi din lume vine din Olanda. "Weeckelycke Courante van Europa" a fost înfiinaţat în 1656 şi era un săptămânal care avea un nume ce se traducea "Săptămânalul Europei".

În timpul ocupaţiei naziste a fost forţat să fuzioneze cu ziarul regional "Haarlems Dagblad", iar acesta din urmă se laudă cu faptul că este cel mai vechi ziar încă existent. Ediţia online poate fi accesată aici.

Cea mai veche ediţie printată, un buletin de stat

Pentru că iniţiativa privată, mai ales în domeniul media, a apărut un pic mai târziu, unele titluri vechi sunt pur şi simplu doar nişte buletine informative ale statului. Este cazul şi publicaţiei cunoscute la înfiinţare drept "La Gazeta", înfiinţată în 1661 în Spania.

Până în 1900 a fost numită "Gaceta de Madrid", iar apoi a devenit "Boletin Oficial del Estado". Poate fi citit şi astăzi pe print şi conţine informări cu privire la activitatea guvernului şi statului spaniol. Publică legi, reglementări şi acte, la fel ca "Monitorul Oficial".

Cea mai veche iniţiativă privată

Dacă cele de mai sus au fost gazete care aveau legătură cu statul, cel mai vechi ziar din lume care a fost înfiinţat exclusiv prin capital privat este "La Gazetta di Mantova", publicat şi în ziua de astăzi. Site-ul poate fi găsit aici.

A fost înfiinţat în 1664, iar în 1998 a oferit prima variantă a site-ului său. Deoarece este un cotidian regional, are un tiraj limitat. De exemplu, în 2008 avea doar 32.000 de copii vândute.

image

Cotidian înfiinţat în 1664

Alte ziare care vin din negura timpului

În afară de acestea, în Europa continuă să existe sub alte forme primele gazete ale acelor timpuri. De exemplu, "London Gazette" de astăzi este publicat din 1665, când a fost înfiinţat sub numele de Oxford Gazette.

Cel mai vechi ziar din Germania care încă există este "Hildesheimer Allgemeinte Zeitung", înfiinţat în 1705 în localitatea Hildesheim, în Saxonia de Jos, Germania.

Cel mai vechi ziar de limba engleză, după toate definiţiile sale, este "The Belfast News Letter". A fost printat prima oară în 1737, iar acum are o orientare unionistă. Are un tiraj de maximum 30.000 de copii.

Cel mai vechi ziar de limba franceză se numeşte "L'Express" şi este publicat în oraşul elveţian Neuchatel.  A fost înfiinţat în 1738, sub numele de "Feuille d'avis de Neuchatel".

image

Marile gazete ale lumii

Dacă titlurile acestea vi s-au părut necunoscute, aflaţi că marile ziare care există şi astăzi au fost înfiinţate un pic mai tâziu. "The Times" din Marea Britanie a fost înfiinţat în 1785, "The Observer", prima publicaţie de duminică, a fost înfiinţat în 1791, iar "The Guardian" a venit în 1821. Mai târziu au apărut pe arhipelagul britanic "The Daily Telegraph" (1855) sau "The Daily Mail" (1896)

În Franţa, "Le Figaro" a fost printat prima oară în 1826. Pe continentul american, "Chicago Tribune" a fost înfiinţat în 1847, dar publicaţii regionale timpurii există şi astăzi. Patru ani mai târziu, apărea pe piaţă "The New York Times", iar "The Wall Street Journal" a apărut la un an după "Adeverul", în 1889.

image


 

Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite