Profeţiile biblice despre criza din Orientul Mijlociu. Un vechi oraş „va fi o ruină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violenţa mortală care a pătruns în Siria şi avertizările unui posibil atac al Statelor Unite i-au făcut pe unii să urmărească nu doar evenimentele din viitorul apropiat, dar şi pe cele din antichitate, privind conflictul sirian prin prisma profeţiilor apocaliptice din Vechiul Testament, anunţă USA Today.

În ultimele săptămâni, câteva profeţii îngrozitoare au apărut pe site-uri, în librării, la cursurile de studii biblice, dar şi în predicile pastorilor unor culte creştine, care susţin că au observat o legătură între pasajele din Vechiul Testament şi evenimentele din Egipt, Libia şi Siria, din zilele noastre.

 „Atenţie, Damascul va înceta să mai fie un oraş, şi va deveni o ruină decăzută“, citează Isaia 17, un pasaj despre care unii creştini consideră că prezintă detaliile unui eveniment terifiant care va lăsa oraşul de nelouit, fiind un alt pas spre sfârşitul zilelor şi a doua venire a lui Hristos.

Damascul este capitala Siriei şi unul dintre cele mai vechi oraşe din lume.

Un alt pasaj din Isaia 19 pare să se refere la războiul civil din Egipt şi la apariţia unui „rege feroce“.

Discuţia despre aceste profeţii s-a intensificat după ce preşedintele Obama a insistat că o intervenţie militară în Siria, ca răspuns la ceea ce Washingtonul spune că este o dovadă a faptului că regimul sirian a folosit arme chimice împotriva propriului popor. În schimb, Siria a jurat va riposta faţă de vecinii săi, în special faţă de Israel, dacă SUA va acţiona asupra ei.

 „Profeţiile nu sunt noi grupului nostru pentru că noi organizăm cursuri de studiu al Bibliei în fiecare vineri noapte. Am analizat acea profeţie, dar încercăm să nu exagerăm în interpretare, pentru că poate fi periculos“, a declarat pastorul unei congregaţii creştine din Australia.

 „Situaţia din Siria aşa cum se raportează ea la Scriptură ar putea fi ceva la care vom fi martori, dar trebuie să fim precauţi. În fond, profeţia se referă de fapt la credinţa în cuvântul lui Dumnezeu“.

Profeţiile au jucat de mult timp un rol în formarea credinţei creştine a americanilor, şi ulterior au fost folosite deseori în politică. Mai multe congregaţii, inclusiv Adventiştii de Ziua a Şaptea şi Martorii lui Iehova se raportează la „Marea Dezamăgire“ din 1844, anul în care pastorul William Miller a convins mii de credincioşi să îşi doneze posesiunile pentru a se pregăti de ceea ce el spunea că va fi a doua venire lui Hristos.

Milioane de americani au ascultat îngrozitoarele preziceri ale ministrului Herbert W. Amstrong, la sfârşitul anilor 30, când acesta vorbea despre o vreme a foametei, războiului şi epidemiilor, în alte cuvinte Al Doilea Război Mondial.

Preşedintele Harry Truman, un devotat cunoscător al Bibliei, care vorbea despre profeţiile legate de întoarcerea evreilor pe Pământul Făgăduinţei, a fost primul lider mondial care a recunoscut Israelul ca stat, în 1948, un moment pe care unii creştini l-au considerat ca început al unei noi ere de profeţii pentru evenimentele din Orientul Mijlociu.

Un renumit cercetător american al Bibliei şi profeţiilor despre Apocalipsă, Tom Lombardo, consideră că profeţia siriană este cel mai recent exemplu despre cum unii creştini aleg să raporteze scrierile antice la vremurile lumii actuale, atât de complexe.

„Interpretând evenimentele nu înseamnă că ajungi să înţelegi ce se întâmplă acolo. Personal, eu cred că mai mult derutează“, susţine Lombardo.

 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite