GALERIE FOTO Homosexualii şi lesbienele s-au sărutat pe străzile americane pentru a protesta
0Activiştii drepturilor homosexualilor şi susţinători ai căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex au protestat în faţa restaurantelor Chick-fil-A din Statele Unite ale Americii, după ce preşedintele companiei a spus că sprijină „definiţia biblică a familiei.”
Douăzeci de protestatari au venit în faţa unui restaurant Chick-fil-A din Atlanta, iar un cuplu s-a sărutat pentru a atrage atenţia asupra drepturilor pe care le au cuplurile de acelaşi sex. „Îmi place să-i asemui unui cuplu căsătorit care se sărută la o cină romantică, e acelaşi lucru. Suntem aici, iar dragostea noastră este la fel de autentică”, a spus organizatorul Carly McGehee.
De asemena, o altă protestatară, Marci Alt, a spus că ar dori ca preşedintele companiei Chick-fil-A, Dan Cathy, să-i întâlnească soţia şi pe cei doi copii ai săi. „Noi împărtăşim acelaşi tip de valori”, a spus Alt. „Cred că dacă va deschide ochii ar înţelege că doar pentru că suntem un cuplu de lesbiene, nu suntem foarte diferite de el şi de soţia lui”.
Proteste au existat şi în alte oraşe americane. În Los Angeles, suporterii căsătoriilor de acelaşi sex s-au sărutat în faţa unui restaurant „Chick-fil-A”. Ei au susţinut că Iisus Hristos nu a pomenit nimic despre homosexualitate. Referindu-se la Cathy, activistul a spus că „Ar trebui să citească Biblia înainte să vorbească.”
Protestele pornite de comunitatea homosexualilor şi lesbienelor din SUA a venit ca un răspuns la o manifestaţie de miercuri, numită „Ziua Aprecierii Chick-fil-A”, în care americanii s-au aliniat în faţa restaurantelor pentru a sprijini compania. La finalul acestei zilei, reprezentanţii companiei au raportat un record de vânzări.
Aproximativ 14.400 de oameni şi-au exprimat sprijinul lor pe o pagina de Facebook dedicată protestului de vineri, un număr mic faţă de cei care au participat la „Ziua Apecierii Chick-fil-A”.
Pe lângă protestul în sine, homosexualii şi lesbienele din SUA au rugat participanţii să doneze costul aproximativ al unui meniu la restaurantele lui Dan Cathy, adică 6,5 dolari. Banii urmează a fi folosiţi pentru sprijinirea comunităţilor de homosexuali şi lesbiene.
Cum a pornit scandalul
Controversa a început după un interviu cu Dan Cathy, apărut într-o revistă baptistă, în data de 16 iulie, în care acesta îşi exprima părerea cu privire la familie.
„Suntem susţinători ai familiei, definiţia biblică a familiei”, a spus el. „Avem o afacere de familie şi suntem căsătoriţi cu primele noastre soţii. Mulţumim lui Dumnezeu pentru asta.”
Declaraţia sa a provocat rumoare în comunităţile de homosexuali, sensibile la aceste declaraţii, care condamnă practic căsătoriile de acelaşi sex, oferind argumente biblice.



