Fred Kaplan: Pandemia de coronavirus ar putea pecetlui sfârşitul dominaţiei americane în lume

Preşedintele SUA, Donlad Trump

Dar, prin răspunsul dat în cazul noului coronavirus, o criză atât de diferită în comparaţie cu toate celelalte din ultimul secol, America este în curs de a da un exemplu foarte prost şi, în consecinţă, ar putea să decadă atât de mult încât să-şi piardă puterea geopolitică, scrie comentatorul de politică externă Fred Kaplan în revista „Slate”.

Într-un discurs susţinut în februarie 1994 cu prilejul aniversării a 90 de ani de viaţă, legendarul diplomat George Kennan, arhitectul doctrinei de stăvilire a comunismului, a remarcat puterea exemplului pentru o forţă precum Statele Unite în vederea exercitării influenţei în mod util în lume.

Influenţa americană era periclitată deja din mai multe motive, cum ar fi  prăbuşirea blocurilor (pe care le putea instrumentaliza în perioada Războiului Rece), emergenţa unor grupări teroriste şi miliţii sectare (imposibil de reprimat cu mijloace militare convenţionale), explozia investiţiilor chineze şi presiunea din Asia dar şi din alte părţi. Toate aceste tendinţe au fost grăbite, pe alocuri deliberat, de preşedintele Donald Trump, care îşi critică aliaţii tradiţionali când nu îi trimite la plimbare, se apropie cu o oarecare plăcere de regimurile autoritare şi oscilează între curbe obositoare şi războaie comerciale autodistrugătoare în relaţia cu China.

Totuşi, asaltul lansat de izolaţionistul Trump împotriva politicilor predecesorilor săi a arătat totodată stima şi puterea de care se bucură America.

Pe cât panicaţi erau aliaţii, întrucât îşi doreau cu disperare reîntoarcerea leadershipului american, pe atât de bucuroşi erau adversarii, pentru că această lacună le permitea noi incursiuni în sfera influenţei mondiale.

După mai bine de trei ani de mandat, Trump şi-a dus ţara la limita inutilităţii. Dacă vrea să conducă şi să inspire pe alţii, o ţară trebuie să-şi propună leadershipul, valorile sau sistemul politic. Dar, în faţa coronavirusului, America dovedeşte că, pentru moment cel puţin, nu are mare lucru, chiar aproape nimic, de oferit.

New York Times şi Washington Post au publicat relatări lungi şi captivante despre lentoarea cu care Trump a reacţionat în cazul pandemiei, ignorând avertismentele unor oameni de ştiinţă şi ale unor oficiali de rang înalt. Dar astăzi, pe deplin conştient de gravitatea situaţiei, el nu are un plan pentru a minimaliza pierderile sau pentru a redemara economia. S-a înconjurat de două echipe de consilieri şi este pe punctul de a-şi mai forma încă una, fapt ce nu face decât să exacerbeze rivalităţile personale şi birocratice. El continuă să-şi ignore responsabilităţile de preşedinte şi le permite guvernatorilor să concureze în răspunsurile de urgenţă, miza acestora fiind echipamentele de protecţie atât de puţine pentru cel mai mare ofertant.

Relaţiile sale execrabile cu guvernele străine împiedică cooperarea la nivel internaţional, care permite în general crearea unor condiţii favorabile pentru soluţionarea acestor tipuri de criză.

Ba mai mult, el a încercat chiar obţină exclusivitatea unui laborator german angajat în cursa pentru găsirea unui vaccin anti-coronavirus, tentativă pe care presa nu a ratat-o şi care i-ar putea aduce o pedeapsă binemeritată dacă Germania, sau oricare altă ţară, ar intra prima în posesia acestui produs.

Prin felul său de a conduce, Trump nu face decât să otrăvească sistemul politic american. A îndepărtat experţii din administraţia sa, în timp ce puţinii specialişti rămaşi sunt ignoraţi de cele mai multe ori. Cabinetul său, care dispunea cândva de câteva spirite independente, este umplut acum de mediocri, conştienţi că principala lor funcţie constă în a-şi aproba viguros şeful de fiecare dată când ia cuvântul. Congresul a dat dovadă de inspiraţie când, fără ajutorul lui Trump, a elaborat şi a votat în cvasiunanimitate pentru un plan de relansare economică în valoare de 2.000 de miliarde de dolari, dar serviciile administrative, uzate şi private de actuala conducere, sunt lente în a-l debloca. Rămâne de văzut dacă Congresul, care de la acest vot nu mai scoate nicio vorbă, va dubla miza în câteva luni, aşa cum ar trebui odată cu golirea conturilor bancare.

În tot acest timp, China se poziţionează ca lider. Este un statut nemeritat probabil, ţinând cont doar că virusul a apărut în teritoriul său şi cadrele de vază din Partidul Comunist au înăbuşit primele alerte legate de propagarea acestuia, după care au falsificat datele. Orice ar fi, China este cea care furnizează o mare parte din medicamentele şi echipamentele sanitare folosite în lume, iar partidul unic are grijă să exploateze livrările de materiale pentru alte ţări, inclusiv pentru Statele Unite. Aşa cum spune Ian Bremmer, preşedintele Eurasia Group: «Să fim oneşti. Mă doare să văd China trimiţând ajutor umanitar Statelor Unite şi Europei”.

O întrebare apare pe buzele tututor: cine are rolul de superputere de-acum înainte?

Prima impresie pare înşelătoare, în măsura în care o bună parte din echipamentele medicale furnizate de China prezintă defecte. Dar, până la urmă, imaginea contează; cel puţin China acţionează. Ce face America, se întreabă ei, pentru a mai reduce din suferinţele lumii? Şi de altfel ce face ea pentru a-şi proteja propriul popor?

Toate aceasta se încadrează în Noul drum al mătăsii, o reţea masivă de proiecte de infrastructură susţinută de China în peste 60 de ţări, atingând o treime din populaţia lumii şi costând 200 de miliarde de dolari (plus o estimare de 1.200 de miliarde pentru următorii şapte ani). Pentru preşedintele chinez Xi Jinping, aceasta este o manieră de a pune bazele sistemului comercial mondial controlat de Beijing, susceptibil să eclipseze dominaţia occidentală existentă de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Unele ţări care primesc fonduri în cadrul acestui proiect s-au strâmbat din nas la vederea condiţiilor politice asociate lui, dar, într-un final, nu au avut alternativă.

Alţii ar putea să facă la fel în diverse domenii. Multe ţări ar prefera leadershipul american, chiar şi aşa failibil cum a fost în ultimii ani. Dar când nu vor avea această opţiune, se vor orienta către alte surse de aprovizionare şi de securitate, probabil către alte forme de guvernare.

La sfârşitul discursului său aniversar din 1994, George Kennan avertiza că „dacă nu vom păstra calitatea, vigoarea şi moralul propriei societăţi, nu vom fi decât puţin utili altora”.