Rusia îşi încalcă din nou angajamentele internaţionale: Cum a răspuns „justiţia” lui Putin la decizia CEDO cu privire la eliberarea imediată a lui Navalnîi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi adus în faţa unui „judecător” al regimului Putin FOTO EPA-EFE
Aleksei Navalnîi adus în faţa unui „judecător” al regimului Putin FOTO EPA-EFE

Ministrul Justiţiei din Rusia a respins decizia CEDO cu privire la eliberarea „imediată” a opozantului Aleksei Navalnîi, apreciind că este inadmisibilă şi reprezintă o ingerinţă inacceptabilă în afacerile ţării sale. Rusia este una dintre ţările care şi-au asumat să respecte hotărârile CEDO.

„Nu există nicio bază legală în legislaţia rusă care să permită eliberarea acestei persoane”, a declarat Konstantin Ciuicenko, evitând, la fel ca preşedintele rus Vladimir Putin, să evite pronunţarea numelui opozantului Aleksei Navalnîi.

Ciuicenko susţine, potrivit AFP, că decizia pronunţată miercuri de CEDO în cazul condamnării lui Navalnîi la închisoare este o „ingerinţă grosieră” în afacerile Rusiei şi de natură „politică”. Navalnîi acuză la rândul său faptul că a fost condamnat în baza unui dosar fabricat „politic” de oamenii lui Putin.

Rusia, ale cărei relaţii cu UE şi SUA sunt tensionate de mai mulţi ani, a respins deja numeroase apeluri făcute dinspre Occident pentru eliberarea lui Navalnîi.

CEDO: Viaţa lui Navalnîi este în pericol

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut miercuri regimului Putin să-l elibereze „imediat” pe Aleksei Navalnîi, argumentând că există riscuri pentru viaţa sa în detenţie.

„Curtea a ţinut cont de natura şi amploarea riscului pentru viaţa reclamantului, deliberând în lumina circumstanţelor generale ale detenţiei actuale a reclamantului”, precizează CEDO într-un comunicat.

Ca semnatară a Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor Omului, Rusia are obligaţia să respecte decizia.

Decizia CEDO intervine la o lună după arestarea lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului. El a fost reţinut pe 17 ianuarie, la punctul de control al paşapoartelor de pe un aeroport din Moscova la revenirea din Germania. Navalnîi a stat timp de cinci luni în Germania pentru a primi îngrijiri medicale după ce a fost otrăvit de o echipă a Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) cu un agent neurochimic din gama Noviciok. Opozantul este convins că cel care a dat ordinul otrăvirii sale este chiar Vladimir Putin.

Decizia instanţei de la Strasbourg a fost anunţată şi pe blogul lui Aleksei Navalnîi. Ea a fost luată în urma unei sesizări depuse de opozantul rus la 20 ianuarie. În sesizare, Navalnîi estima că autorităţile ruse „nu pot oferi garanţii suficiente pentru viaţa şi sănătatea sa”.

Susţinătorii lui Navalnîi insistă ca Moscova să-şi respecte angajamentele internaţionale

În prezent, Navalnîi se află în detenţie şi aşteaptă examinarea recursului la decizia de comutare a unei sentinţe la închisoare cu suspendare datând din 2014 într-una cu executare de doi ani şi opt luni. Recursul va avea loc sâmbătă.

Susţinătorii lui Navalnîi, care se confruntă în aceste zile cu un alt proces, pentru o acuzaţie de defăimare a unui veteran de război, au salutat decizia CEDO şi au atras atenţia că justiţia rusă ar trebui să se conformeze acesteia.

„Rusia este obligată să aplice această decizie, nu poate fi altfel, întrucât Convenţia Europeană (a drepturilor omului, n. red.) face parte din legislaţia rusă”, a declarat pentru AFP avocata Olga Mihailova.

Potrivit „justiţiei” regimului Putin, Navalnîi trebuie să stea după gratii deoarece a încălcat controlul judiciar în timp ce se afla în Germania. La rândul său, Navalnîi a spus că nu avea cum să se prezinte la poliţie din cauza faptului că se afla la tratament după otrăvirea cu Noviciok. El afirmă că a trimis documente în acest sens, în timp ce procurorii au strâns din umeri că nu ştiu nimic şi au tot insistat că a încălcat controlul judiciar.

Opozantul rus a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare în 2014 în cadrul unui dosar de fraudă. În 2017, CEDO a decis că atât el, cât şi fratele său Oleg, judecat în acelaşi dosar, au fost lipsiţi de dreptul la un proces echitabil.

Noi proteste în Rusia

Arestarea lui Navalnîi a provocat proteste în toată Rusia, dar autorităţile le-au reprimat cu brutalitate, reţinând peste 11.000 de persoane.

Noi manifestaţii împotriva regimului Putin sunt prevăzute să aibă loc în primăvară şi în vară şi să se intensifice pe măsura apropierii alegerilor pentru Duma de Stat din septembrie.

UE, care a adoptat deja sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi după refuzul Moscovei de a deschide o anchetă în cazul otrăvirii lui Navalnîi, este aşteptată să anunţe noi măsuri împotriva regimului Putin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite