Războiul Rusiei cu istoria în Ucraina: viziunea mistică a lui Putin de „a lua înapoi” teritorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin FOTO Profimedia
Vladimir Putin FOTO Profimedia

Odată cu invazia Ucrainei, datele istorice şi evenimentele asociate au devenit probleme arzătoare cu impact asupra războiului şi păcii în Europa. Referinţa lui Vladimir Putin la cucerirea (1704) oraşului pe atunci suedez Narva de către Petru cel Mare şi sugestia că „destinul” său ar fi să recupereze teritorii, arată gândirea imperialistă a Kremlinului dincolo de Ucraina, scrie CEPA.

Tratatul de la Polianovka (1636), ce s-a întâmplat cu oraşul azi estonian Narva în 1704 şi cine a semnat un tratat de pace cu Moscova în 1920 capătă noi valenţe după ce Rusia şi-a arătat înclinaţia de a-şi reconstrui sfera de influenţă, în funcţie de un mandat istoric semi-mitic proclamat de liderul de la Kremlin. În aceste circumstanţe, vecinii Rusiei ar trebui să fie îngrijoraţi, la fel şi aliaţii lor. Cu ocazia aniversării a 350 de ani de la naşterea ţarului Petru cel Mare, Putin a sugerat că destinul său este să „dea înapoi” şi să „întărească” teritoriile cucerite – printre acestea s-a aflat şi oraşul azi estonian Narva pe care primul împărat al Rusiei l-a luat de la Suedia, în 1704. 

O altă ştire este că în Duma de Stat a fost depusă o rezoluţie prin care să fie anulată recunoaşterea independenţei Lituaniei în 1991. Asta deşi Rusia sovietică a recunoscut Lituania prin Tratatul de la Moscova din 1920. Un deputat lituanian a reacţionat citând Tratatul de la Polianovka în sprijinul afirmaţiei că oraşul rus Smolensk este de fapt lituanian. Iar recent autorităţile letone au decis să demoleze o statuie ridicată memoriei „eliberatorilor” sovietici. 

Mulţi în Europa occidentală au ajuns să creadă că datele istorice prăfuite şi bătăliile din alte timpuri nu au de ce să-i intereseze pe ei – or, problema nu se mai pune aşa dacă adversarii de azi se folosesc de istorie să-şi justifice pretenţiile teritoriale şi războiul. E necesară o nouă disciplină – istoria securităţii naţionale, pentru a înţelege istoria mai bine decât adversarii. Astfel cunoaşterea a cine a făcut ce cui, când şi de ce vor ajuta în deconstruirea interpretării selective a trecutului, scrie CEPA.

Vladimir Putin îşi priveşte regimul în termeni istorici  şi şi-a motivat invazia ca atare – numai astfel se poate explica invazia sa brutală şi neprovocată a Ucrainei, scrie Ben Dubow, cercetător la CEPA. În această ordine de idei, câştigarea păcii în Ucraina ocupată va presupune o totală rescriere a istoriei.  Putin a dovedit veleităţi de falsificare a istoriei şi anterior – în 2020, în pragul aniversării a 75 de ani de la înfrângerea nazismului, a scris o pledoarie în apărarea coluziunii între Stalin şi Stalin; în iulie 2022, a scris eseul „Despre unitatea istorică a Rusiei şi Ucrainei” în care a proclamat că ruşii, ucrainenii şi belaruşii sunt un singur popor, iar Ucraina nu are dreptul să existe.

Atunci când şi-a anunţat invazia, Putin a declarat  că SUA au „creat răni sângerânde, care nu se vindecă” şi peste tot unde s-au aventurat au adus „blestemul terorismului internaţional şi extremismului”. Or, în prezent Occidentul cu valorile sale  ale „degradării şi degenerării” se află pe pământurile strămoşeşti ale ţării, la Kiev; de aceea Rusia să-şi asume deopotrivă rolul istoric al salvatorului de teritorii-mamă şi al lumii.

Conform narativei, invazia constituie recuperarea unei părţi esenţiale a pământului după ce mai întâi Lenin a creat o împărţire administrativă arbitrară, şi apoi Rusia, în era post-sovietică, a înfiinţat Ucraina ca un semi-stat.

Această expunere a evenimentelor ignoră profund istoria. Rusia şi Ucraina au fost mai mult despărţite decât împreună din punct de vedere istoric. Vreme de jumătate de mileniu după ce mongolii au rupt statul Kievan Rus (XIX-XIII), Moscova şi Kievul au trăit sub alţi conducători. Rusia a avut evenimentele sale fondatoare– eliberarea de dominaţia mongolă, ascensiunea Romanovilor, Timpurile Tulburi (1598 -1613). Ucraina a fost în acest timp sub dominaţia regilor catolice după care rezistenţa a dat naştere cazacilor, ce au pus baza .naţiunii ucrainene moderne în secolul XVII.

Dar istoriile celor două se despart mai cu seamă în Al Doilea Război Mondial sau Războiul Patriotic pentru Rusia, în care au murit 20 de milioane de cetăţeni şi soldaţi – pentru ruşi are o semnificaţie mitică datorită sacrificiilor la o scară de neimaginat. Doar că în decada precedentă conducătorii comunişti au impus Ucrainei cea mai cumplită foamete de până atunci, în alianţă cu naziştii. În acest context s-a format rezistenţa Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni faţă de subjugarea sovietică, pe care Ucraina o consideră eroică în timp ce naşterea liderului său Stepan Bandera este declarată zi naţională. Ruşii văd în asta echivalentul unei apologii a nazismului, întrucât nimic nu îi răneşte mai puternic decât o diminuare a valorii sacrificiului în Marele Război Patriotic. Statul rus a interzis prin lege comparaţiile între totalitarismul nazist şi cel sovietic.

Or, în manualele ucrainene se regăsesc chiar aceste comparaţii astfel încât Ministrul rus al Educaţiei le-a şi denunţat drept „propagandă a urii”. În acelaşi fel, ambasadorul rus la ONU a afişat aceste manuale ca dovadă a imoralităţii guvernului de la Kiev.

Putin, care s-a aşteptat ca ucrainenii să-i primească pe invadatorii ruşi ca eliberatori şi fraţi a găsit un popor mândru şi gata să se lupte pentru ţara lor. Prin urmare, pentru a preface iluziile în realitate, Putin este obligat să rescrie istoria vecinei sale.

Forţele de ocupaţie din Mariupol au ars manuale ucrainene, profesori de pe tot Donbasul au fost trimişi în oraşul rusesc Rostov pentru „recalificare”, iar soldaţii forţează şcolile să se deschidă pentru vară, astfel încât copiii să poată învăţa o nouă programă rusă.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite