Lupta unui cuplu tată-fiu pentru salvarea permafrostului din Siberia:„Concentraţia de metan din atmosferă nu a crescut niciodată în ritmul de astăzi”
0
Într-unul dintre cele mai reci locuri ale planetei, la 130 km sud de coasta arctică a Rusiei, savantul Serghei Zimov nu poate găsi niciun semn de permafrost, deoarece încălzirea globală a pătruns în solul Siberiei, scrie Reuters.
Pe măsură ce compoziţia permafrostului, de la oase de mamut până la vegetaţia veche îngheţată în interiorul său de milenii, se dezgheaţă şi se descompune, acesta ameninţă să elibereze cantităţi mari de gaze cu efect de seră.
Zimov, care studiază permafrostul la baza sa din regiunea producătoare de diamante Iacuţia (estul Siberiei) de zeci de ani, e martor la efectele schimbărilor climatice în timp real.
Introducând o bară subţire de metal aproape fără a exercita forţă în gazonul siberian, unde temperaturile cresc de peste trei ori mai mult decât media mondială, bărbatul de 66 de ani este realist.
„Acesta este unul dintre cele mai reci locuri de pe pământ şi nu există permafrost. Concentraţia de metan din atmosferă nu a crescut niciodată în ritmul de astăzi... Cred că acest lucru are legătură cu permafrostul nostru”, spune el.
Permafrostul acoperă 65% din suprafaţa Rusiei şi aproximativ un sfert din suprafaţa nordică. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că emisiile de gaze cu efect de seră produse de dezgheţarea acestuia ar putea în cele din urmă să egaleze sau chiar să depăşească emisiile industriale ale Uniunii Europene din cauza volumului mare de materie organică în descompunere.
Între timp, emisiile cauzate de permafrost, care sunt considerate naturale, nu sunt luate în considerare în angajamentele guvernamentale care vizează reducerea emisiilor şi nu sunt în prim-plan nici în cadrul discuţiilor ONU privind schimbările climatice.
Zimov a ignorat ordinele de a părăsi Arctica în momentul când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, găsind în schimb finanţare pentru a menţine Staţia de Ştiinţă de Nord-Est în apropierea oraşului parţial abandonat Cerski.
Citând datele unei reţele de staţii globale de monitorizare administrate de SUA, Zimov spune că pandemia de COVID-19 a scos la iveală faptul că permafrostul a început să elibereze gaze cu efect de seră.
În ciuda faptului că fabricile din întreaga lume şi-au redus activitatea în timpul pandemiei, încetinind dramatic transportul global, Zimov spune că concentraţia de metan şi dioxid de carbon din atmosferă a crescut într-un ritm rapid.
Oraşe întregi stau pe permafrost, iar dezgheţarea acestuia ar putea costa Rusia 7 trilioane de ruble (100 de miliarde de dolari) până în 2050, dacă rata de încălzire se menţine, spun oamenii de ştiinţă.
Construite în baza presupunerii că permafrostul nu se va dezgheţa niciodată, multe case, conducte şi drumuri din nordul şi estul îndepărtat al Rusiei se scufundă acum şi au din ce în ce mai mult nevoie de reparaţii.
ANIMALE DIN EPOCA DE GHEAŢĂ
Zimov îşi propune să încetinească dezgheţul într-o zonă a Iacuţiei populând o rezervaţie naturală numită Parcul Pleistocen cu ierbivore mari, între care zimbri, cai şi cămile.
Astfel de animale calcă zăpada, făcând-o mult mai compactă, astfel încât frigul iernii să poată ajunge până la pământ, mai degrabă decât să acţioneze ca o pătură izolatoare groasă.
Zimov şi fiul său Nikita au început să introducă animale în parcul împrejmuit în 1996 şi au mutat până acum aproximativ 200 de specii diferite, despre care spun că fac permafrostul mai rece în comparaţie cu alte zone.
Zimbrii au fost transportaţi cu camioanele şi expediaţi în această vară din Danemarca, de-a lungul Rutei Mării Nordului, trecând pe lângă urşi polari şi morse şi prin furtuni de câteva săptămâni, înainte ca nava lor să ajungă în sfârşit la gura râului Kolima către noua lor casă, la aproximativ 6.000 de kilometri spre est. .
Planul suprarealist al lui Zimov pentru geoingineria unui viitor mai rece s-a extins până la oferirea unui cămin pentru mamuţi, pe care alţi oameni de ştiinţă speră să-l readucă la viaţă cu tehnici genetice, pentru a imita ecosistemul regiunii din cursul ultimei ere glaciare, care s-a încheiat cu 11.700 de ani în urmă.
O lucrare publicată în Nature's Scientific Reports anul trecut, în care ambii Zimov au fost enumeraţi ca autori, a arătat că animalele din Parcul Pleistocen au redus adâncimea medie a zăpezii la jumătate, iar temperatura medie anuală a solului cu 1,9 grade Celsius, cu o scădere şi mai mare iarna si primavara.
Sunt necesare mai multe lucrări pentru a determina dacă astfel de metode „neconvenţionale” ar putea fi o strategie eficientă de atenuare a schimbărilor climatice, dar densitatea animalelor din Parcul Pleistocen -- 114 indivizi pe kilometru pătrat -- ar trebui să fie fezabilă la scară panarctică.
Iar modelele la scară globală sugerează că introducerea ierbivorelor mari în tundră ar putea împiedica dezgheţarea a 37% din permafrostul arctic, se arată în lucrare.
Nikita Zimov, fiul lui Serghei, se plimba în adâncurile râului Kolima la Duvanny Yar în septembrie când a pescuit un colţ şi un dinte de mamut.
Astfel de descoperiri sunt comune de ani de zile în Iacuţia şi în special în râurile unde apa erodează permafrostul.
La trei ore de mers cu barca de Cerski, malul râului oferă o secţiune transversală a dezgheţului, cu o foaie groasă de gheaţă expusă care se topeşte şi picură sub straturi de pământ dens şi negru care conţine mici rădăcini de iarbă.
„Dacă luaţi greutatea tuturor acestor rădăcini şi substanţe organice în descompunere în permafrostul din Iacuţia, aţi constata că este mai mare decât biomasa terestră a planetei”, spune Nikita.
Oamenii de ştiinţă spun că, în medie, lumea s-a încălzit cu un grad în ultimul secol, în timp ce în Iacuţia în ultimii 50 de ani, temperatura a crescut cu trei grade.
Bătrânul Zimov spune că a observat cu ochiul liber cum iernile au devenit mai scurte şi mai blânde, în timp ce Alexander Fedorov, director adjunct al Institutului Melnikov Permafrost din Yakutsk, spune că nu mai trebuie să poarte îmbrăcăminte de blană în lunile cele mai reci.
Dar abordarea emisiilor de permafrost, cum ar fi focul şi alte aşa-numite emisii naturale, prezintă o provocare, deoarece acestea nu sunt pe deplin luate în considerare în modelele climatice sau acordurile internaţionale, spun oamenii de ştiinţă.
„Dificultatea este cantitatea”, spune Chris Burn, profesor la Universitatea Carleton şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Permafrost.
„Unul sau două procente din carbonul din permafrost este echivalent cu emisiile globale totale pentru un an.”
Oamenii de ştiinţă estimează că permafrostul din emisfera nordică conţine aproximativ 1,5 trilioane de tone de carbon, aproximativ de două ori mai mult decât se află în prezent în atmosferă, sau aproximativ de trei ori mai mult decât în toţi copacii şi plantele de pe pământ.
Nikita spune că nu există o unică soluţie pentru combaterea încălzirii globale.
„Muncim pentru a demonstra că aceste ecosisteme vor ajuta în lupta noastră, dar, desigur, eforturile noastre nu sunt suficiente.”
Se încarcă comentariile...
