Reguli de circulaţie în Republica Moldova. Acte, asigurări şi amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reguli de circulaţie în Republica Moldova pentru şoferi străini
Reguli de circulaţie în Republica Moldova pentru şoferi străini

Şoferii din România sau din oricare altă ţară europeană care doresc să se deplaseze în Republica Moldova trebuie să cunoască faptul că în ţara noastră nu există autostrăzi, tuneluri şi nici tramvaie. Regulile de circulaţie în Republica Moldova sunt aproape identice cu cele din Europa şi foarte simple.

Regulamentul circulaţiei rutiere, care este în vigoare acum în Republica Moldova, a fost aprobat de guvern în mai 2009. Recent, Parlamentul de la Chişinău a adoptat şi Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Acordul european ce completează Convenţia asupra semnalizării rutiere şi la Protocolul privind marcajele rutiere.

Reguli de circulaţie în Republica Moldova. Viteza şi acte necesare

În Republica Moldova vehiculele se conduc pe partea dreaptă a carosabilului, iar circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor care au volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale, cu excepţia vehiculelor aflate în traficul internaţional, este interzisă.

Viteza regulamentară de deplasare prin localităţi este de 50 km/oră, iar în afara localităţilor este de 90 km/oră. În localităţi, pe unele porţiuni de drumuri, este permisă deplasarea autovehiculelor cu viteza maximă de 70 km/oră, acest lucru fiind anunţat de indicatorul rutier respectiv. Totodată, prin zonele rezidenţiale şi teritoriile adiacente drumului aceasta nu poate depăşi 20 km/oră

Persoana care conduce un autovehicul pe drumurile din Republica Moldova trebuie să deţină câteva acte, iar la cererea inspectorului de patrulare, poliţistului de frontieră, ofiţerului echipei mobile a Serviciului Vamal, este obligată să le înmâneze pentru control. Printre actele necesare se numără: permisul de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte autovehiculul condus; certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului, eliberat pe numele acesteia în modul stabilit, ori certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului însoţit de un alt document ce atestă dreptul la utilizarea lui sau, după caz, certificatul de înmatriculare (înregistrare) eliberat pe numele persoanei juridice şi foaia de parcurs; poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor mijloacelor de transport auto; actele referitoare la natura şi masa încărcăturii, dacă este necesar.

Reguli de circulaţie în Republica Moldova. Actele necesare cetăţenilor străini

Şoferii străini care vin în Republica Moldova cu automobilul, trebuie să deţină asupra lor certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului, eliberat pe numele acestuia în modul stabilit ori certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului însoţit de un alt document (procură, mandat, comodat, ş.a.) ce atestă dreptul la utilizarea lui, precum şi asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă Carte Verde, valabilă pentru ţara de tranzit şi destinaţie. În lipsa Cărţii Verzi, potrivit Poliţiei de Frontiere, există posibilitatea procurării poliţei de asigurare RCA - poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Astfel, şoferii străini cu automobilele neasigurate sau ale căror termene de asigurare expiră în timpul aflării pe teritoriul Republicii Moldova încheie contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la intrarea autovehiculului pe teritoriul ţării, la punctul de trecere al frontierei de stat, sau cel târziu în ultima zi de valabilitate a documentului de asigurare, în oficiul autorizat al asigurătorului. Contractul se încheie pe toată perioada aflării pe teritoriul Republicii Moldova, dar pe un termen nu mai mic de 15 zile.

Reguli de circulaţie în Republica Moldova
Reguli de circulaţie în Republica Moldova

Reguli de circulaţie în Republica Moldova. Cât plăteşte un străin pentru asigurare

Precizăm că, autoturismele înmatriculate în alte state au dreptul să circule pe teritoriul Republicii Moldovei pe o perioadă nelimitată. Această prevedere se referă, însă, la cetăţenii moldoveni care deţin maşini cu numere de înmatriculare străine şi a fost inclusă în legislaţie în anul 2014, fiind eliminată restricţia anterioară, când nu puteau sta mai mult de 180 de zile. Potrivit autorităţilor de la Chişinău, unica obligaţie a şoferilor este să achite vinieta şi să deţină poliţa Carte Verde.

Vinieta (taxa pentru folosirea drumurilor) ajunge la 100 de euro pe an. Dacă maşina este înmatriculată în ţări precum Rusia, Ucraina sau Belarus, pentru a circula pe teritoriul Republicii Moldova este nevoie de poliţa Carte Verde, care ajunge în medie la 77 euro pe an. La aceasta se adaugă preţul poliţei RCA în ţara de provenienţă - de 70 euro în Ucraina şi 174 euro în Rusia, scrie portalul xprimm.md. Dacă maşina provine din spaţiul european, aceasta trebuie să aibă o poliţă RCA valabilă în ţara în care este înmatriculat autoturismul respectiv, care include protecţie şi în afara graniţelor ţării (Carte Verde). Preţul acesteia diferă în funcţie de ţara de provenienţă şi acoperirea pe care o oferă.

Xprimm.md mai precizează că o altă opţiune pe care o au cei care decid să circule pe teritoriul Moldovei cu maşini înmatriculate în afară este aceea de a încheia o poliţă de asigurare RCA la societăţile de asigurare din Moldova. În acest caz, poliţa RCA va fi de aproape trei ori mai scumpă. Astfel, cea mai ieftină poliţă pentru cei cu maşinile înmatriculate în străinătate este de 51 euro (capacitatea cilindrică de până la 1.200 cm³), urca la 73 euro (capacitatea cilindrică între 1.200 - 1.600 cm³) şi poate ajunge până la 221 euro (capacitate cilindrică de peste 3.000 cm³).

Reguli de circulaţie în Republica Moldova. Interdicţii

Potrivit regulamentului circulaţiei rutiere, conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau altor substanţe contraindicate, sub influenţa preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacţiei, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere; să încredinţeze conducerea autovehiculului unei persoane care nu posedă permis de conducere de categoria (subcategoria) respectivă; să deschidă portierele vehiculului în timpul mersului sau să pornească de pe loc cu portierele deschise; să poarte discuţii, dacă acestea îi distrag atenţia de la conducerea autovehiculului, precum şi convorbiri telefonice în timpul deplasării, cu excepţia cazurilor în care vehiculul sau telefonul sunt echipate cu dispozitiv „mâini libere”; să intre pe drumurile publice modernizate cu vehicule care au pe roţi sau în caroserie noroi, materiale de construcţie etc., ce se depun pe carosabil, sau cu vehicule din care se scurg produse petroliere şi să spele în apele naturale vehicule sau utilaje ale acestora.

Reguli de circulaţie în Republica Moldova
Reguli de circulaţie în Republica Moldova

Reguli de circulaţie în Republica Moldova. Indicatoare şi marcaje rutiere

Indicatoarele rutiere instalate pe drumurile publice din Republica Moldova se împart în indicatoare de avertizare, prioritate, interzicere şi restricţie, sens obligatoriu, informare şi orientare, precum şi în cele de informare suplimentară. 

Marcajele rutiere se împart la rândul lor, în orizontale şi verticale (laterale). Marcajele rutiere orizontale stabilesc anumite reglementări pentru circulaţie, sunt de culoare albă, galbenă sau portocalie şi se aplică pe carosabil sau pe borduri. Marcajele rutiere verticale, formate dintr-o asociere de benzi roşii şi galbene (albe şi negre), se aplică pe elementele de construcţie ale drumului (poduri, pasaje denivelate, pilonii viaductelor, parapete, stâlpi, precum şi pe alte obiecte aflate pe platforma drumului şi care prezintă pericol pentru circulaţia rutieră), prevenind impactul şi facilitând orientarea vizuală a conducătorilor.

Reguli de circulaţie în Republica Moldova

În timpul circulaţiei, indiferent de ţara în care şoferii aleg să se deplaseze, aceştia trebuie să respecte o serie de reguli elementare. Vom aminti câteva dintre ele:

  • În localităţi, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să cedeze trecerea vehiculelor transportului in comun, în cazul în care acestea încep deplasarea de la staţia semnalizată; 
  • Întoarcerea vehiculului este interzisă la trecerile pentru pietoni; în tuneluri, pe poduri, viaducte, rampe şi sub acestea; la trecerile la nivel cu calea ferată şi la o distanţă mai mică de 50 m de la acestea; în locurile în care vizibilitatea drumului este mai mică de 100 m, cel puţin într-o direcţie, dacă conducătorul vehiculului nu este ajutat de o persoană aflată în afara vehiculului; în locurile de dislocare a staţiilor vehiculelor de rută;
  • Vehiculele se depăşesc numai pe partea stângă. Ca excepţie, vehiculele ai căror conducători au semnalizat intenţia de a schimba direcţia spre stânga şi au început efectuarea acestei manevre se depăşesc pe partea dreaptă, dacă pentru aceasta există spaţiu suficient; 
  • Depăşirea este interzisă în intersecţiile cu circulaţia nedirijată şi în imediata apropiere înainte de acestea, cu excepţia cazurilor în care depăşirea se efectuează pe drumul cu prioritate în raport cu drumul intersectat; pe trecerile pentru pietoni şi în imediata apropiere înainte de acestea; în tuneluri; pe trecerile la nivel cu calea ferată şi la o distanţă mai mică de 100 m înainte de acestea;
  • La ieşirea din zona rezidenţială conducătorii trebuie să cedeze trecerea altor participanţi la trafic etc.
Reguli de circulaţie în Republica Moldova
Reguli de circulaţie în Republica Moldova

Reguli de circulaţie în Republica Moldova. Amenzi

Amenzile în Republica Moldova sunt prevăzute în Codul Contravenţional. Acestea au fost modificate în ultimii ani, astfel încât majoritatea încălcărilor sunt pedepsite mai dur.

- Exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 de lei moldoveneşti (60-80 RON sau 14-18 EUR);

- Conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil, nestandardizat sau amplasat cu încălcarea standardului se sancţionează cu amendă de la 100 la 200 de lei (20-40 RON sau 4-9 EUR) cu aplicarea a 2 puncte de penalizare. Iar conducerea unui vehicul fără număr de înmatriculare se sancţionează cu amendă de la 500 la 600 de lei (100-121 RON sau 23-27 EUR) cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

- Conducerea vehiculului fără permis de conducere, actul de înmatriculare sau poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă se sancţionează cu o amendă de 100 de lei cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.

- Conducerea vehiculului în stare de ebrietate se sancţionează cu amendă de 3000 de lei (605 RON sau 137 EUR) cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

- Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 10 la 20 km/oră se sancţionează cu amendă de 400 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Amenda creşte odată cu depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 20 la 40 km/oră. Aceasta constituie 600 de lei cu aplicarea a 4 puncte de penalizare. Iar dacă viteza de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum este mai mare de 40 km/oră, atunci şoferul este sancţionat cu amendă de 1000 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite