Interviu cu tânărul care a ajuns de la  Chişinău în fruntea Microsoft România

Petru Jucovschi şi-a petrecut copilăria între calculatoarele tatălui său de la Institutul Cardiologic din Chişinău, iar din 2007 este evanghelist la Microsoft. Activitatea sa variază între a promova tehnologiile Microsoft către programatori şi triatlonul, care i-a devenit pasiune de câţiva ani încoace.

„Adevărul“: Cum ai ajuns la IT?

Petru Jucovschi: Mama a lucrat în medicină, tata face statistică în acelaşi domeniu. De la şase ani stăteam în faţa calculatorului, deşi pe vremea aceea erau mai puţin performante decât acum. Am început de la Pascal şi C++ (n.r. limbaje de programare), făceam tot felul de utilitare. De exemplu, în toate softurile de statistică ca să faci analiză îţi trebuiau unelte de preluare de date. Pe atunci nu erau programe vizuale, se folosea mult tastatura în preluarea de date. De acolo am început.

A fost iniţiativa ta sau un demers din partea tatălui tău?

Eu şi cu fratele meu mergeam cu tata la serviciu pentru că avea mai multe birouri şi puteam să stăm într-o încăpere doar noi, unde ne făceam temele pentru şcoală. Mulţi ani ne-a ţinut chestia asta, chiar până în clasa a 12-a stăteam pe la el.

Ce performanţe ai avut la olimpiade?

Am câştigat la nivel naţional, am fost în lotul olimpic. Ajungeam până la barajele pentru internaţionale, dar performanţa cea mai mare a avut-o fratele meu, care a fost de trei ori medaliat internaţional.

A fost o competiţie între voi doi sau o colaborare?

El a decis, la un moment dat, să meargă la Liceul privat moldo-turc. Practic, s-a mutat acolo, câştigând o bursă, pentru că nu aveam bani să-i plătim şcoala. Eu am rămas la Liceul „Iulia Haşdeu“, şi, fiind în an terminal, trebuia să fac faţă la toate materiile, pentru că aşa e sistemul educaţional.

Care a fost parcursul de după liceu?

M-am înscris la Matematică Aplicată la Chişinău, pentru că facultatea de informatică pură nu exista, dar şi pentru că matematica e domeniul care are influenţe peste tot. În acelaşi timp, am depus actele pentru a veni în România şi am fost admis la Facultatea de Informatică din Iaşi. Acolo am început, deşi au fost mari diferenţe între ce am făcut eu şi ce făcuseră colegii mei la liceu.

„Mi-ar plăcea să fac o schimbare acasă, să contribui cu ceva, în orice domeniu. Apreciez moldovenii şi felul cum sunt, şi ca oameni, şi ca specialişti.“

În sensul că ai făcut mai puţin decât ei sau că te-ai concentrat pe altceva?

Noi am sărit peste un an. În rest, limba şi literatura română am făcut-o după aceleaşi manuale şi cu o profesoară din România. Ne-a tocat în cel mai adevărat sens cum să vorbim corect, ne-a scos din limbaj toate accentele ruseşti. Nu existau însă comentarii că exagerează. Noi ştiam clar că background-ul nostru vine din România Mare.

Te-ai dus la Iaşi...

M-am mutat în Iaşi şi a fost foarte interesant. Am ajuns la secretariat şi a trebuit să-mi aleg o grupă. M-am uitat pe listele de admitere şi am văzut că erau câteva grupe în care au fost repartizaţi cei mai buni studenţi, după medie. Mi-am ales una dintre acestea. Din 2001 până în 2005 am fost acolo.

Unde au ajuns colegii tăi?

Unii au făcut internship şi la Google, dar lucrează la alte companii acum. Alţii au continuat doctoratul în SUA sau şi-au deschis birouri de consultanţă în Germania. Mulţi lucrează în România, chiar la competiţie.

Ai muncit în timpul facultăţii?

Am început să muncesc la începutul anul II, din motive financiare, dar şi pentru experienţă. Cred că în studenţie trebuie să te rupi cât mai puţin de facultate, iar în timpul vacanţelor trebuie să ai un internship la o companie, pe un proiect. Dacă profesorii văd că nu există studenţi atraşi de materie, diluează modul în care sunt evaluaţi în timpul anului. Ajungi în situaţia de azi din facultăţi, de multe ori studenţii văd profesorul doar în sesiuni. În acelaşi timp, nu trebuie să te aştepţi că facultatea îţi deschide capul, îţi bagă materia şi ai rezolvat.

Ai muncit în domeniu? Şi după facultate?

În timpul facultăţii, munceam la o companie care făcea sisteme CAD (n.r. proiectare asistată de calculator, din engleză computer aided design) pentru industria textilă. Avea legătură cu C++ şi multă algoritmică. Asta rămăsese pasiunea mea şi încă mai e. Am ajuns apoi la o companie cu fonduri englezeseşti care făcea software pentru domeniul financiar-bancar. Am avut printre clienţi chiar şi bănci mari străine, până în ultimele luni când am primit jobul la Microsoft, în 2007.

Te-au căutat ei sau ai aplicat tu?

Mi s-a părut o chestie foarte faină şi avea legătură cu ce făcusem în facultate. Am predat un an şi jumătate la universitate, dar m-am lăsat pentru că nu mai aveam timp. Aveam şi şase grupe de studenţi pe săptămână. Ajungeam târziu la birou, oricum recuperam, însă nu mai făceam faţă fizic. Predând, m-am gândit că mi s-ar potrivi o asemenea poziţie. Chiar asta faci. Împărtăşeşti lucrurile pe care le cunoşti dezvoltatorilor, companiilor, echipelor independente care lucrează la produse software.

Practic, e o poziţie în care nu te mai limitezi un lucru individual, ci te uiţi la toţi.

Te uiţi la toţi, poziţionezi lucrurile foarte bine într-o grămadă de verticale la echipe diverse din punct de vedere tehnologic. Are o legătură foarte mare cu comunicarea şi cum te face relevant un asemenea proiect. Noi, ca developeri, suntem foarte orgolioşi cu ceea ce contribuim.

Ai spus „noi, ca developeri“. Te mai consideri un programator?

Mulţi mă întreabă dacă mai scriu cod. Nu o mai fac la fel de mult, dar am contact cu tehnologia şi fac o grămadă de concepte.

În şase ani de Microsoft, nu te-ai plictisit?

Nu. Contactez cu oamenii şi de fiecare dată sunt diferiţi. În plus, tehnologia evoluează rapid - Cloud, MultiScreen, Mobile, cel puţin o dată pe lună se întâmplă ceva. Aşa că n-ai timp să te plictiseşti. Dacă m-aş gândi la un startup în afara Microsoft, tot pe această direcţie aş merge.

Nu cred că nu au existat oferte din 2007 încoace. Cum de ai rămas?

La fiecare şase luni mă întreabă cineva dacă totul merge bine la jobul pe care-l am. Ce să zic, mă gândesc la modalităţi de a face un pas spre schimbare, nu din cauza plictiselii, ci pentru că acum au început să-mi placă lucruri care au legătură cu business-ul. E o chestie pe care o discut foarte mult în ultima vreme cu fratele meu. Ideile sunt foarte bune. Trebuie, în schimb, să fim foarte atenţi, chiar dacă ideea e promiţătoare, ai nevoie de cunoştinţe în plus pentru a-i da drumul pe piaţă.

Cum e munca la Microsoft, pentru că, din exterior, poate nu pare un job interesant?

Părerea mea e că Microsoft are nişte oameni foarte buni şi produse-cheie pe care se axează. Echipele sunt bine determinate şi lucrează la produse finine. Ştii foarte clar la ce lucrezi.

Faţă de 2007, cum s-a schimbat compania şi abordările ei?

Compania s-a schimbat şi pune mare accent pe inovaţie măsurabilă, care să aibă un rezultat final cât mai bun şi cât mai predictibil. Pe lângă faptul că plaja tehnologică a evoluat, am revenit pe mobile, am revenit pe partea de tablete cu hardware nou. Degeaba eşti foarte bun tehnic, dacă nu ştii să o comunici foarte bine.

Care e  relaţia ta cu Moldova acum?

Tatăl meu e la Chişinău în continuare. Merg acasă, cât de des pot. Acum îmi iese cam de două ori pe an, din păcate. Zborul e foarte scump, iar pe şosea e ca şi cum te-ai duce din Bucureşti în Timişoara. Asta mă omoară.

Urmăreşti viaţa social-politică?

Da, sigur. Mi-ar plăcea să fac o schimbare în Moldova. O să fac asta la un moment dat, voi contribui cu ceva, în orice domeniu. Apreciez moldovenii şi felul cum sunt, ca oameni, şi ca specialişti.

Triatlonistul care nu ştia să înoate

De unde vine pasiunea pentru sport?

În Iaşi ieşeam foarte des şi am prins gustul de bicicletă, pentru că oraşul e pe şapte coline şi sunt nişte dealuri superbe.

Relaţia cu bicicleta a început, deci, la Iaşi?

Doar atunci mi-am permis. În primul an de facultate, erau foarte multe discuţii acasă dacă ai mei vor putea să mă ţină la facultate, fiindcă era o diferenţă foarte mare între costuri. Deşi aveau joburi care, în mod normal, trebuiau să fie respectate şi să aibă un anumit salariu, nu era cazul.

Acum pasiunea a trecut la un nou nivel…

Mă pregătesc încontinuu pentru triatlon. Abia în ultimul an de facultate am început bicicleta. În liceu, am făcut dans profesionist şi aveam o pregătire fizică extraordinară. În facultate, însă, am pierdut legătura cu dansul şi cu exerciţiul fizic. Asta, evident, a dus nişte schimbări în metabolism, dar am încercat să recuperez. Acum doi ani, m-am apucat de înot.

Ai vrut să înveţi să înoţi special pentru triatlon?

Da, acesta era scopul final. În ideea să înot cum trebuie: viteză, timp bun, tehnică.

Rămâne proba dintre cele trei la care te descurci cel mai greu?

Deocamdată, am frică de apă deschisă, fiindcă mă antrenez în piscină. Acolo te arunci în lac şi am dificultăţi în a mă orienta.

Cum ai învăţat să înoţi?

Mergeam cu un prieten la piscină şi ne bălăceam, dar după o lună ne-am dat seama că am pierdut timpul. În februarie, am contactat-o pe o prietenă de-a noastră, Florentina, care face cursuri de înot. I-am zis că vrem să fim pregătiţi să înotăm 1.900 de metri. În mai, puteam să facem asta - scoteam 47 de minute. Acum scot jumătate de oră, deci se poate.

Unde a fost primul triatlon?

Primul triatlon eşuat a fost în Germania, la Wiesbaden. M-am panicat, pentru că era un lac industrial. Am ratat sesiunea tehnică, unde ni s-a explicat să ocolim o zonă şi am intrat fix acolo. Erau nişte funii sub apă, pentru nişte cursuri de parapantă. Dar am continuat pe bicicletă şi alergat.

„În triatlon e mult dozaj de efort. E ca la un job: dacă tragi normal la început, iar apoi nu mai poţi, n-ai făcut nimic.“

Care sunt senzaţiile din timpul triatlonului?

Treci de la o probă la cealaltă şi, deşi mulţi cred că sporturile astea au legătură unul cu celălalt, e una să fii rezistent pe bicicletă şi alta să fii rezistent la alergat. Respiraţia e altfel, foloseşti alţi muşchi. E mult dozaj de efort. E ca la un job: dacă tragi normal la început, iar apoi nu mai poţi, n-ai făcut nimic. Pentru că participi la un concurs, eşti motivat să treci peste zonele de confort care ţi se creează dacă te antrenezi zilnic. La semimaratonul Gerar, care e în ianuarie, alergi 21 de kilometri şi la -7 grade, câteodată şi pe zăpadă. Efectiv, când vezi în ce ritm aleargă unii, depăşeşti nişte limite pe care le ai când alergi singur.

E vreo legătură între atitudinea de la triatlon şi cea din viaţa profesională?

Lucrurile vin din copilărie. Încă de mic eram motivat de probleme complexe. Îmi place când provocarea e mai mare. Câteodată, intri în chestii de rutină, dar trebuie să treci peste ele.

Profil

Petru Jucovschi s-a născut pe 8 iulie 1983, la Chişinău. A absolvit Facultatea de Informatică de la Iaşi, iar din 2007 e developer evanghelist la Microsoft România. În această funcţie, el promovează tehnologiile companiei către dezvoltatorii de aplicaţii şi programe, este în permanentă legătură cu mediul de business şi cel concurenţial. Pasiunea lui cea mai mare este triatlonul, dar participă constant şi la semimaratoane.