Dosar penal pentru intermedierea comerţului cu voturi în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Generală a deschis un dosar penal împotriva platformei virtuale www.alegerimoldova.com pe faptul coruperii alegătorilor. Potrivit instituţiei, site-ul respectiv promitea să facă legătura între partidele care vor să cumpere voturi şi cetăţenii care vor să-şi vîndă voturile.

Astfel platforma a încălcat legea din codul penal ce ţine de coruperea alegătorului care presupune ”oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor parlamentare, locale ori în cadrul referendumului”.
Procuratura Generală a anunţat că va întreprinde toate măsurile necesare pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei cu identificarea persoanelor implicate în acţiuni ilicite şi tragerea lor la răspundere penală.

Pentru comiterea acestei infracţiuni legislaţia prevede amendă în mărime de la patru la 10 mii de lei sau închisoare de la 1 an la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 60 de mii la 100 de mii de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Captură foto de pe site-ul alegerimoldova.com

image


 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite