Congresul Civic solicită partidelor de opoziţie să oprească „genocidul asupra limbii ruse“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut, Congresul Civic au desfăşurat mai multe proteste contra guvernării democratice. FOTO Adevărul
Anul trecut, Congresul Civic au desfăşurat mai multe proteste contra guvernării democratice. FOTO Adevărul

Reprezentanţii Congresului Civic şi-au exprimat azi dezacordul faţă de proiectul de lege înaintat de deputata liberală Ana Guţu. „Congresul vrea să atragă atenţia Parlamentului şi a cetăţenilor că acest proiect nu poate fi acceptat şi nu trebuie să existe în Republica Moldova“, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Olga Goncearova, preşedintele Adunării Popoarelor Moldovei (APM).

 „Proiectul vine în contradicţie cu tradiţia naţionalist-statalistă moldovenească“, susţine istoricul Sergiu Nazaria. „Mulţi ani, limba rusă a fost a doua limbă de stat şi chiar limbă de comunicare între moldoveni. Istoricii au demonstrat că Ştefan cel Mare a cunoscut rusa. Se vrea ruperea relaţiilor cu Federaţia Rusă, anularea statalităţii RM şi blocarea conflictul transnistrean. Cei din stânga Nistrului nu vor dori să mai vorbească cu noi, pentru că suntem fascişti“, crede Nazaria.

Preşedintele „Ligii Tineretului Rus“ susţine că prin iniţiativa liberală societatea moldovenească se întoarce în anii ’30, când în şcoli era interzisă predarea limbii ruse, iar cei care o vorbeau în instituţiile de învăţământ erau bătuţi cu varga pe mâini. „Este inadmisibil să se repete această situaţie. Trebuie să păstrăm ce avem. Ne adresăm partidului de opoziţie, care este şi cel mai mare din RM, să apere interesele popurului rus din RM şi a vorbitorilor acestei limbi“, a vorbit în rusă Tiulenaţev.

„O minoritate xenofobă impune voinţa majorităţii populaţiei, promovându-şi intenţia de a schimba sintagma limba moldovenească cu limba română, în Articolul 13 din Constituţia RM“, afirmă Corneliu Mihalachi, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Participanţii la conferinţa de presă au făcut un apel partidului de opoziţie (Partidului Comuniştilor din Republica Moldova – n.a.) să oprească politica genocidului faţă de o parte a populaţiei din RM. Aceştia au mai anunţat că vor întocmi, în decursul zilei de astăzi, o solicitare, către  organismele internaţionale. „Vom ataşa şi o informaţie despre încercarea autorităţilor moldoveneşti de a umili limba rusă“, spune preşedinta APM.

La 26 martie curent, deputatul Partidului Liberal, Ana Guţu, a depus o sesizare la Curtea Constituţională, prin care se solicită interpretarea articolului 13 din Constituţie.Tot în aceeaşi zi, în cancelaria Parlamentului Guţu, în calitate de autor principal, a înregistrat un nou proiect de Lege cu privire la politicile lingvistice în RM. Proiectul este contrasemnat de colegii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal.

Amintim că PCRM a pornit la finele 2011 acţiuni de protest contra guvernării. Ca rezultat, simpatizanţii comunişti au fromat Congresul Civic. Membrii acestui Congres au solicitat pe parcursul lunii februarie – martie 2012, demisia Alianţei pentru Integrare Europeană şi declanşarea alegerilor anticipate.


 


 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite