„Cetăţenii moldoveni suferă în ghearele acestor „voronini”, „gaburici”, „dodoni”, „plahotniuci”. Români, dacă moldovenii vă sunt fraţi, salvaţi-i!”

Vladimir Lorcenkov este un scriitor rus din Republica Moldova, care locuieşte în Canada

Vladimir Lorcenkov este un scriitor rus din Republica Moldova. S-a născut în 1979 la Chişinău şi a publicat peste zece volume de proză, care au adunat multe premii („Debut”, „Premiul rusesc”, nominalizat la „Naţbest”), cărţi traduse în engleză, sârbă, italiană, germană, finlandeză, norvegiamă.

În prezent, el se află în Canada, iar în interviul pentru Adevărul Moldova vorbeşte despre viaţa culturală din Moldova, despre atitudinea sa faţă de Chişinău şi despre situaţia din Rusia.

Domnule Lorcenkov, ce părere aveţi despre ce se întâmplă în Republica Moldova acum, când locuiţi în Canada?

Cred că orice om care urmăreşte ceea ce se întâmplă în Moldova în ultimii 25 de ani, trăieşte un sentiment de amărăciune, de indignare şi dispreţ. Nu contează unde de află: în Canada, în Rusia, România, Australia sau chiar în Moldova.

Ce vă leagă acum de Republica Moldova?

M-am născut în Moldova şi sper că voi fi înmormântat tot acolo - desigur, cu cât mai târziu se va întâmpla asta, cu atât mai bine, dar se va întâmpla inevitabil. Este ţara în care mi-am petrecut o mare parte a vieţii: acolo m-am născut şi ca scriitor. Numele meu în literatură este pentru totdeauna legat de Moldova, ca şi de Rusia, de altfel.

Aveţi de gând să vă întoarceţi în Republica Moldova?

Din păcate nu văd ca Moldova să aibă nevoie de nişte nimeni ca mine - scriitori, ingineri, profesori, medici. Moldova are nevoie de „comentatori politici” şi bancheri, să aleagă untul de pe banii robilor trimişi vouă din Europa şi Rusia. Sunt de profesie jurnalist şi am o experienţă de 20 de ani. Sunteţi jurnalist, eu să vă povestesc despre salariile în mass-media moldovenească?

Ca şi scriitor, nu am ce face acolo. În cei 20 de ani pe care i-am trăit în Moldova, o singură dată patria a recunoscut existenţa mea ca scriitor: se întâmpla la interogatoriul de la Procuratura Generală, unde nişte Tonton Macoutes m-au ameninţat că îmi vor „injecta serul adevărului”, ca să-mi aduc aminte „unde mă aflam în aprilie 2009 şi de ce am scris romanul antistatal „Cu toţii vom ajunge acolo”. Pentru comparaţie: locuiesc în Quebec mai puţin de un an şi deja am vizitat Parisul în componenţa delegaţiei culturale a provinciei, am participat la târgul de carte din Montreal (cel mai mare târg în America de Nord), iar despre cărţile mele nu am vorbit cu anchetatori, dar cu marile instituţii media - La Presse, Radio Canada, Le Devoir.

În Moldova nu există practic viaţă culturală, cu excepţia acelei susţinute de Vakulovski şi soţia lui, Moni Stănilă. Ca primii creştini, adună câte 10-20 de oameni la Biblioteca Naţională să asculte poeţi şi scriitori. Ei îi invită pe toţi poeţii şi scriitorii. De exemplu, au organizat lectura poetului marxist Vadim Lungul. În acelaşi timp, viziunile lui Vakulovski sunt de dreapta, este un unionist român convins. Activitatea lui merită, cel puţin, un mare respect: „nici grec, nici iudeu”, important este ca autorul să fie bun. Însă eu nu văd anumiţi paşi, o luare de atitudine adecvată din partea statului faţă de el şi celor asemenea lui. Bine, scriitorul Lorcenkov, un imperialist rus, şovin, care şi-a parcat tancul acum 300 de ani în curtea lui Ghimpu. Dar de ce nu-i ajutaţi pe cei ca Vakulovski? Sunt ai voştri. Români.

Moldova este prezentă în lucrările dvs.?

Acum termin un roman care se numeşte „Crinul şi floarea-soarelui”. Crinul este floarea de pe stema Quebec-ului, regiunea în care mă aflu acum, iar floarea-soarelui este simbolul sudului, al Moldovei. Desigur, Moldova va fi prezentă în tot ceea ce scriu, chiar dacă acestea sunt romane de dragoste. Experimentez în poezie, apelând la formele lui Derjavin şi Lomonosov, pe care le combin cu epopeele şi cântecele latinoamericane. Iar unde e America Latină, acolo e şi Moldova.

Am observat că, din punct de vedere politic, există două tipuri de scriitori ruşi: cei ca Vladimir Sorokin, care îl critică pe Putin pentru regimul autoritar şi pentru ceea ce se întâmplă în Rusia şi Ucraina, în timp ce alţii, ca Zahar Prilepin, îl susţin pe Putin şi Novorosia. Din ce categorie faceţi parte?

Aş categorisi scriitorii ruşi în cei care ştiu să scrie şi cei care nu ştiu. În opinia mea, domnul Prilepin face parte din a doua categorie. Iar Sorokin - din prima categorie. Însă, pur omeneşte, marele stilist Sorokin este prost ca noaptea. Iar mediocrul şi incoerentul Prilepin este destul de inteligent, isteţ, priceput, deşi are mintea vicleană a unui ţăran. Se mai întâmplă. După cum este scris în Biblie: „Vântul suflă unde voieşte”.

În ceea ce priveşte viziunile politice, toate sunt diferite, iar acest lucru este normal. Ruşii sunt un popor liber, noi nu ardem oameni în clădiri în centrul oraşului, în plină zi, pentru convingerile politice, cum o fac, de exemplu, ucrainenii.

Mie, personal, îmi este apropiată poziţia lui Puşkin. Aleksandr Sergheevici a fost un liberal consecvent, care a iubit şi a stimat Rusia. Din acest punct de vedere, sunt un liberal devotat.

A susţine Novorosia şi pe Putin nu este acelaşi lucru. Eu, de exemplu, nu îl susţin pe Putin, îmi dau seama că acest om, pentru a nu pierde puterea, este nevoit, sub presiunea puternică a societăţii, să facă ceva pentru apărarea intereselor ruse. Dar susţin Novorosia. Novorosia este ceva frumos, este începutul Reconquistei ruse. Susţinerea acesteia este un pecete, prin care totul devine limpede cu privire la omul din societatea rusă. De ce sunt „pro”? Datorită Novorosiei, va înceta să existe statul Ucraina, iar acest lucru este în interesul poporului rus. Este un stat rău, de esenţă africană şi profund ostil poporului rus, este un stat construit pe teritoriile ruse şi din contul populaţiei ruse, din maloroşi (ucraineni) spălaţi pe creier, pentru a ameninţa în mod constant graniţele Rusiei. Ucraina nu a existat niciodată în istorie ca stat independent. A fost inventat de bolşevici, cum a fost inventată „limba moldovenească” şi a fost creat din teritoriile vecinilor (Rusia, Polonia, România). Din fericire, timpul acestui proiect bolşevic este pe sfârşite.

Bine, dar ce credeţi despre ideea unirii Republicii Moldova cu România?

Aş vota cu bucurie pentru unirea Moldovei cu România. Consider că aceasta este unica modalitate prin care este posibilă schimbarea spre bine a situaţiei locuitorilor din Moldova. Românii demult ar trebui să treacă Prutul şi să se oprească pe Nistru. Dacă românii sunt cu adevărat fraţi cu moldovenii, aşa cum pretind, este de datoria lor să o facă. Românii trebuie să-şi pună întrebarea: de ce moldovenii ar merita o asemenea soartă cumplită. De ce acest popor european trăieşte ca într-un stat corupt din Africa? Cetăţenii moldoveni, de toate naţionalităţile, suferă în ghearele acestor „ghimpu”, „voronini”, „gaburici”, „dabiji”, „dodoni” „leancă”, „plahotniuci”, acestor oameni de „dreapta” şi „stânga”, „pro-români” şi „pro-ruşi”, dar care nu sunt altceva decât un roi de şerpi-naşi, cumetri şi fini. Români, dacă moldovenii vă sunt fraţi, slavaţi-vă fraţii!

Îmi amintesc despre lectura pe care aţi avut-o la cenaclul „Republica”. Aţi avut o viziune apocaliptică asupra Chişinăului, l-aţi descris ca pe un oraş pe moarte. Urâţi Moldova aşa cum nu a iubit-o nici Puşkin, scriind: „Oraş de hulă, Chişinău,/Te-oi blestema viaţa toată/Din păcătosul cer al tău,/Spre casele duhnind mereu/Un fulger groaznic o să cadă./Şi-atunci ţi-oi pierde urma-n hău”?

Ioan a descris Iudeea şi Asia Mică în culori apocaliptice în lucrarea pe care toţi o cunoasc drept „Apocalipsa”. Dar acest fapt nu însemna că el a „urât” aceste ţinuturi.  Mi-am imaginat sfârşitul lumii pe pământ anume în Moldova. E un fel de tehnică literară la care recurg mulţi. În filmul „Planeta maimuţelor”, Statuia Libertăţii stă culcată pe plajă. Urăştea oare Hollywood-ul America? Răspunsul e evident.

Acum, despre Puşkin. Să ştiţi că iubesc foarte tare Chişinăul, în ciuda situaţiei îngrozitoare în care se află, din cauza auto-guvernării basarabenilor. Din păcate, nu mai este un oraş, ci un sat semi-distrus. Îl iubesc, dar haideţi să fim sinceri - e o groapă provincială. De ce vouă, basarabenilor, vă e frică de acel poem al lui Puşkin? Credeţi că Eminescu ar fi scris altceva, dacă ar fi fost trimis acolo?

NOTA: Opiniile lui Vladimir Lorcenkov nu corespund neapărat cu opiniile redacţiei.