Yakuza, cea mai mare grupare infracţională din Japonia, publică o revistă dedicată mafioţilor
0Mafia din Japonia, cunoscută sub numele de yakuza, a publicat recent o revistă destinată doar membrilor ei, în paginile căreia se regăsesc chiar şi poezii sau fragmente din jurnalele celor mai renumiţi mafioţi.
Revista alcătuită din opt pagini a început să
fie răspândită mai întâi printre membrii grupului Yamaguchi-gumi, organizaţie
despre care se crede că reuneşte aproape 27.700 de infractori, adică
aproximativ 40% din mafioţii yakuza. Scopul acestei publicaţii este de a
consolida unitatea între membrii grupului infracţional, potrivit cotidianului
japonez „Sankei Shimbun”.
Coperta revistei „Yamaguchi-gumi Shinpo” îl prezintă pe seniorul grupului, Kenichi Shinoda. Liderul mafiot are şi propria contribuţie şi scrie că vremurile s-au schimbat, iar mafia din Japonia trece printr-o perioadă mai grea. Yakuza nu se mai poate baza doar pe renume pentru a-şi duce la bun sfârşit actele infracţionale, citează „Mainichi Shimbun”, unul dintre cele mai importante ziare din Japonia.
Revista nu este disponibilă celorlalţi japonezi, dar presa locală a aflat că în paginile ei se găseşte o secţiune de divertisment, unde sunt prezentate povestiri ale unor lideri mafioţi din călătoriile lor la pescuit, unele haiku satirice, gen de poezie cu formă fixă specifică literaturii japoneze şi jocuri tradiţionale.
În trecut, yakuza se bucura de un statut cvasioficial, dar, odată cu adoptarea legii împotriva crimei organizate, în 1992, operaţiunile numeroaselor clanuri „cu traditie” (considerate oficial case de ajutor reciproc, cu blazoane şi carduri de vizitatori pentru membrii lor) a devenit tot mai dificilă. Deşi nu sunt ilegale, organizaţiile mafiote au fost în mare parte tolerate de autorităţi.
Asemănându-se cu mafia sicialiană şi cu triadele chinezeşti, yakuza desfăşoară numeroase activităţi ilegale, de la pariuri, jocuri de noroc, trafic de droguri şi prostituţie, până la evaziune fiscală şi crimă organizată, informează France24.