Trucurile companiilor pentru a continua să cumpere petrol rusesc

Sonde petroliere Foto Shutterstock

„Luaţi nişte petrol rusesc, amestecaţi-l cu altul şi gata“. Potrivit lui Javier Bias, expertul Bloomberg în materii prime, mai multe companii europene, cu Shell în frunte, s-au dedat acestor trucuri.

Ţiţeiul rusesc ajunge în Letonia, se alcătuieşte un amestec de 49% ţiţei rusesc şi 51% ţiţei din altă ţară, iar barilul nu mai este rusesc şi automat, nu este supus sancţiunilor şi limitărilor. În acest fel, rafinăriile salvează şi capra şi varza. Opinia publică nu are ce să obiecteze, se respectă sancţiunile impuse de SUA, Canada şi Marea Britanie (primele două în vigoare de la sfârşitul lunii aprilie, cea a Londrei la sfârşitul lui 2022) şi se câştigă bani buni de pe urma ţiţeiului rusesc, care în prezent este vândut pe pieţe la preţuri mai mici. Teoretic şi la nivel declamativ achiziţiile din Rusia scad, în timp ce în realitate cresc, sau în orice caz rămân constante.

În cazul Shell (prima companie petrolieră privată din lume), explică Bias, pentru a permite comercializarea noului amestec, compania a schimbat aşa-zişii termeni şi condiţii generale ale contractelor sale.

Noua formulare este umătoarea: „Mărfurile sunt considerate a fi de origine rusă dacă sunt produse în Rusia, sau dacă 50%, sau mai mult din conţinutul lor (în volum) este constituit din material produs în Rusia”. Şi nimic de spus, amestecul are loc dincolo de graniţa rusă. La polul opus, compania franceză Total şi cea spaniolă Repsol au declarat în mod explicit că mărfurile care conţin măcar o parte din petrolul rus nu trebuie achiziţionate.

„Amestec leton“

Pe piaţa petrolului, comercianţii şoptesc despre un „amestec leton” folosit în principal pentru a produce motorină. În mod obişnuit, încărcătura cu ţiţei rusesc pleacă din portul Primorsk, lângă Sankt Petersburg, şi ajunge în Ventspils, un port din Letonia care găzduieşte un terminal petrolier mare care are o capacitate amplă de stocare. Şi unde se face amestecul.

Povestea este cu atât mai stranie cu cât Letonia, Lituania şi Estonia, spre deosebire de celelalte ţări din UE, au anunţat oprirea importurilor de hidrocarburi ruseşti.

Proceduri similare au loc şi în Ţările de Jos, sau în largul mării, cu transferuri de la navă la navă. Aceste tehnici amintesc de cele folosite în trecut pentru a introduce pe piaţă ţiţeiul iranian sau venezuelean, ambele fiind supuse sancţiunilor. În aceste cazuri, marfa era numită „amestec din Malaezia” sau „amestec din Singapore”, deoarece încărcăturile erau folosite mai ales în Orientul Îndepărtat.