Tortura în Egipt, o practică aflată la ordinea zilei
0Torturarea minorilor chiar în vârstă de 15 ani de către forţele de securitate din Egipt este o practică aflată la ordinea zilei, afirmă foşti deţinuţi, potrivit site-ului britanic BBC.
Supuşi pedepselor fizice şi torturilor doar pentru că au participat la un protest, foştii deţinuţi intervievaţi de BBC susţin că majoritatea lor au fost bătuţi, electrocutaţi, precum şi abuzaţi sexual de personalul de securitate.
Se estimează că circa 20.000 de persoane au fost închise în Egipt de când guvernul interimar a ajuns la putere în iulie, anul trecut.
„Ar putea exista anumite greşeli care să fi avut loc în anumite secţii de poliţie, însă nu putem spune că am ajuns la tortură”, a declarat generalul Abu Bakr Abdel Karim din cadrul Ministerului de Interne din Egipt.
Deşi contorizarea actelor de tortură este extrem de dificilă, organizaţiile pentru drepturile omului afirmă că pedepsele fizice sunt ceva comun în centrele de detenţie din Egipt, informează corespondentul BBC, Orla Guerin.
Chiar dacă se pot vedea unele evoluţii democratice în Egipt după răsturnarea regimului condus de fostul preşedinte Hosni Mubarak, militanţii pentru drepturile omului spun că această ţară se confruntă cu numeroase cazuri de tortură.
O mărturie cutremurătoare aparţine unui baiat în vârstă de 15 ani, care, potrivit sursei citate, a fost torturat prin electroşocuri deoarece fusese acuzat de apartenenţă la Fraţia Musulmană.
„Când mă electrocutau, mă întindeam pe pământ. Nu puteam rămâne în picioare. În acelaşi timp, mă şi băteau. Câteodată obişnuiau să arunce cu apă pe mine pentru a creşte tensiunea”, spune băiatul în vârstă de 15 ani pentru BBC.
Un alt tânăr în vârstă de 19 ani susţine de asemenea că şi el a fost torturat şi electrocutat de către forţele de ordine din Egipt.
„Mi-au dat pantalonii jos, mi-au prins firele. Am ţipat. Simţi că atât ţi-a fost, că te pregăteşti să mori”, a povestit Yassin Mohammed pentru BBC.
Recent, mareşalul Abdel Fattah al-Siso, considerat una dintre persoanele cheie care a condus la destituirea din funcţie a lui Mohamed Morsi, a anunţat că va candida la alegerile prezindenţiale din Egipt, în primăvara acestui an.
Citeşte şi:
Mareşalul Abdel Fattah al-Siso a anunţat miercuri seara, în cadrul unei emisiuni televizate, că va candida la alegerile prezidenţiale din această primăvară şi a promis electoratului că va „elibera Egiptul de terorism”, potrivit BBC.
O judecătorie din Egipt a deschis luni un nou proces în care sunt implicaţi 683 de inculpaţi, suspectaţi a fi susţinători ai fostului preşedinte Mohammed Morsi, care sunt pasibili de pedeapsa cu moartea pe baza unor acuzaţii care variază de la incitare la violenţă până la crimă. Acest proces a fost deschis la doar o zi după condamnarea la moarte în masă a 529 de egipteni, hotărâre criticată dur de ONU.
Justiţia interzice mişcarea palestiniană Hamas în Egipt
Un tribunal a interzis, marţi, în Egipt mişcarea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, aceasta fiind considerată un aliat al Fraţilor Musulmani, decretată organizaţie „teroristă“ de către Cairo, a anunţat o sursă judiciară, citată de AFP.