SUA ameninţă India cu sancţiuni dacă va achiziţiona de la Rusia sistemul antirachetă S-400

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial de rang înalt al Pentagonului a avertizat India că nu există nicio garanţie că nu va supusă sancţiunilor americane dacă va achiziţiona armament rusesc, informează AFP.

Washingtonul este preocupat de discuţiile ce au loc între India şi Rusia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană S-400.

Randall Schriver, secretar adjunct în Departamentul Apărării, responsabil cu regiunea Asia-Pacific, a calificat drept „foarte preocupantă'' posibilitatea ca India să achiziţioneze sisteme S-400 ruseşti.

„Am prefera în mod clar ca India să caute alternative şi să analizeze dacă nu am putea deveni un partener care să răspundă acestui fel de necesităţi“', a adăugat el. 

Congresul american a adoptat în 2017 o lege, susţinută atât de republicani, cât şi de democraţi, care impune sancţiuni economice oricărei ţări sau entităţi care încheie contracte de armament cu întreprinderi ruseşti.

La cererea Pentagonului, legea autorizează exceptări de la aceste sancţiuni, în ideea de a nu arunca definitiv anumite ţări în braţele Rusiei.

Secretarul apărării, Jim Mattis, vrea ca SUA să poată începe vânzarea de armament către India, cel mai mare importator mondial în materie de apărare, şi contrapondere potenţială la influenţa în creştere a Chinei în Asia.

În zilele următoare urmează să aibă loc o reuniune istorică la New Delhi, ministrul american al Apărării, Jim Mattis şi secretarul de stat Mike Pompeo se vor întâlni pentru prima dată cu omologii lor indieni, în format 2+2.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite