Rusia ar fi intenționat să atace Japonia în 2021, susține un informator din cadrul FSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia ar fi plănuit să atace Japonia în vara anului 2021, se arată într-un e-mail care conține o scrisoare din partea unui informator din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), fostul KGB, relatează Newsweek.

Vladimir Putin ar fi plănuit să atace Japonia FOTO Profimedia
Vladimir Putin ar fi plănuit să atace Japonia FOTO Profimedia

Potrivit sursei citate, emailul este datat 17 martie și a fost trimis de un agent supranumit „Wind o change” lui Vladimir Oseșkin, un activist rus pentru drepturile omului care se află în fruntea site-ului anticorupție Gulagu.net.

Corespondența dintre cei doi a început la 4 martie și a fost tradusă în engleză de Igor Sușko, directorul executiv al Wind of Change Research Group, o organizație non-profit cu sediul la Washington.

În aceste scrisori, agentul FSB exprimă furia și nemulțumirea din interiorul FSB cu privire la războiul pe care Vladimir Putin l-a declanșat în Ucraina, la data de 24 februarie.

Sușko a împărtășit toate emailurile cu publicația americană Newsweek.

Scrisoarea din 17 martie a fost examinată de Christo Grozev, un expert în FSB, care a declarat că a arătat scrisoarea „la două contacte reale (actuale sau foste) ale FSB", care nu au avut „niciun dubiu că a fost redactată de un coleg".

În august 2021, Rusia „se pregătea destul de serios pentru un conflict militar localizat cu Japonia", a susținut agentul FSB într-un email trimis lui Oseșkin în martie. În schimb, Rusia a decis să invadeze Ucraina câteva luni mai târziu.

Încrederea că țările vor intra în stadiul de confruntare acută și chiar de război era mare. De ce a fost aleasă Ucraina pentru război în cele din urmă urmează ca alții să ofere un răspuns", au scris aceștia.

Agentul FSB menționa că Moscova pregătise un atac cibernetic la adresa Japoniei, în timp ce mașina de propagandă a Rusiei era pregătită în cadrul unui efort uriaș pentru a-i cataloga pe japonezi drept "naziști" și "fasciști".

Rusia și Japonia nu au semnat un acord de pace

Rusia și Japonia nu au semnat niciodată un tratat de pace care să pună capăt în mod oficial celui de-al Doilea Război Mondial, motivul fiind legat în principal de disputele privind un grup de insule revendicate de Japonia, dar ocupate de Rusia.

Insulele Kunashiri, Etorofu, Shikotan și Habomai din arhipeleagul Kuril au fost confiscate de URSS la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tokyo revendică insulele ca fiind „teritoriile sale nordice”, iar problema a tensionat relațiile dintre Rusia și Japonia de-a lungul timpului.

Potrivit denunțătorului, Moscova și Tokyo au un interes principal pentru Insulele Kurile care datorită faptului că sunt situate între marea insulă japoneză Hokkaido și peninsula rusă Kamchatka oferă o serie de avantaje militare și politice.

„Pentru Japonia, există în această privință o piatră de temelie a geopoliticii sale moderne: statutul său de învins în cel de-al Doilea Război Mondial continuă să îi împiedice pe japonezi să aibă o forță militară oficială, un serviciu de informații externe și o serie de alte lucruri. Pentru Țara Soarelui Răsare, returnarea Insulelor Kuril ar însemna de fapt o revizuire (sau chiar o anulare) a statutului său postbelic", se mai arată în scrisoare.

Denunțătorul a precizat că fostul prim-ministru japonez Shinzo Abe punea deja, la acea vreme, un accent puternic atât pe încercarea de a "negocia" cu Rusia în problema Insulelor Kurile, cât și pe reformarea serviciului de informații al țării.

"Din punct de vedere istoric, serviciile de informații militare ale Japoniei au fost întotdeauna la un nivel înalt, dar după înfrângerea din al Doilea Război Mondial au fost pur și simplu desființate la cererea învingătorilor", conform documentului.

Propaganda rusă anti-Japonia

În august 2021, FSB a declasificat informații grafice despre modul în care cetățenii sovietici au fost torturați de serviciile speciale japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Denunțătorul FSB a declarat că serviciul a fost însărcinat cu lansarea unei "campanii de informare împotriva Japoniei în societatea rusă".

"Inițial, încă din 8 august, mass-media rusești au fost destul de zgârcite în comentariile lor privind aceste știri: au susținut că Japonia se pregătea de război cu URSS încă din 1938, că se puneau la cale planuri de atac, că se făceau diversiuni etc.

Dar pe 16 august, presa rusă a explodat literalmente, discutând documentele declasificate pe un ton complet diferit: Japonezii ar fi efectuat experimente biologice teribile pe prizonierii sovietici și i-ar fi tratat extrem de rău pe prizonierii sovietici”, a scris denunțătorul care a inclus în scrisoare mai multe linkuri din presa pro-Kremlin precum „Cum a salvat URSS lumea de războiul biologic pe care îl pregătea Japonia"

Un articol al RBC, publicat la 20 august 2021, citând documentele FSB declasificate, afirmă că au fost efectuate experimente pe prizonieri într-un lagăr de concentrare din regiunea Harbin și că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „japonezii au testat arme bacteriologice și ‘noi substanțe chimice otrăvitoare’ pe aceștia".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite