Mărturii ale afganilor despre prima zi sub control taliban: „Oamenii sunt amorţiţi, nu le mai pasă. Generaţia mea a pierdut totul în doar câteva ore”
0
Afganii spun că se simt „doborâţi” în prima zi trăită sub regim taliban, după retragerea trupelor americane din Afganistan. „Oamenii sunt amorţiţi, nu le mai pasă, nici mie nu-mi mai pasă de nimic. Generaţia mea a pierdut totul în doar câteva ore. Oamenii sunt la pământ”.
Arifa Ahmadi a rămas fără slujba de funcţionar la o vamă din oraşul Farah (Vest) după sosirea talibanilor şi şi-a început ziua punându-şi pe foc blugii.
„Mi-am pierdut locul de muncă după doar trei săptămâni, deşi mă străduisem din greu pentru el. Multor femei li s-a spus să plece. Un bărbat cu o barbă lungă stă acum pe scaunul meu”, a spus Ahmadi, care a plecat la Kabul sperând să poată ieşi din ţară, relatează The Guardian.
„Plâng întruna de dimineaţă. Fratele meu mi-a cumpărat o burqa, mi-am ars blugii. Am plâns tot timpul, mi-am ars şi speranţele odată cu ei. Nu voi mai avea niciun motiv de fericire. Îmi aştept moartea, nu vreau să trăiesc această viaţă. De când au capturat Farah, simt că mă prăbuşesc în gol, iar azi n-am vrut decât să mă arunc la pământ şi să mor. Nu mai simt nimic, sunt o fată care a murit. Totul s-a terminat pentru mine începând de azi-dimineaţă, ca şi pentru toţi oamenii din oraş. Nu poţi auzi pe nimeni râzând. O depresie absolută a cuprins tot oraşul”.
Mulţi afgani şi-au început ziua la coadă în faţa băncilor după ce talibanii au dispus sâmbătă deschiderea lor cu o limită de retragere de 200 de dolari pe săptămână.
„Mi-am început prima zi sub control taliban complet la întrarea unei bănci din zona Shahr-e-Naw din Kabul. Am ajuns la şase dimineaţa, înainte de deschidere, dar se formase deja coadă. Am stat până la 12, când au închis bancomatul, spunând că nu mai sunt bani, aşa că m-am întors cu mâinile goale. Erau sute de oameni acolo. Talibanii băteau oamenii cu ţevi. Am vrut să rămân, dar era o nebunie, aşa că am plecat. Am mai încercat şi ieri să scot bani.
Am locuit la Kabul aproape toată viaţa dar n-am mai văzut o asemenea atmosferă în oraş, ca şi cum ar fi amorţit de tot. Oamenii par că şi-au pierdut orice sentimente, nu mai simt nimic, nu le mai pasă de nimic, nici mie nu-mi mai pasă de nimic. Generaţia mea a pierdut totul în doar câteva ore. Oamenii sunt la pământ”, mărturiseşte Nesar Karimi, inginer.
Capitala odată plină de viaţă unde afganii apăreau cu tunsori extravagante a căpătat un aer auster pe măsură ce populaţia renunţă la hainele cu care era obişnuită pentru veşmintele tradiţionale.
„Am decis să-mi las barba să crească şi să port haine tradiţionale ca măsură de precauţie. De regulă nu auzi un om spunându-i altuia cum să se îmbrace sau după ce modă, dar aici sunt obligat s-o fac pentru a rămâne în viaţă. Limita între viaţă şi moarte e foarte mică sub aceşti indivizi. Bărbile sau îmbrăcămintea pot fi lucruri banale în alte părţi ale lumii, dar aici e o corvoadă care ameninţă viaţa”, spune Jabar Rahmani din oraşul nordic Mazar-i-Sharif.
„Am studiat toată viaţa pentru a putea să ofer ceva acestui pământ dar aceşti oameni mi-au îngropat speranţele. Şi nu doar talibanii, ci şi comunitatea internaţională are o responsabilitate pentru ce s-a ales din visurile unei generaţii. De ce au mai venit dacă tot voiau să ne abandoneze în felul ăsta?”, spune Rahmani care face parte dintr-o mică comunitate de atei din Afganistan, care a trăit ascunsă şi în teamă chiar şi sub guvernul afgan sprijinit de forţele occidentale.
„Nu cred în nicio divinitate şi ca mine sunt mulţi alţi în Mazar şi Kabul. Sunt oameni care ne cunosc şi ne pot vinde talibanilor. Chiar dacă nu vor face asta, tot voi fi obligat să merg să mă rog de cinci ori pe zi”.
Reshad Sharifi din Herat povesteşte că a fost ameninţat de talibani când a ieşit să alerge în echipamentul lui sport.
„Obişnuiesc să urc dimineaţa pe muntele Herat din apropiere. Am făcut o pauză câteva zile şi azi mi-am reluat plimbările şi alergările. Port mereu pantaloni scurţi şi tricou. Aşa m-am îmbrăcat şi azi-dimineaţă, dar m-au oprit îndreptând o armă spre mine. Mi-au spus: du-te acasă şi îmbracă-te ca un musulman şi abia apoi să vii înapoi. Locuiesc la Herat de când au preluat puterea dar e prima dată când mă simt atât de rănit. Simt că nu mai pot avea o viaţă”.
Mai puţin de 100 de jurnaliste afgane îşi mai pot face meseria
Mai puţin de 100 de jurnaliste afgane din 700 mai lucrează de când talibanii au preluat controlul ţării pe 15 august, arată un sondaj realizat de Reporteri fără Frontiere în colaborare cu organizaţia-parteneră Centrul pentru Protecţia Femeilor-jurnalist (CPAWJ).
În 202.0 cele 108 de organizaţii media de la Kabul aveau 4.940 de angajaţi din care 1.080 femei, 700 dintre ele ca jurnaliste.
Reporters Sans Frontières (RSF) a raportat că din cele 510 femei care lucrau pentru opt dintre cele mai mari companii private, doar 76 - inclusiv 39 de jurnalişte- sunt încă la locul de muncă. Situaţia este similară în provincii, unde aproape toate companiile private au încetat să opereze odată cu avansul talibanilor.
„O mână dintre aceste femei jurnaliste reuşesc încă mai mult sau mai puţin să lucreze de acasă, dar nu există nicio comparaţie cu 2020 când un sondaj al RSF şi CPAWJ a stabilit că peste 1.700 de femei lucrau în mass-media în trei provincii (Kabul, Herat şi Balkh) în estul, vestul şi nordul ţării ", a raportat RSF.
„Respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor, inclusiv ale jurnalistelor, de a lucra şi de a-şi exercita profesia este o problemă cheie. Femeile- jurnalişti trebuie să-şi poată relua activitatea fără a fi hărţuite cât mai curând posibil, pentru că este dreptul lor de bază, pentru că este esenţial pentru mijloacele lor de trai şi, de asemenea, pentru că absenţa lor din peisajul media ar avea ca efect reducerea la tăcere a tuturor femeilor afgane. Îndemnăm conducerea talibanilor să ofere garanţii imediate pentru libertatea şi siguranţa femeilor jurnaliste”, a declarat secretarul general al RSF, Christophe Deloire.
Se încarcă comentariile...
