Hezbollah ameninţă Israelul cu o „pedeapsă teribilă" pentru lovitura dată prin exploziile aparatelor de comunicații

0
Publicat:

Hassan Nasrallah, liderul grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, a susţinut joi un discurs în care a descris drept „o declaraţie de război” din partea Israelului explozia a mii de pagere şi aparate walkie-talkie folosite de această grupare, un sabotaj ce a provocat în Liban zeci de morţi şi mii de răniţi.

Hassan Nasrallah. FOTO AFP
Hassan Nasrallah. FOTO AFP

„Nu există nicio îndoială că am suferit o lovitură de securitate şi umanitară majoră, fără precedent în istoria rezistenţei noastre şi probabil în întreaga istorie a conflictului cu inamicul” israelian, a admis Nasrallah în mult aşteptatul său discurs, , relatează agenţiile DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Inamicul a încercat să ucidă 5.000 de oameni în două minute

În timpul discursului, avioane de luptă israeliene au spart bariera sunetului zburând la joasă altitudine deasupra capitalei libaneze Beirut.

„În două zile, într-un minut în fiecare zi, inamicul a încercat să ucidă 5.000 de oameni în două minute fără să-i pese de nimic”, în atacuri de un tip fără precedent în lume şi care „au trecut toate liniile roşii", a spus liderul grupării şiite pro-iraniene.

„Echivalează cu o declaraţie de război”

Liderul mişcării Hezbollah a mai spus că exploziile dispozitivelor de comunicaţii ale Hezbollah survenite marţi şi miercuri au fost „o operaţiune teroristă majoră, un act de genocid, un masacru şi echivalează cu o declaraţie de război”.

„Răspunsul nostru, în numele martirilor şi celor răniţi, este că frontul din Liban nu se va opri atât timp cât agresiunea împotriva Fâşiei Gaza nu se va opri, indiferent de sacrificii”, a continuat Hassan Nasrallah.

Israelul va primi „o pedeapsă teribilă şi dreaptă”

El a amenințat că Israelul va primi „o pedeapsă teribilă şi dreaptă, acolo unde se aşteaptă şi unde nu se aşteaptă", a ameninţat el, adăugând că nu va oferi detalii cu privire la „momentul, locul sau natura„ ripostei despre care susţine că gruparea sa ar pregăti-o.

Detonarea de la distanţă a mii de pagere şi aparate walkie-talkie folosite de Hezbollah a provocat 37 de morţi şi 3.539 de răniţi, conform unui bilanţ provizoriu comunicat joi de Ministerul libanez al Sănătăţii.

Marți, în primul val de explozii (ale pagerelor), au murit 12 persoane, iar în cel de-al doilea, în care au explodat miercuri staţiile de emisie-recepţie, au murit alte 25.

Numărul morţilor ar putea creşte, unele persoane rănite fiind în stare gravă. Numeroşi răniţi şi-au pierdut vederea ori au rămas fără degete.

Chiar dacă atacurile au vizat gruparea pro-iraniană Hezbollah, victimele nu provin doar din rândurile acesteia, ea confirmând 20 de decese printre membrii săi.

Detonarea dispozitivelor walkie-talkie a cauzat mai mulţi morţi întrucât aceste aparate sunt mai mari decât pagerele şi prin urmare în ele a putut fi introdus mai mult exploziv, a explicat ministrul libanez al sănătăţii, Firass Abiad.

Operațiunea ar purta amprenta serviciului secret israelian Mossad, potrivit unor comentatori

Joi, Israelul a anunţat lovituri aeriene asupra unor ţinte ale Hezbollah în sudul Libanului, fără a comenta ceva despre detonarea aparatelor de comunicaţii, operaţiune care conform multor comentatori poartă amprenta serviciului secret israelian Mossad.

Acesta ar fi interceptat livrările înainte ca acestea să sosească în Liban şi a implantat în fiecare dintre respectivele aparate un exploziv cu un sistem de detonare activat în momentul recepţionării unui mesaj anume transmis tot de serviciul israelian printr-un procedeu de piratare astfel încât mesajul să pară că este transmis de Hezbollah, miile de pagere explodând simultan, la fel şi aparatele walkie-talkie ulterior.

Deocamdată nu este clar cine a produs şi nici cine a livrat către Hezbollah aceste aparate, care, potrivit unor surse apropiate acestei grupări, au fost achiziţionate aproximativ în acelaşi timp cu mai multe luni în urmă.

Compania taiwaneză Gold Apollo, a cărei marcă este înscrisă pe pagerele detonate, susţine că acestea au fost fabricate de compania sa parteneră ungară BAC, care la rândul ei afirmă că este doar un intermediar şi neagă orice activitate de producţie, informaţie confirmată de autorităţile ungare.

Intermediar pare să fie și o companie de „consultanţă" înregistrată în Bulgaria, Norta Global Ltd, creată de un cetăţean norvegian şi care este suspectată că ar fi avut legături cu respectiva companie ungară şi ar fi cumpărat şi revândut pagerele către Hezbollah într-o tranzacţie efectuată în afara teritoriului bulgar.

Referitor la dispozitivele walkie-talkie, compania japoneză producătoare Icom afirmă că nu mai fabrică de 10 ani aparatele IC-V82, tipul staţiilor de emisie-recepţie explodate în Liban.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite