Generalul care l-a capturat pe Che Guevara a murit la 84 de ani. Ce a spus despre prinderea revoluționarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul bolivian care l-a capturat pe revoluționarul cubanez Ernesto „Che” Guevara și a devenit erou național, a murit la vârsta de 84 de ani. În 1967, Gary Prado Salmón a condus o operațiune militară care a învins o insurecție comunistă organizată de Che Guevara.

Che Guevara a fost executat în 1967 FOTO Adevărul
Che Guevara a fost executat în 1967 FOTO Adevărul

Operațiune militară în Bolivia a fost susținută de agenții serviciilor secrete americane, relatează BBC. La acea vreme, Bolivia avea un guvern militar de dreapta.

Un ofițer de armată l-a executat pe Guevara, născut în Argentina, la o zi după arestarea sa.

Războiul Rece dintre SUA și Uniunea Sovietică era la apogeu, iar Washingtonul era extrem de preocupat de influența comunistă în America Latină, inclusiv de activitățile lui Che Guevara.

El părăsise Cuba după triumful revoluției din 1959, pentru a conduce mișcări de gherilă în alte țări. A fost un aliat cheie al liderului comunist cubanez Fidel Castro și a devenit un erou pentru comuniștii din întreaga lume.

Fiul generalului Prado și-a descris tatăl drept „o persoană extraordinară”, care a lăsat „o moștenire plină de dragoste, integritate și curaj”.

Ofițerul bolivian care l-a împușcat pe Che Guevara a fost Mario Terán, care a murit anul trecut.

A devenit erou național

După o ambuscadă a grupării de gherilă a lui Guevara, Generalul Prado a fost făcut erou național pentru că a apărat regimul militar bolivian.

La 8 octombrie 1967, acesta a condus o patrulă care a traversat râpa Churro din sud-vestul Boliviei şi l-a capturat pe Guevara care era rănit, pentru a-l preda mai târziu superiorilor săi. O zi mai târziu, armata boliviană l-a executat pe Che.

Din 1981, generalul Prado se afla într-un scaun cu rotile, după ce un glonț tras de unul dintre camarazii săi l-a lovit accidental la coloana vertebrală. A scris o carte despre triumful său din 1967, intitulată "Cum l-am capturat pe Che".

Potrivit fiului său, „pentru el, capturarea Che nu a fost cel mai important lucru pe care l-a făcut în viața lui – mai degrabă a fost esențial să contribuie la transformarea forțelor armate într-o instituție democratică care să respecte constituția și legile”.

Che Guevara a fost executat în satul bolivian La Higuera, la 830 km (516 mile) sud de La Paz, iar cadavrul său a fost îngropat într-o locație secretă. În 1997, rămășițele sale au fost descoperite, exhumate și returnate în Cuba, unde a fost reîngropat.

Simbol al stângii revoluționare

Ernesto Rafael Guevara de la Serna a fost capturat la 8 octombrie 1967 de către doi agenţi ai CIA şi armata boliviană. Rănit în momentul capturării, el şi-a petrecut ultima noapte din viaţă într-o şcoală abandonată din La Higuera, în sudul Boliviei. A fost executat a doua zi de către Mario Teran, un sergent al armatei boliviene. Trupul său neînsufleţit a fost dus în orăşelul Vallegrande şi expus la spitalul local. Mort la 39 de ani, „Che“ Guevara a devenit ulterior un simbol al stângii revoluţionare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite