Dezvăluiri despre operațiunea în care Israelul l-ar fi ucis pe șeful aripii militare a Hamas din Fâșia Gaza. A supraviețuit Mohammed Deif?
0Israelul a lansat opt bombe ghidate de câte o o jumătate de tonă în operațiunea recentă care l-a vizat pe șeful aripii militare a mișcării islamiste palestiniene Hamas, Mohammed Deif, au declarat surse informate, citate de Wall Street Journal.
Pe parcursul anilor, Israelul a încercat de mai multe ori să-l elimine pe liderul aripii militare al Hamas, Mohammed Deif. Astfel că în momentul în care au apărut informații că se ascunde într-un complex din sudul Fâșiei Gaza Israelul a lovit cu o forță copleșitoare, au spus aceste surse la curent cu operațiunea.
Forța exploziei a redus ținta la un crater mocnit. Zeci de palestinieni aflați în zona din jurul complexului, unde se aflau o piață, o sursă de apă și o cantină pentru civili strămutați, au fost uciși și alte sute au fost răniți, potrivit autorităților palestiniene.
Bombele au lovit sâmbăta trecută, în jurul orei locale 10:30, au declarat oficialii militari israelieni. Mahmoud Abu Amer a relatat că se afla la aproape 100 de metri distanță în acel moment, și a descris scena „ca o centură de foc”. „Am văzut oameni căzând în fața mea”, a spus el. Alții au vorbit despre o ploaie de schije.
Armata israeliană a declarat că bombardamentul a vizat un complex împrejmuit folosit de Hamas și că a luat măsurile de precauție necesare pentru a limita victimele civile. Admițând că zona era înconjurată de civili, a argumentat că responsabilitatea pentru victimele civile îi revine lui Deif și luptătorilor săi care încearcă să se ascundă printre palestinieni.
Comandantul brigăzii Khan Younis, Rafa Salama, a fost ucis în operațiune, a declarat armata israeliană. Oficialii încă evaluează dacă și Deif a fost ucis, dar spun că sunt aproape siguri că nu a supraviețuit. Un număr de alți membri ai Hamas au fost uciși, au spus localnicii.
Serviciile de informații israeliene monitorizau de ceva vreme complexul suspectând că era folosit de Salama, a spus un oficial militar. Operațiunea a fost pusă în mișcare, a spus oficialul, în momentul în care informații „foarte, foarte precise” au indicat că Deif se afla acolo. Șeful aripii militare a Hamas din Fâșia Gaza a jucat un rol cheie în atacurile din 7 octombrie asupra sudului Israelului, în care au murit 1.200 de oameni, soldați și civili, spun oficialii.
Forțele de apărare ale Israelului (IDF) au transmis planul de atac pe întreg lanțul de comandă până la prim-ministrul Benjamin Netanyahu, iar avioanele F-35 au fost încărcate cu bombe mari.
Președintele Biden a suspendat un transport de bombe de 500 de kilograme către Israel în această primăvară, argumentând că acestea nu sunt adecvate pentru utilizarea în zone civile. Administrația SUA a reluat recent livrările bombelor mai mici, de sub 250 de kilograme.
Hamas negat că Deif ar fi fost ucis în atac și contestă afirmația că a fost ținta bombardamentului, motivând că Israelul caută scuze pentru o explozie soldată cu uciderea a zeci de civili.
Baha Abu Rukba, un paramedic care locuiește într-o tabără din apropierea complexului vizat, a spus că a auzit un șuierat neobișnuit, asurzitor, zgomot pe care l-a pus inițial pe seama lansării unei rachete.
El a povestit că a început să filmeze cu telefonul atacul în desfășurare. Ploua cu șrapnele și era mult fum, a spus el. Însoțit de un prieten au fugit spre locul bombardamentului pentru a acorda primul ajutor și a-și căuta familia.
„Am găsit scena unui măcel”, a spus Abu Rukba. Membri ai familiei prietenului său au suferit răni, dar au supraviețuit. „Este realmente un miracol”, a spus el.
Potrivit autorităților din domeniul sînătății din Gaza peste 90 de persoane au fost ucise și 300 au fost rănite, inclusiv un mare număr de femei și copii.
Scott Anderson, directorul Agenției Națiunilor Unite pentru Ajutorare și Lucrări, a vizitat Complexul Medical Nasser din orașul Khan Younis și a spus că a văzut pacienți întinși pe podea, copii răniți, inclusiv cu amputații și penurie de echipamente.
„Am asistat la unele dintre cele mai îngrozitoare scene din cele nouă luni petrecute în Gaza”, a spus el într-un mesaj de la spital.
Israelul a desemnat zona mai largă drept una umanitară și le-a cerut civililor să se refugieze acolo în ordinele anterioare de evacuare.
Exploziile au lăsat cratere uriașe pe locul unde se afla complexul, într-o zonă împădurită. Wes Bryant, un profesionist în țintire în retragere din Forțele Aeriene ale SUA, a explicat faptul că filmările de la fața locului au indicat utilizarea mai multe bombe de câte 500 kg.
Bryant a spus că nu este deloc neobișnuit să procedezi în acest fel în privința unor ținte de mare valoare; probabil că forțele aeriene israeliene au dorit să lovească în mai multe puncte pentru a se asigura că întreaga zonă e distrusă și că țintele vor fi ucise indiferent unde s-ar fi aflat.
„Din punct de vedere al locului țintirii, cu mai multe fațete și extins, nu este fără precedent”, a spus el.
Armata israeliană a trebuit să se miște rapid. A confirmat că nu există ostatici la fața locului și a făcut un plan.
Amir Avivi, un fost comandant adjunct al diviziei armatei israeliene Gaza, care a lucrat la asasinate anterioare, a explicat că experții din cadrul forțelor aeriene ar fi început să elaboreze imediat un plan cu privire la cea mai bună metodă de a-i elimina pe ambii membri ai Hamas, folosind cele mai puternice și precise mijloace disponibile.
Avivi a explicat că echipa israeliană care a decis să dea ordinul ar fi calculat probabilitatea de supraviețuire a lui Deif în funcție de armele folosite.
„Întrebarea este care este probabilitatea pe care urmărești, 40%, 50% sau 100%”, a spus Avivi, care a fost informat despre operațiune.
Procesul poate dura doar câteva minute, inclusiv consultarea avocaților din camera de război, a spus el.
Odată ce Benjamin Netanyahu a luat decizia de a efectua atacul, bombele, echipate cu ghidare JDAM pentru a le îmbunătăți precizia, au fost pe drum.
Avivi a notat că este a opta încercare a Israelului de a-l asasina pe Deif, creditat cu transformarea Hamas dintr-o miliție insurgentă într-o forță de luptă capabilă, de la preluarea puterii la începutul anilor 2000. Deif este al doilea cel mai vânat lider, după șeful Hamas din Gaza, Yahya Sinwar.
În 2003, Israelul a ratat o mare șansă de a ucide un grup de lideri Hamas care se adunaseră într-un apartament din Gaza. S-a iscat o dezbatere cu privire la utilizarea unei bombe de 500 de kilograme, dar, în cele din urmă, grupul a fost vizat cu o bombă mai mică, pentru a preveni avarierea clădirilor din apropiere pline de civili.
Informațiile cu privire la etajul la care se aflau comandanții Hamas s-au dovedit incorecte. Este considerat unul dintre cele mai mari eșecuri ale țării în lupta împotriva militanților, a spus el.
De data aceasta însă, Israelul a ales bombele mari. „Este destul de neobișnuit”, a spus Avivi despre numărul bombelor folosite. „Este cu siguranță una foarte mare și neobișnuită”.
Bryant, specialistul care a lucrat în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA, menționat mai sus, a explicat că fiecare zonă de impact ar fi fost lovită cu cel puțin două bombe aproape simultan, una programată să lovească cu întârziere mai mare decât cealaltă pentru a controla raza exploziei și asigurând în același timp un grad ridicat de distrugere.
„Dacă ai arunca doar una, mai ales cu întârziere, am vedea mult mai mult moloz”, a spus el.
În schimb, zona a fost vaporizată. Bryant a spus că astfel de explozii violente fac dificilă identificarea cadavrelor, obligându-i pe anchetatori să caute ADN sau efecte personale precum telefoanele mobile.
„Nu sunt sigur că există un cadavru de găsit”, a spus Avivi.