Video Armata israeliană a eliminat un lider de top Hamas, într-un raid în Gaza în care au murit 92 de oameni VIDEO
0Un comandant important al mișcării palestiniene Hamas a fost elminat într-un raid desfășurat sâmbătă în sudul Fâșiei Gaza, a informat armata israeliană duminică, conform agențiilor AFP și Reuters.
„Armata israeliană a aerului l-a lovit şi eliminat pe comandantul brigăzii Hamas din Khan Younis, Rafa Salama, în zona Khan Younis”, se arată în comunicat, citat de Agerpres.
Astfel, în raidul aerian de sâmbătă care a omorât 92 de palestinieni, armata israeliană a reușit să elimine doi lideri Hamas de rang înalt, Mohammed Deif şi Rafa Salama, respectiv şeful aripii militare şi comandantul Hamas de la Khan Younis, în zona Khan Younis, prezentaţi drept „doi organizatori ai masacrului din 7 octombrie” 2023, data atacului din Israel al mişcării islamiste, care a declanşat războiul din Gaza.
Salama era „unul dintre complicii apropiaţi ai lui Mohammed Deif, comandantul aripii militare a Hamas”, precizează sursa citată.
„Lovitura a fost efectuată într-o zonă închisă gestionată de Hamas şi unde, conform informaţiilor noastre, erau prezenţi doar terorişti Hamas şi nu se afla niciun civil”, a precizat armata israeliană.
Pe de altă parte, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, raidul de sâmbătă a ucis 92 de palestinieni din tabăra de strămutaţi de la al-Mawasi, în apropiere de Khan Younis, victimele fiind în principal femei şi copii. Totodată, un alt lider palestinian de rang înalt susține că Mohammed Deif este în viaţă.
„Este bine şi supraveghează direct operaţiunile Brigăzilor al-Qassam (ramura armată a Hamas - n.r.) şi rezistenţa”, a spus el sub anonimat.
Duminică, forțele israeliene au continuat să continue cu bombardamentele aeriene și terestre ale mai multor zone din enclava de coastă, unde locuiesc 2,3 milioane de oameni, majoritatea strămutați de război, scrie Reuters.
În cursul zilei de duminică, atacurile aeriene israeliene asupra a patru case din orașul Gaza au ucis cel puțin 16 palestinieni și au rănit alți zeci, au spus medicii. Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat că cel puţin 38.584 de palestinieni au fost ucişi şi alţi 88.881 au fost răniţi în ofensiva militară a Israelului, potrivit sursei citate.