Ion Țiriac, un tată de modă veche. Magnatul este de părere că un părinte poate folosi orice metode dorește în creșterea copilului
0Ion Țiriac (86 de ani) s-a implicat în scandalul legat de abuzurile antrenoarei Camelia Voinea (55 de ani) asupra fiicei sale, Sabrina (18 ani).

Antrenoarea are un comportament agresiv și își jignește propria fiică, vizibil afectată, în timpul antrenamentelor. Imaginile sunt mai vechi, însă Camelia Voinea și-ar fi păstrat „stilul” și în zilele noastre, fiind reclamată de alte gimnaste.
Ion Țiriac este de părere că antrenoarea nu ar trebui să fie judecată pentru practicile de a-și antrena propria fiică.
„O mamă are dreptul, din toate punctele de vedere, să-și crească copilul așa cum crede. O mamă, care l-a ținut nouă luni acolo unde l-a ținut și o mamă care îl crește și a trăit pentru el și mai este și antrenoare și nu știu ce, sigur că din când în când s-ar putea întâmpla să mai sară calul, dar cine sunt eu sau dumneata să o judecăm?
Copilul ăla este disciplinat într-o manieră în care maică-sa știe mai bine. Aa, să nu-l violeze, să nu-l bată, asta e altceva, dar până la asta că îi spune două vorbe, nu cred... Am citit și eu despre treaba asta, nu sunt de acord cu cei care au scris-o”, a declarat Ion Țiriac, fost președinte al COSR, conform iamsport.ro.






















































