Cum s-a agăţat de putere regimul comunist din Cuba. Factori de rezilienţă în ciuda embargoului SUA
0
Luat prin surprindere, regimul comunist din Cuba a acţionat prompt pentru a domoli rapid protestele izbucnite în weekend, tăind internetul şi consolidând forţele de poliţie cu grupuri violente susţinătoare loiale ale conducerii. Confruntat cu cel mai serios test de la căderea URSS, regimul din Cuba a dovedit mereu rezilienţă, scrie Wall Street Journal.
Cuba a rămas comunistă după prăbuşirea URSS, deşi a fost izolată politic şi fără acces la subvenţiile care ţineau economia în suferinţă pe linia de plutire. O perioadă „specială” în termenii lui Castro a urmat, cu penurii alimentare şi resurse energetice sărace însă un amestec de represiune crudă şi oportunism viclean a menţinut la putere comunismul, arată publicaţia americană.
Fidel Castro s-a descurcat să găsească surse de bani care să substituie fluxul din URSS. Turismul european şi canadian a adus valută în ţară. Venezuela lui Hugo Chávez a furnizat energie în schimbul asistenţei politice şi militare a Cubei. Havana şi-a închiriat serviciile medicale în străinătate, iar guvernul a încasat direct plăţile în dauna personalului medical remunerat derizoriu. Apoi, Castro a făcut o armă din legăturile familiale ale cubanezilor americani care trimiteau bani rudelor rămase pe insula comunistă. Regimul a permis vizita acestor rude şi intrarea în Cuba a dolarilor de care avea disperată nevoie. Guvernul a înfiinţat şi o reţea de magazine cu plata doar în dolari unde se comercializau bunuri rare la preţuri piperate, păstrând pentru sine acest profit.
Castro a fost mereu suspicios faţă de forţele pieţei libere şi, în ciuda sfaturilor venite de la Beijing, a ales să nu urmeze modelul comunist chinez sau vietnamez, introducând unele reforme limitate doar în perioadele dificile şi inversându-le ulterior.
Castro a manipulat de asemenea fluxul resurselor astfel încât să lucreze pentru regim. Havana nu a permis dezvoltarea unui sector de afaceri independent pe insulă, investitorii străini fiind atent monitorizaţi. Niciunul dintre aceştia, fie persoană sau corporaţie, nu a fost lăsat să acumuleze suficiente active astfel încât să reprezinte o ameninţare politică la adresa structurii de putere. Din fruntea forţelor armate, Raúl Castro se asigura că ofiţerii loiali erau beneficiarii primari ai industriei turistice în floare astfel că fie armata, fie statul sau Partidul Comunist erau partenerii privilegiaţi în antreprenoriatul comun cu investitorii străini.
Chiar dacă sistemul nu a adus prosperitate pe insulă, le-a permis fraţilor Castro să controleze în continuare ţara. Având sprijinul armatei, Partidul Comunist are o reţea cuprinzătoare de colaboratori şi acoliţi care protejează regimul, iar acesta oferă în schimb accesul prioritar la resursele disponibile.
Nu se pune problema că guvernul cubanez şi-ar dori o relaţie comercială normală cu SUA, dacă cineva ar putea crede asta. Embargo-ul american permiţând schimbul în alimente şi provizii medicale este deopotrivă o scuză convenabilă şi o unealtă politică importantă pentru Havana. Este o raţionalizare universală pentru cei 60 de ani de eşec economic -asta în ciuda exemplului Venezuelei, o demonstraţie a faptului că socialismul poate genera sărăcie extinsă şi suferinţă chiar şi în absenţa unui embargo american. Dar mai are şi scopul de a împiedica înfăptuirea unui coşmar al loialiştilor regimului - şi anume un val puternic de investitori cubanezo-americani care să regenereze economia Cubei, punând astfel capăt monopolului resurselor care menţine regimul la putere.
Întrebarea care se pune este dacă acest sistem care scârţâie are încă puterea de a livra bunuri către susţinătorii de la bază ai regimului esenţiali pentru moştenitorii lui Castro. Sunt aceşti turnători şi golani ce formează stâlpii de susţinere ai puterii comuniste dispuşi să se bată cu opoziţia până la final? Până acum au răspuns chemărilor preşedintelui Miguel Diaz-Canel ca toţi „revoluţionarii ţării, toţi comuniştii să coboare în stradă”.
Cât de perseverenţi vor fi? Fără bani din turism, cât de mulţumiţi sunt militarii? Şi, până la urmă, sunt ei suficient de loiali încât să tragă în manifestanţi?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt de natură să determine cursul evenimentelor în mod imediat. Pe termen lung, întrebarea este dacă parazitul este capabil să-şi găsească noi gazde: are guvernul cubanez capacitatea să monetizeze ostilitatea rusă şi chineză faţă de SUA astfel încât să ofere un nou flux de venituri pe termen lung?
În timp ce Diaz-Canel aruncă vina pentru tulburările curente pe America, administraţia Biden nu are motive să primească cu braţele deschise instabilitatea insulei. În 1980, Castro a răspuns tulburărilor permiţând unui număr de 125.000 de cubanezi să fugă în SUA, dându-i mari bătăi de cap lui Jimmy Carter.
Influenţată fără îndoială de sentimentele anticomuniste ale preşedintelui comisiei pentru relaţii externe a Senatului, Bob Menendez, precum şi de puterea statului Florida în Colegiul Electoral, administraţia Biden a lăsat în vigoare sancţiunile asupra Cubei din era Trump. Cu excepţia cazului în care evenimentele scapă de sub control, Washingtonul are mai multe şanse să ignore neplăcerile şi mai degrabă să adapteze la statu quo-ul cubanez decât să facă presiuni pentru a provoca schimbări politice.
Proteste ample în Cuba faţă de puterea comunistă: „Jos dictatura!” VIDEO
Se încarcă comentariile...
