Consecinţele asasinării ambasadorului rus la Ankara

După ce a reuşit să-şi impună strategia în Siria şi să faciliteze victoria lui Bashar al-Assad la Alep, preşedintele rus Vladimir Putin a lansat o iniţiativă de pace. Partenerii săi sunt Iranul şi Turcia. Asasinarea ambasadorului rus la Ankara îl ajută pe liderul de la Kremlin să impună Turciei mai multe concesii privind Siria.

Preşedintele Vladimir Putin a condamnat uciderea, luni, a ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov drept o tentativă de a „deraia eforturile” de soluţionare a crizei din Siria. Mai mult, el crede, la fel ca omologul său turc Recept Tayyip Erdogan, că atentatul este îndreptat şi împotriva procesului de normalizare a relaţiilor turco-ruse.

Acestea erau foarte încordate la sfârşitul anului 2015, Turcia şi Rusia aflându-se de părţi opuse în conflictul din Siria. Moscova susţine regimul preşedintelui Bashar al-Assad, spre deosebire de Turcia care cere demiterea acestuia. Între timp, relaţiile s-au normalizat iar Ankara şi Moscova au negociat evacuarea din Alep a civililor şi luptătorilor rebeli, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Marţi, la Moscova, are loc o întrevedere între miniştrii de externe din Rusia, Turcia şi Iran pentru a discuta criza din Siria.

Mai mulţi analişti străini  susţin că Rusia conduce acum jocurile în Siria, şi că Vladimir Putin, de la intervenţia sa militară în această ţară, şi-a atins toate obiectivele. 

Nu este deci exclus ca acum liderul de la Kremlin să dorească un ultim obiectiv şi anume să impună pacea în această ţară, cu sprijinul Turciei şi al Iranului, o pace care ar urma să fie însă una "rusească", de natură să favorizeze interesele Moscovei în regiune. Si aceasta într-un moment când, atunci cînd vine vorba de Siria, opinia publică pare dezorientată, America rămîne ezitantă iar Europa neputincioasă, notează RFI.

CNBC notează că încurcatul război din Siria, care implică Turcia şi Rusia precum şi o duzină de alţi combatanţi a devenit şi mai confuz de când ambasadorul rus în Turcia, a fost împuşcat.

Nu există o confirmare imediată cu privire la motivele trăgătorului sau posibilele sale afilieri - dar mai multe grupuri din regiune resimt o animozitate puternică faţă de Rusia şi Turcia.

În Siria şi în întreaga lume musulmană, oamenii sunt indignaţi faţă de Rusia pentru bombardarea  oraşului Alep, în special pentru că majoritatea victimelor regimului Assad sunt musulmani sunniţi, iar sunniţii sunt o mare majoritate în rândul musulmanilor din lumea arabă şi din Turcia.

Un alt inamic al Rusiei şi Turciei este Statul Islamic. Cele două ţări au cooperat în ultimul an împotriva grupării teroriste. Iar ISIS a comis un val de atentate criminale din Turcia în acest an.

Washington Post scrie că, de câteva luni, Turcia  şi-a revizuit poziţia sa în regiune şi a început să lucreze îndeaproape cu Rusia pentru a găsi o soluţie pentru civilii prinşi la mijloc în Alep.

Asta nu înseamnă că toţi turcii acceptă rolul Rusiei în conflict. Mai multe proteste au avut loc în faţa clădirilor diplomatice ruseşti din Istanbul şi Ankara.

„Putin şi Erdoğan ar putea găsi un numitor comun ca să dea vina pe cineva din exterior pentru asasinarea lui Andrei Karlov”, scrie jurnalistul The Guardian Julian Borger, specializat în relaţii internaţionale. 

Borger consideră că acei care s-au grăbit să compare omorul diplomatului cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 1914, sugerând că incidentul de luni ar putea declanşa o conflagraţie regională, recurg la paralele nu tocmai potrivite. După părerea lui, relaţiile ruso-turce nu riscă să se destrame, aşa cum s-a întâmplat după doborârea avionului militar rus de forţele turceşti la graniţa siriană, în 2015.

„Asasinarea lui Andrei Karlov poate fi o pedeapsă pentru implicarea Rusiei în conflictul sirian de partea lui Bashar al-Assad”, este părerea analistului de la publicaţia rusă Kommersant Maxim Iusin. El crede ca, omorul demonstrativ e un semnal împotriva apropierii Ankarei de Moscova. „Cred că s-a vrut şi împiedicarea deciziilor ce ţin de soartei Siriei”, spune jurnalistul rus.

Jurnalistul american Max Fischer de la The New York Times scrie într-un articol de opinie că un conflict între Rusia şi Turcia e puţin probabil. După părerea lui, atacul dimpotrivă le poate fortifica relaţiile. Citând un expert, Max Fischer scrie că „cel mai mare perdant în această situaţie va fi Washingtonul”.

Pe de altă parte, Erdogan se confruntă cu o situaţie dificilă. Relaţiile Turciei cu Occidentul sunt la un nivel scăzut, cu multe guverne condamnând epurarea oponenţilor în urma tentativei de lovitură de stat  din vară. El va fi obligat să facă acum noi concesii Rusiei, după uciderea ambasadorului.

Într-o declaraţie  emisă de către administraţia prezidenţială, Erdogan a declarat că a avut o convorbire telefonică cu Putin, şi că a fost de acord ”să consolideze în continuare colaborarea, în special în lupta internaţională împotriva terorismului, în zilele următoare."

Ce înseamnă aceasta este neclar. Dar ar putea fi un indiciu că Turcia a cedat pentru a permite aliaţilor lui Assad de la Moscova şi Teheran să modeleze viitorul Siriei.

Regimul Erdogan dau vina pe oaia neagră, Fethullah Gulen. O declaraţie a primului ministru vorbeşte despre "forţe ale întunericului".

Putin a spus de asemenea, vă vrea să ştie cine a "regizat" crima. Turcia ar putea pune astfel o presiune suplimentară asupra Washington-ului pentru a a-l extrăda pe Gulen.

Animozitatea faţă de Occident a dus oricum în Turcia la o abordare ultranaţionalistă, "Eurasianistă", potrivit căreia Ankara ar trebui să întoarcă spatele Europei şi NATO şi să îmbrăţişeze naţiuni precum Rusia şi China.Totuşi, mulţi dintre suporterii AKP sunt iritaţi de atacurile sprijinite de Rusia asupra rebelilor sunniţi din Siria. Preşedintele turc este pe muchie de cuţit.