Buna guvernare – linia întâi a războiului hibrid. În paralel, ai nevoie şi de apărare convenţională credibilă
0
FP România a discutat despre atac şi apărare în războiului psihologic cu András Rácz, expert în afacerile Europei de Est, autorul unui recent raport asupra războiului hibrid lansat de Rusia în Ucraina. Concluzia: „Rusia se află pe acest nou câmp de bătalie. Şi chiar luptă. Noi ce facem?”. Discuţie realizată de Octavian Manea
Articol din ediţia FPR nr 47 (aug/ sep 2015)
Război cu graniţe fluide. Hibridul este o noţiune occidentală. În Rusia se vorbeşte despre un război de nouă generaţie. Războiul hibrid nu este cea mai bună denumire. Mult mai potrivit este să folosim noţiuni precum „război non-liniar” sau „comprehensive warfare”. Întrepătrunderea între convenţional şi neconvenţional este cu siguranţă acolo. Noutatea constă în faptul că un actor statal apelează la războiul hibrid, la mobilizarea întregului spectru de pârghii (deopotrivă militare şi civile) pentru a sprijini un set de actori sub-statali. Spectrul capabilităţilor este extins: membership-ul în cadrul Naţiunilor Unite, măsuri macro-economice, media, energia – totul devine o armă. Noutatea operaţională propriu-zisă în Crimeea şi Estul Ucrainei ţine de coordonarea aproape perfectă a tuturor instrumentelor implicate – politice, militare, economice, informaţionale, diplomatice. Cu alte cuvinte, unelte tradiţionale folosite într-o nouă arhitectură, într-o nouă reţetă.
Lecţia rusă. Trebuie să învăţăm lecţia rusă din Ucraina: coordonarea perfectă a actorilor militari şi non-militari. Pentru că nu mai există frontieră clară între cele două lumi. Şi trebuie să devenim confortabili cu această colaborare fără a pune în pericol principiul fundamental al controlului civil asupra armatei.
Obiectivele Rusiei. Moscova vrea să prevină ca Ucraina să se apropie prea mult de Occident, şi în mod special de NATO. Rusia este gata să prevină un astfel de scenariu cu orice preţ. Iar Putin a spus-o cu subiect şi predicat la summitul NATO de la Bucureşti. Nu am nicio îndoială că vor merge până la capăt. Nu putem să mai facem greşeala de a ignora obiectivele ruseşti.
Psihicul, luat la ţintă. Astăzi, în Occident vedem o intensificare a acţiunilor care pregătesc terenul pentru războiul hibrid şi care nu sunt foarte străine de portofoliul convenţional utilizat de politica externă rusă. Ele reprezintă o ameninţare, însă aceasta trebuie evaluată raţional, mai ales pentru că dacă supra-estimam nivelul ameninţării vom ajunge să ne auto-subminăm. Toată această presiune psihologică pusă pe adversar are menirea de a-i slăbi voinţa, capacitatea de rezistenţă. Dacă ne conving că totul este în zadar, că lupta şi rezistenţa nu au niciun rost, atunci suntem pierduţi. Este foarte important să analizăm raţional natura ameninţării şi să stabilim eventualele elemente defensive. Frontul principal în războiul de nouă generaţie este psihicul uman. Este centrul său gravitaţional.
Trebuie să învăţăm lecţia rusă din Ucraina: coordonarea perfectă a actorilor militari şi non-militari. Pentru că nu mai există frontieră clară între cele două lumi. Şi trebuie să devenim confortabili cu această colaborare fără a pune în pericol principiul fundamental al controlului civil asupra armatei.
Rolul descurajării convenţionale. Cel mai probabil, membership-ul NATO, completat de asigurări credibile în sfera apărării colective, sunt capabile să descurajeze războiul hibrid. În momentul în care au apărut omuleţii verzi, de ce ucrainienii nu au tras? Omuleţii verzi nu sunt nemuritori. Dacă îi împuşti în cap, în mod garantat ei vor muri. Dar forţele ucrainiene nu au tras nici măcar un sigur foc de armă. Propriul guvern le-a ordonat acest lucru. De ce? Pentru că îi era teamă că Rusia va răspunde printr-o masivă intervenţie convenţională a trupelor deja mobilizate la frontieră. Asta înseamnă că în războiul hibrid componenta convenţională are un rol de jucat. Pentru a face faţă omuleţilor verzi ai nevoie de o descurajare credibilă care să neutralizeze impactul psihologic al mobilizării trupelor convenţionale de cealaltă parte a frontierei. Dacă pericolul unei intervenţii ruse masive este neutralizat printr-un sistem credibil de descurajare colectivă (inclusiv prin desfăşurări de trupe pe Flancul Estic în regim permanent), probabil că omuleţii verzi nu vor apărea niciodată. Si vis pacem, para bellum – Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război.
It’s the governance, stupid. Ucraina a fost o ţintă ideală pentru războiul hibrid. De ce? Răspunsul scurt este: 20 de ani de corupţie şi disfuncţionalitate a statului. Cu toţii înţelegem ce înseamnă corupţia în Estul Europei. Însă nivelul ucrainian merge mult mai departe. Între condiţiile necesare ale războiului hibrid, cea mai importantă, dincolo de superioritatea militară, este statul slab. Dacă ai un astfel de stat atunci poţi exploata cu uşurinţă punctele slabe: poţi să cumperi politicieni, miniştri, oameni din establishmentul de securitate. Iar statul poate cu uşurinţă să se prăbuşească sau să fie prăbuşit la momentul potrivit.
Fă-i pe oameni să simtă că ţara nu este împotriva lor. Pot să urască guvernul dacă vor, dar nu le da motive să-şi trădeze ţara. Deci este nevoie de “bună” guvernare în sens extins (transparenţă, democraţie, anti-corupţie, drepturi pentru minorităţi) pentru a-i face pe oameni să simtă că este ţara lor, că este patria lor.
Practic, pentru a ne apăra împotriva razboiului hibrid avem nevoie de două lucruri. Pe de o parte, o componentă militară convenţională. Superioritatea militară este încă necesară. Avem nevoie de o descurajare credibilă, de apărare teritorială adecvată, bazată inclusiv pe forţe de reacţie rapida. Iar în registrul non-militar există două cuvinte magice: bună guvernare – good accountable governance. Un nivel scăzut al corupţiei şi sprijin popular nu neapărat faţă de guvern. Nu trebuie neapărat să îl iubeşti pe domnul Ponta, dar trebuie să fii loial României. Nu îl iubesc pe Viktor Orban, dar trebuie să îmi iubesc ţara. Este nevoie de un sistem de checks-and-balances, care să ancoreze un regim ce garantează libertatea de exprimare, drepturile minorităţilor, transparenţa, alegeri corecte. Fă-i pe oameni să simtă că ţara nu este împotriva lor. Pot să urască guvernul dacă vor, dar nu le da motive să-şi trădeze ţara. Deci este nevoie de “bună” guvernare în sens extins (transparenţă, democraţie, anti-corupţie, drepturi pentru minorităţi) pentru a-i face pe oameni să simtă că este ţara lor, că este patria lor. Acesta este motivul pentru care ţările scandinave nu sunt vulnerabile. Sunt societăţi puternice, bine sudate. Buna guvernare întăreşte rezistenţa unei societăţi. Este imposibil să mituieşti un poliţist suedez sau finlandez. Iar gradul de transformare pe care l-a parcurs Georgia în ultimii 10 ani este uimitor.
Sunt balticii în pericol? Toate sondajele de opinie arată că o majoritate decisivă între minorităţile vorbitoare de limbă rusă din statele baltice sunt în favoarea statelor baltice. Loialitatea lor primară este faţă de statele baltice. Trăiesc mai bine, au paşapoarte UE, copiii lor vor avea o diplomă UE, au libertatea să călătorească. Sigur, în mod evident, propaganda rusă are un efect. Să stai în fotoliu şi să îl iubeşti pe domnul Putin este un lucru. Dar să iei cu asalt străzile şi să mori pe baricade este cu totul altceva. Ruşii din Narva ştiu cu exactitate cât de greu se trăieşte de partea cealaltă a frontierei. Au văzut efectele războiului din Ucraina şi nu vor asta.
O prezenţă difuză. Atentă, insidioasă, cu inteligenţă, Rusia caută punctele slabe din societăţile occidentale. Dar Vestul nu se află într-un pericol existenţial. Acesta nu este un război în sensul cinetic. Ne aflăm în faza pregătitoare. Obiectivul este slăbirea Vestului, diluarea coerenţei Uniunii Europene şi a NATO. De aceea, Rusia a oferit susţinere mişcărilor de extremă dreaptă sau de extremă stângă. Şi iată cum revenim la problemele de bună guvernare. Motivul pentru care atât de mulţi oameni au votat pentru Jobbik în Ungaria nu este acela că electoratul îl iubeşte pe Putin. Votează pentru Jobbik pentru că s-au săturat de toţi ceilalţi. Jobbik este foarte bun în a comunica eşecurile prezentului. Şi spaţiul media contează enorm. Ultimul sondaj al Pew Research Center arată lipsa de solidaritate care există la nivelul Europei, inclusiv la nivelul articolului 5. Iar în acest deficit de solidaritate foarte probabil presa rusă şi războiul informaţional joacă un rol semnificativ. Asta înseamnă că Rusia se află pe acest nou câmp de bătalie. Şi chiar luptă. Noi ce facem?
András Rácz este senior research fellow în cadrul programului dedicat evoluţiilor din Vecinătatea Estică la Finnish Institute of International Affairs. Este autorul recentului raport Russia’s Hybrid War in Ukraine: Breaking the Enemy’s Ability to Resist (iunie 2015).
Se încarcă comentariile...
