Video Bilanțul cutremurelor din Venezuela a ajuns la 3.811 morți. Aproape 17.000 de persoane au fost rănite și tot atâtea au rămas fără case

0
0
Publicat:

Bilanțul victimelor celor două cutremure puternice care au lovit Venezuela pe 24 iunie a fost revizuit și a ajuns la 3.811 morți, a anunțat miercuri președintele Adunării Naționale, Jorge Rodriguez, în cadrul unei intervenții televizate.

Bilanțul morților în Venezuela a trecut de 3800. FOTO: Getty Images
Bilanțul morților în Venezuela a trecut de 3800. FOTO: Getty Images

„Putem spune că, până în prezent, 8 iulie, 3.811 surori și frați au decedat, din păcate, în urma tragediei provocate de dublul cutremur”, a declarat oficialul, alături de sora sa, președinta interimară Delcy Rodriguez.

Anterior, duminică, autoritățile raportaseră un bilanț de 3.685 de morți.

Potrivit lui Jorge Rodriguez, seismul a provocat și 16.740 de răniți, în timp ce 6.462 de persoane au fost salvate de sub dărâmături.

De asemenea, autoritățile au acordat ajutor pentru 86.794 de familii, iar 17.907 persoane au rămas fără locuință în urma dezastrului.

Cele două cutremure, cu magnitudini de 7,2 și 7,5, s-au produs la un interval de doar 39 de secunde și au afectat în principal nordul Venezuelei, provocând distrugeri extinse.

Mărturia fetei care a rezistat 32 de ore sub dărâmăturile cutremurului din Venezuela

Au existat însă și cazuri fericite de supraviețuiri miraculoase, în ciuda condițiilor grele. O fată de 12 ani din Venezuela a fost salvată după ce a rămas blocată timp de 32 de ore sub dărâmăturile blocului în care locuia, prăbușit în urma celor două cutremure puternice. Povestea ei, relatată de BBC, a impresionat milioane de oameni.

În momentul seismului, Fabiana era singură acasă, în apartamentul familiei din Caraballeda. Când clădirea a început să se prăbușească, a încercat să se refugieze în bucătărie. 

Am văzut totul cum se zguduia, cădea și se spărgea. Apoi pereții au început să crape. Atunci am crezut că o să mor. M-am gândit că nimeni nu mă va salva. Sunt o persoană anxioasă și claustrofobă, dar nu știu de ce m-a cuprins o liniște ciudată. Poate eram în stare de șoc”, a povestit fata.

După mai bine de o zi petrecută sub ruine, fata a găsit o sticlă de ketchup și puțină brânză rasă printre dărâmături.

Mi-am îndreptat piciorul, care era prins într-o poziție dureroasă, și atunci am găsit o sticlă de ketchup și niște brânză rasă. Asta m-a ajutat să rămân conștientă”, a povestit Fabiana.

Povestea ei pe larg poate fi citită AICI.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite