Beijingul a reuşit să mai domolească, joi, dezastrul de pe bursele din China care risca să se extindă la nivel global

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În două săptămâni, firmele chinezeşi au pierdut peste 3000 de miliarde de dolari
În două săptămâni, firmele chinezeşi au pierdut peste 3000 de miliarde de dolari

Acţiunile companiilor chineze au început să îşi revină joi după pierderile masive din zilele precedente, sporind încrederea în măsurile adopte de autorităţi pentru susţinerea pieţei de capital, relatează MarketWatch.

Indicele Shanghai Composite este în urcare cu 5,76%, după ce a fluctuat între creştere şi scădere la începutul tranzacţiilor. Indicele bursei din Shenzhen creşte cu 3,76%. Ambii indici au pierdut circa o treime din valoare în ultima lună.

La Hong Kong, indicele Hang Seng, care a înregistrat miercuri cea mai slabă evoluţie de după criza financiară mondială, este în creştere cu 4,02%. Un indice compozit al companiilor chineze listate la Hong Kong, HSCEI, avansează cu 3,6%.

"Piaţa dă semne de stabilizare întrucât autoritatea de reglementare a venit în sprijinul companiilor cu capitalizare mică, relaxând criza de lichiditate, ceea ce a dat încredere investitorilor", a declarat Tang Yonggang, analist la Shenyin Wanguo Securities.

Autoritatea de reglementare a anunţat miercuri că agenţia China Securities Finance, care acordă finanţări pentru plasamente pe piaţa de capital, va spori achiziţiile de titluri ale companiilor cu capitalizare scăzută.

Creşterile au urmat şi unei informaţii că poliţia a vizitat China Securities Regulatory Commission, pentru a investiga operaţiunile short selling speculative.

Yuanul este în stagnare, la 6,2085 unităţi pentru un dolar, iar obligaţiunile chineze pe termen de 10 ani s-au stabilizat, randamentul fiind în declin cu 0,05 puncte procentuale, la 3,435%.

Pieţele globale sunt influenţate de turbulenţele din China şi incertitudinile din Grecia. Indicele japonez Nikkei 225 Stock Average este în urcare cu 0,6%, după un declin de 0,7% miercuri. În Australia, indicele S&P/ASX 200 este în creştere cu 0,03%, dar miercuri a săczut cu 0,6%. În SUA, indicele Dow Jones a atins miercuri minimul ultimelor cinci luni, iar preţurile mărfurilor au înregistrat scăderi puternice.

Acţiunile chineze au înregistrat miercuri scăderi dramatice, după ce Autoritatea de reglementare a avertizat că piaţa bursieră a celei de a doua mari economii a lumii este cuprinsă de „un sentiment de panică“, iar investitorii ignoră măsurile de sprijin adoptate de autorităţile de la Beijing, transmite Reuters.

Bursa de la Shanghai a înregistrat miercuri la deschidere o cădere de 6,97%, iar bursa de la Shenzhen a deschis şi ea şedinţa în scădere puternică de 4,07%. Potrivit Bloomberg, a fost decisă întreruperea cotării a 1,249 de titluri la bursele de la Shanghai şi Shenzhen, adică 43% din societăţile cotate şi aproximativ o treime din capitalizarea pieţei bursiere.

În trei săptămâni, valoarea acţiunilor chineze a scăzut cu aproape 30%, în pofida măsurilor de urgenţă adoptate de autorităţi, iar unii investitori se tem că turbulenţele de pe piaţa bursieră chineză vor afecta economia reală.

„Nu am mai văzut acest gen de scădere până acum. Nu cred că cineva a mai văzut. Lichiditatea s-a golit complet. Iniţial, mulţi voiau să păstreze blue chips-uri. Însă, având în vedere că multe acţiuni sunt suspendate de la tranzacţionare, singura modalitate a de reduce expunerea la risc este să vândă blue chips-uri', a declarat Du Changchun, analist la Northeast Securities.

Spre deosebire de alte mari pieţe bursiere, care sunt dominate de managerii profesionişti de fonduri, investitorii de retail sunt responsabili pentru aproximativ 85% din tranzacţiile de pe piaţa bursieră chineză, ceea ce creşte volatilitatea. Reducerea surprinzătoare a dobânzii de politică monetară la finele lunii iunie, relaxarea marjelor de tranzacţionare şi alte măsuri de stabilizare nu au reuşit să îi calmeze pe investitori.

Seria măsurilor de sprijin a continuat miercuri. Guvernul de la Beijing a anunţat că firmele de asigurări au permisiunea de a investi 10% din fondurile lor într-o valoare bursieră (faţă de 5% anterior). De asemenea, Banca centrală a Chinei a promis că va furniza şi mai multă lichiditate pentru a finanţa achiziţiile de acţiuni ale firmelor de brokeraj. Aceasta, după ce sâmbătă principalele 21 de companii de brokeraj chineze au promis că vor investi peste 19 miliarde de dolari în produse financiare bursiere.

Chiar dacă criza din Grecia este unul din factorii care contribuie la sentimentul de panică, motivul principal al corecţiei burselor continentale chineze este unul local.

Bursa de la Shanghai a crescut cu 150% în 12 luni, fiind deconectată, practic, de economia reală, iar experţii se aşteptau la o revenire. Prăbuşirea pieţelor bursiere este o nouă problemă pentru liderii chinezi, care se străduiesc deja să evite o aterizare dură a economiei chineze.

Prăbuşirea bursei a afectat 90 de milioane de investitori,iar miercuri, măsurile luate de guvernul de la Beijing pentru a stopa căderea, nu au reuşit să-i liniştească.

Unul dintre factorii care au contribuit la criză este creşterea sub aşteptări a economiei chineze, de 7,4% în 2014 faţă de ţinta fixată de Beijing 7,5%. Chiar dacă pare mult, la populaţia Chinei, tot ce e sub 8% creştere economică înseamnă o veste proastă, nivelul de 8% fiind limita sub care începe să crească şomajul şi apar alte disfuncţionalităţi în economie, spun economiştii.

Aproape 700 de firme au cerut, miercuri, suspendarea tranzacţionării acţiunilor lor, relatează The Guardian. The Times avertizează că „prăbuşirea bursei chineze ar putea anunţa o accelerare a încetinirii creşterii economice” a gigantului asiatic, iar Wall Street Journal constată că „guvernul chinez a încercat zadarnic să împiedice dezastrul, combătând deschis forţele pieţei cărora se angajase să le acorde un rol mai mare”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite