VIDEO Statele Unite ale Europei - de la Churchill la Barroso
0
"Trebuie să construim Statele Unite ale Europei", spunea Winston Churchill în celebrul său discurs de la Universitatea din Zurich, din 1946. "Avem nevoie de o federaţie a statelor naţiune", a spus în urmă cu câteva săptămâni, în Parlamentul European, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
A trecut mai bine de o jumătate de secol şi a fost nevoie de o severă criză economică pe continent, şi mai ales în nucleul lui - zona euro, pentru ca noţiunea să fie readusă în spaţiul public de politicieni. Până acum, ea era un tabu. Sintagma o pronunţau doar profesorii de ştiinţe politice, istorici sau chiar futurologi, dar şi scriitorii de ficţiune.
În laboratoarele cancelariilor europene şi ale instituţiilor de la Bruxelles sau Frankfurt s-au pregătit sau sunt în curs de elaborare diferite propuneri pentru o nouă Europă. Criza datoriilor suverane i-a făcut mult mai deschişi pe lideri la ideea unor noi schimbări, de la schimbări de tratate ale UE, până la cedări de suveranitate tot mai consistente.
Disputele sunt referitor la modul în care se vor transforma lucrurile, iar marea enigmă este cum vor fi "vândute", în statele membre ale Uniunii, toate aceste schimbări. Cetăţenii europeni, fie că vorbim despre Germania, Franta, Spania, Olanda sau România, devin din ce în ce mai euro-pesimişti, dacă nu eurosceptici de-a dreptul, iar Bruxelles-ul este văzut ca sursa a răului, de multe ori, rău tradus fie prin austeritate, fie prin obligaţia de a-i ajuta pe cei în dificultate. Iar de aceşti cetăţeni depinde, în mare măsură, posibilitatea apariţiei acestei noi construcţii.
Teste de laborator
Concepţia acestei noi Europe a început de cel puţin un an când, la iniţiativa Germaniei, 11 miniştrii de externe europeni au constituit un grup de reflecţie asupra viitorului continentului. Pornind de la necesitatea unei reforme radicale în zona euro, în luna iunie, cei patru muschetari - preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, al Comisiei Europene, J. M. Barroso, al Eurogrup, Jean Claude Junker, şi al BCE, Mario Draghi - au fost mandataţi să gândească şi să propună această reformă.
La Consiliul European excepţional din octombrie, preşedintele Van Rompuy va prezenta o formă intermediară, ca în decembrie, la reuniunea obişnuită a liderilor UE, să fie prezentată forma finală a raportului privind reforma. În plus, Jose Manuel Barroso are propriile planuri, anunţate în discursul său privind Starea Uniunii. Anunţându-şi viziunea de federaţie a statelor naţiune, fără a da explicaţii despre cum va fi aceasta, preşedintele Comisiei Europene a spus că îşi va prezenta viziunea detaliat până în 2014.
În acest moment, noua Uniune Europeană pare o realitate virtuală, ca o aplicaţie de Facebook în care fiecare îşi creează propriul continent, cu propriile instituţii, cu propriile ţări, cu propriii cetăţeni. Ce aduc nou variantele utilizatorilor?
Preşedinte al Consiliului ales prin votul cetăţenilor europeni şi un FMI european
Grupul de reflecţie coagulează nişte idei nu tocmai noi, dar care păreau fanteziste până să devină poziţia a 11 miniştrii de externe europeni. Germania şi Polonia au adunat în jurul lor Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Olanda, Spania, Portugalia şi Luxemburgul. La o privire fugară, remarci ţările din nucleul dur al Europei, cu puţine, dar notabile excepţii - Marea Britanie este una dintre ele. Este însă masa critică ce poate pune lucrurile în mişcare.
Cei 11 pornesc de la ideea schimbării tratatului pentru schimbarea modului de luare a deciziilor, întrucât într-o Europă de 28 de state devi-e din ce in ce mai greu de gasit consensul. Aşa că sugestia logică este "implementarea unor schimbări în tratate cu o majoritate super-calificată a statelor membre şi populaţiilor lor". În traducere din "bruxelles-eză", posibilitatea ca un număr de state care ajung la un acord, să poată lua deciziile de schimbare a tratetelor UE dacă unanimitatea nu este posibilă.
O uniune economică şi monetară consolidată este punctul de plecare - şi elementul comun cu propunerea "celor patru muschetari" -, dar cei 11 merg şi mai departe: o politică externă comună şi un rol mult mai mare şi mai puternic acordat serviciului deja existent. O politică de securitate şi apărare la nivel european. Adică ei văd utilă crearea unui adevărat minister de externe european, cu atribuţii extinse faţă cele ale Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă din prezent şi, mai mult, o armată europeană. Această armată europeană ar atrage şi o piaţă unică în domeniul echipamentelor militare şi de armament. (Dacă ne gândim că în acest moment se pregăteşte fuziunea dintre companiile BAE şi EADS, putem vedea deja cum, de facto, începe o concentrare şi o consolidare pe piaţa europeană în acest sens.)
Reforma instituţională este parte a acestei propuneri. În acest sens, Comisia Europeană trebuie să aibă un rol mai mare şi trebuie, în funcţie de problematici, să existe posturile de comisar senior şi comisar junior, adica o determinare extrem de clară între problematici şi o împărţire foarte exactă a importanţei. Mai mult, unii membri ai grupului de reflecţie au avansat ideea ca preşedintele Comisiei Europene (ca, de altfel, şi al Consiliului European) să fie ales în mod direct, iar el să aibă posibilitatea de a-şi face echipa la fel ca orice premier: alegându-şi singur colaboratorii.
O propunerea extrem de îndrăzneaţă dacă ne gândim că soarta Tratatului de la Lisabona a fost incertă până în momentul în care, prin negociere, s-a ajuns la acceptarea ideii ca, în continuare, fiecare stat membru să aibă câte un reprezentant în Comisia Europeană. Deja a devenit complicat, cu 27 de state membre, găsirea unui portofoliu care să aibă o justificare, pentru 27 de politicieni europeni. După alegerile viitoare, în mod cert va fi nevoie de 28 de portofolii, întrucât Croaţia va deveni membru din 2013.
În plan economic, viziunea generală coincide cu modul de aprofundare a uniunii monetare al celor "patru muschetari", dar vine şi cu câteva idei în plus. Toţi cei 11 miniştrii de externe au convenit asupra necesităţii consolidării coordonării şi cooperării privind politicile fiscale şi cu o supraveghere, de la nivel european, asupra bugetelor statelor membre. O politică fiscală comună era respinsă înaitne de criza din Europa şi din zona euro. Acum este văzută ca soluţia pentru a nu mai exista, cel puţin în spaţiul ţărilor care folosesc moneda unică, surprize precum Grecia, sau Spania, Irlanda, Portugalia sau Italia. o măsură de siguranţă pentru viitor este şi uniunea bancară, chiar dacă sunt o serie de ţări care o văd în alt fel decât Comisia Europeană. Şi, în final, reapare ideea unui Fond European Internaţioanl, adică un FMI în variantă europeană.
Contribuţia ţărilor din afara zonei euro, a Poloniei în special, este evidentă în introducerea noţiunii de "pre-ins". Adică toate ţările care vor adera, când vor fi pregătite, la zona euro, cum este şi cazul României. Iar aceste ţări trebuie să poată lua parte la discuţiile despre evoluţia zonei euro şi să ştie, în orice moment, situaţia reală.
Propunerea cvartetului, maxim control bugetar al Bruxelles-ului
Guvernele ţărilor din zona euro trebuie să îşi prezinte planurile de buget Bruxelles-ului pentru aprobare, chiar înainte de a le prezenta parlamentelor naţionale, spune cvartetul - van Rompuy, Barroso, Monti şi Junker. Iar Comisia Europeană poate să respingă aceste bugete, dacă există riscul unui deficit excesiv. În acest caz, guvernele trebuie să îşi revizuiască proiectul de buget. Suveranitatea guvernelor naţionale va consta prin posibiltiatea de a hotărî singure de unde să taie, pentru a aduce deficitul sub 3%. Politica fiscală comună este un al doilea pas firesc.
Pentru a rezolva şi problema deficitului democratic din zona euro, cei patru propun un parlament al zonei euro. De fapt, această idee se regăseşte şi în propunerea grupului de reflecţie format din cei 11 miniştrii de externe europeni.
În varianta cvartetului, acest euro-parlament ar avea control asupra viitoarelor politici fiscale şi economice. El ar fi compus din actuali eurodeputaţi ai statelor din zona euro, dar şi din parlamentari din legislativele naţionale ale celor 17 ţări. O idee total respinsă de către reprezentanţii celorlalte state membre, care nu au moneda unică europeană.
În varianta celor 11, acest euro-parlament este, de fapt, o comisie din care fac parte eurodeputaţi şi parlamentari naţionali ai statelor zonei euro. dar viziunea grupului de reflecţie porneşte de la ideea unei mai mri puteri date parlamentului European, care trebuie implicat mai mult în guvernanţa economică şi monetară, fiind, de fapt, institutţia care îi reprezintă cel mai bine pe cetăţenii europeni.
Barroso vrea o uniune politică şi modificarea tratatului UE
A treia viziune este cea a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ale cărei detalii sunt încă asteptate. Uniunea economică şi monetară trebuie să meargă până la capăt şi este nevoie de mecanisme politice şi instituţii în acest sens. Un prim pas este propunerea de uniune bancară. Mai apoi urmează o politică fiscală comunitară.
Însă uniunea politică este elementul-cheie al viziunii preşedintelui Comisiei. Barroso a remarcat faptul că există doua extreme şi un mare vid între ele atunci când ţările membre UE deviază de la cursul democratic, cum a fost şi cazul României din această vară. "Avem nevoie de un set de instrumente - nu doar de alternativa între soft power, persuasiunea politică, şi opţiunea nucleară, adică articolul 7 din Tratat", a spus portughezul. Opţiunea nucleară este, concret, suspendarea dreptului de vot în Consiliu al unui stat membru. O procedură complicată şi extremă, motiv pentru care se foloseşte foarte rar. Singurul exemplu este Austria lui Jorg Haider, din anul 2000.
Preşedintele CE vrea o federaţie a statelor naţiune, nu un super-stat. Dar nu dă detalii. Şi mai cere grupurilor politice europene să propună fiecare câte un candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene. O propunere care vine mănusă pe ideea grupului de reflecţie care vorbeşte despre un preşedinte ales de cetăţeni, capabil să îşi contruiască echipa precum un premier.
Toate aceste propuneri sunt greu de "vândut". Şi de ce n-ar fi, pentru că ele par să ridice mai multe întrebări decât să dea răspunsuri.
Churchill şi Barroso vorbesc, la diferenţă de jumătate de secol, de Statele Unite ale Europei. Continuarea este însă puţin cunoscută. Chirchill vorbea despre Statele Unite ale Europei cu Mare Britanie în afara lor. Marea Britanie, alaturi de ţările Commonwalth-ului, ar fi fost un alt actor geopolitic alături de SUA, Statele Unite ale Europei şi URSS.
Astăzi, federaţia europeană gândită ar putea duce la o Uniune Europeană fără Marea Britanie. Multe state europene sunt refractare când se pune problema cedării de suveranitate, dar Marea Britanie pare să fi ajuns la limită. Rămâne astfel de văzut ce fel de State Unite ale Europei vom avea în final.
ACCESEAZĂ AICI UN DOCUMENT CARE TE VA AJUTA SĂ AFLI TOT CE TREBUIE DESPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI
Se încarcă comentariile...
