Un fost comandant NATO avertizează că Occidentul trebuie să se pregătească pentru război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Shirreff , fost comandant strategic al NATO pentru Europa
Richard Shirreff , fost comandant strategic al NATO pentru Europa

În vreme ce invazia Rusiei asupra Ucrainei a ajuns în cea de-a 65-a zi, un fost comandant NATO a îndemnat Occidentul să se pregătească pentru „cel mai rău un scenariu“: război cu Rusia.

Ca răspuns la comentariile făcute de ministrul de externe al Marii Britanii cu privire la nevoia Occidentului de a „dubla” sprijinul pentru Ucraina, fostul comandant NATO Richard Shirreff a declarat pentru BBC că abordarea este „absolut corectă” şi că „ trebuie urmată de resurse semnificative şi urmată de întreaga alianţă.”

Shirreff, fost comandant strategic adjunct al NATO pentru Europa, a avertizat că liderul de Kremlin poate cel mai probabil să răspundă agresiv la acest lucru şi Occidentul ar trebui să fie pregătit pentru cel mai rău scenariu. „Cel mai rău caz este războiul cu Rusia”, a spus el. „Pregătindu-se pentru cel mai rău caz, este posibil ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie descurajat pentru că, în cele din urmă, Putin respectă puterea.”

Aproximativ 8.000 de soldaţi britanici, desfăşuraţi în această vară în Europa de Est

Aproximativ 8.000 de soldaţi britanici vor participa în această vară la exerciţii în Europa de Est alături de alţi militari din NATO, într-o ''demonstraţie de solidaritate şi forţă'' în contextul continuării invaziei ruse în Ucraina, informează vineri France Presse.

Zeci de tancuri şi 120 de vehicule de luptă blindate vor fi desfăşurate din Finlanda până în Macedonia de Nord în vara acestui an în cadrul acestui proiect, planificat de mai mult timp şi consolidat după începerea agresiunii ruse contra Ucrainei, în 24 februarie.

''Securitatea Europei nu a fost niciodată atât de importantă. În aceste exerciţii trupele noastre îşi vor uni forţele cu aliaţi şi parteneri ai NATO şi cu Forţa expediţionară comună, într-o demonstraţie de solidaritate şi forţă, care este una dintre cele mai mari desfăşurări comune după războiul rece'', a declarat ministrul britanic al apărării Ben Wallace.

Forţa expediţionară comună (JEF) este o coaliţie formată din forţe armate din Regatul Unit şi din alte opt ţări: Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Suedia şi Ţările de Jos. Dintre acestea, Finlanda şi Suedia nu sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice, dar sunt asociate la NATO de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului 'Parteneriat pentru Pace'.

Soldaţi britanici sunt desfăşuraţi în Finlanda în această săptămână pentru a participa la un exerciţiu care ''va îmbunătăţi capacitatea trupelor britanice şi finlandeze să lucreze împreună în cadrul JEF, descurajând agresiunea rusă în Scandinavia şi în statele baltice''.

În luna mai, alte trupe britanice vor fi desfăşurate la frontiera dintre Estonia şi Letonia, alături de 18.000 de soldaţi din NATO, printre care francezi şi danezi, care fac parte din ''prezenţa avansată consolidată'' a NATO, sub comandament britanic. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite