UE se va schimba ori se va scufunda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy se vor întâlni azi pentru a-şi armoniza poziţiile  pe care le vor susţine la Consiliul European
Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy se vor întâlni azi pentru a-şi armoniza poziţiile pe care le vor susţine la Consiliul European

Înaintea summitului din 9 decembrie, preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei încearcă să arate că sunt motorul reconstrucţiei europene.

În ultimele săptămâni s-a desfăşurat un dialog diplomatic intens nu doar între statele membre ale UE, dar şi între instituţiile acesteia şi America şi Asia. Principalii decidenţi din zona euro au dedicat aproape întreaga activitate politico-diplomatică restabilirii poziţiei euro pe piaţa globală, dar şi guvernanţei economice europene, managementului crizei internaţionale. Încă o dată, Washing­ton a fost locul unde s-a profilat o soluţie pe termen scurt şi mediu pentru soarta Euro, desigur cu avantajele de rigoare preluate de dolar.

Dar şi cu avertismentul pe care guvernele europene l-au primit nu numai din partea pieţelor, dar şi a reglementatorilor sectorului financiar-bancar din toată lumea. Anume că o viziune serioasă, pe termen mediu şi lung, e necesară UE, în ansamblu, şi pieţelor, aceasta trebuind să fie elaborată  de factorii de decizie politici şi statali.

Iar în preambulul Consiliului European din 8-9 decembrie 2011, preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei au încercat să demonstreze că binomul Paris-Berlin va fi şi în viitor motorul reconstrucţiei europene.

REFONDAREA SAU IEŞIREA DIN ISTORIE 

Preşedintele Sarkozy a prezentat, în 1 decembrie, un discurs construit în jurul unor teme precum frică-adevăr-responsabilitate-credibilitate. Discursul păstrează cunoscutul ton moralizator la adresa capitalismului şi caută să justifice mai degrabă acţiunile prezidenţiale în relaţie cu instituţiile europene şi cu liderii statelor membre, sugerând rolul charismei personale.

Încercând să-i convingă pe francezi că Franţa e mai bine echipată decât alţi parteneri ai ei pentru a face faţă crizei, preşedintele face frecvente trimiteri la relaţia cu Germania, anunţând o viitoare „disciplină bugetară", dar nefăcând trimiteri la o politică de austeritate, pe care şi-o va asuma, probabil, doar guvernul.

Promovând o legătură „convergentă" cu Germania, liderul de la Élysées vede în ea „zona de stabilitate şi încredere" care va fi „motorul competitivităţii europene". În acelaşi timp, recunoaşte că actuala criză a subliniat slăbiciunile şi contradicţiile construcţiei europene, motiv pentru care „Europa trebuie regândită, trebuie refondată". De unde şi sensul urgenţei: „Dacă Europa nu se va schimba rapid, istoria se va scrie fără ea". Doar că dl Sarkozy vede viitoarea Uniune Europeană tot ca o structură interguvernamentală, în care vor decide doar responsabilii politici.

Nu putem evita constatarea că, în continuare, Parisul nu vede cu ochi buni Comisia Europeană şi caracterul ei tehnocratic. Chiar şi în propunerea guvernanţei economice europene, până la urmă, soluţia înaintată de Sarkozy este aşa-zisa „regula de aur", adică fiecare stat din zona euro să înscrie în propria ordine juridică obiectivul echilibrului bugetar.

„UNIUNEA  STABILITĂŢII"

Cancelarul Germaniei s-a adresat Parlamentului, înfăţişând viziunea Berlinului despre ieşirea la liman a zonei euro şi restaurarea încrederii în UE. Dna Merkel consideră esenţială construcţia unei „Uniuni a stabilităţii", adică elaborarea unei noi platforme a legalităţii europene, deci o revizuire a Tratatului de la Lisabona, care să ia în considerare atât zona euro, cât şi o intensificare a integrării în UE-27. Cancelarul spune că oamenii politici europeni şi-au pierdut credibilitatea, deoarece „nu au fost capabili să aplice regulile Pactului de Stabilitate".

Altfel spus, îndemnul dnei Merkel este să se insiste pe întărirea instituţiilor comunitare şi să se facă apel nu doar la ordinea juridică internă, ci şi la justiţia europeană ­(Curtea Europeană de Justiţie). Ceea ce aşteaptă germanii de la restabilirea încrederii în Euro şi în întreaga UE este „instaurarea unei culturi a disciplinei gravate în texte". Este evident că dna Merkel înaintează o formula federalistă deodată cu propunerea uniunii financiare, rămânând încă neclară asocierea funcţională a armonizării fiscale cu dezvoltarea democraţiei europene.

Rigoare şi solidaritate

Dna Merkel şi dl Sarkozy se vor întâlni azi pentru a-şi armoniza poziţiile pe care le vor susţine la Consiliul European, de la care sunt aşteptate decizii hotărâtoare. Îi va reveni însă preşedintelui Consiliului European misiunea concilierii între „rigoarea teutonică" şi „solidaritatea latină". Iar pronunţarea ministrului de Externe al Poloniei, conform căreia „naţiunea indispensabilă" germană trebuie să exercite leadershipul european, pare să anunţe în ce parte se înclină balanţa.

Cum spunea acelaşi ministru Sikorski, important va fi şi ca zona euro să reintre în normalitate, dar şi ca UE să nu fie divizată în „Europa dezvoltării" şi „Europa subdezvoltării".  Căci schimbarea fundamentală a Uniunii Europene trebuie să ducă la o integrare mai profundă care să-i amplifice potenţialul competitiv, iar nu la adâncirea discrepanţelor şi dezechilibrelor care au ameninţat de atâtea ori cu scufundarea Uniunii.

Fost negociator-şef al României cu UE

Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite