Şase portughezi au dat în judecată 32 de ţări europene, inclusiv România, din cauza „politicilor climatice inadecvate”

0
0
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

O tânără în vârstă de 23 de ani din Portugalia, alături de alţi membri ai familiei ei, a dat în judecată, la CEDO, 32 de ţări din Europa, iclusiv România, din cauza „politicilor climatice inadecvate” ale acestora.

Claudia Agostinho, alături de fraţii şi verişorii ei – 6 persoane, în total – mergeau încă de când erau mici la plaja Pedrogao, Oceanul Atlantic. Pe atunci era o întindere de nisip alb argintiu, cuprins între pini şi mare. Astăzi este o amintire apocaliptică a măcelului şi violenţei care pot fi provocate de încălzirea globală, conform The Guardian.

În 2017, incendiile au făcut ravagii în regiune, 66 de persoane şi-au pierdut atunci viaţa, iar alte 250 au fost rănite. De asemenea o suprafaţă de 20.000 de hectare de pădure a fost distrusă.

Impactul creşterii temperaturilor şi anxietatea faţă de eşecul ţărilor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră au determinat-o pe Agostinho, care lucrează ca şi asistent medical, la „o luptă între David şi Goliat” cu guvernele europene.

Pe măsură ce căldura şi seceta se manifestă din nou în regiunea ei şi în toată ţara, Agostinho, fraţii ei şi verii ei se pregătesc să vadă o luptă tenace care va fi în prim plan la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. După aproape cinci ani, cazul lor împotriva a 32 de ţări europene va fi audiat în faţa a 17 judecători în toamnă.

„Faptul că CEDO a acceptat acest caz este o evoluţie semnificativă, care arată că ia în serios schimbările climatice în raport cu drepturile omului”, a declarat Gearóid Ó Cuinn, de la organizaţia Global Legal Action Network, care sprijină cazul portughezilor. 

Cei şase portughezi, care vor fi reprezentaţi la CEDO de 10 avocaţi din Marea Britanie, vor lupta împotriva a celor 32 de state şi anume: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Germania, Grecia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Croaţia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Turcia, argumentând că politicile lor climatice sunt inadecvate.

Dacă li se va da câştig de cauză, guvernele ar fi obligate din punct de vedere legal să intensifice reducerea emisiilor, dar şi să discute despre contribuţia lor la criza climatică mondială, inclusiv prin emisiile la nivel mondial ale companiilor lor multinaţionale.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite