Renaşterea colonialismului şi suferinţa morală a Europei de azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un articol publicat în The Jerusalem Post, Gol Kalev scrie despre retrezirea spiritului colonialist european ale cărui reminiscenţe se văd în anumite comportamente, critici şi acţiuni ciudate, iraţionale ale Europei în ceea ce priveşte alte state. UE impune standarde ale drepturilor omului şi democraţiei, adoptând  postura unei „dădace moralizatoare,” dar de fapt încă se resimte după şocul decolonizării, aflându-se într-o suferinţă morală.

La începutul secolului 20 naţiunile europene controlau economia globală, exercitau o influenţă fără precedent asupra afacerilor globale şi posedau resurse în afara graniţelor – colonii în Africa şi Asia. Mentalitatea colonialistă reprezenta un marker identitar al europenităţii, iar cele 20 de secole de dominaţie europeană a lumii păreau naturale şi de neclintit.

Însă în numai 30 de ani, între 1914 şi 1948, acea stabilitate a fost ruinată: războaiele au ucis milioane de europeni, imperii europene de sunte de ani s-au prăbuşit. Centrul puterii s-a mutat rapid în Statele Unite.

Europa a fost forţată să cedeze acele teritorii străine pe care credea că le va poseda pentru totdeauna. S-a produs decolonizarea şi Europa a fost luată prin surprindere. 

În următorii 70 de ani, Europa a reacţionat la aceste schimbări radicale prin tot felul de măsuri. 

Europa a implementat mecanisme de neutralizare a ceea ce percepea drept cauze ale războaielor secolului 20, dar nu a făcut nimic în privinţa altor evenimente care zguduiau lumea în acelaşi moment: pierderea bruscă a puterii şi procesul de resetare a mentalităţii colonialiste adânc înrădăcinate, precum superioritatea Europei şi atitudinea îngâmfată faţă de Lumea a Treia.

Dr. Amichai Magen, directorul programului pentru Diplomaţie şi Conflict de la Lauder School of Government-IDC Herzliya  a pus cei 70 de ani în context: „De la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial şi pănă în 2015 aproximativ, europenii  se simţeau destul de rupţi de zonele mai tumultoase ale lumii pe care odată le controlaseră în calitate de stăpâni coloniali. Se aflau sub umbrela de securitate americană şi se bucurau de o prosperitate tot mai mare.” Aflată sub imperiul „izolării sale glorioase” Europa îşi permitea să lucreze la identitatea sa nou descoperită: „Poziţionarea ca putere diplomatică, delimitarea de americanul-cowboy şi slefuirea sa ca dădacă pilduitoare a lumii.”

Valurile de terorism şi imigraţia au scos Europa din starea de izolare, iar ea, în calitate de dădaca moralizatoare, s-a văzut asaltată de tot felul de probleme morale.

Dat fiind că Europa a sărit peste decolonizarea sa mentală, încă gândeşte colonialist.  Are convingerea că imigranţii din Lumea a Treia, odată ajunşi în Europa, vor îmbrăţişa cu ardoare cultura şi valorile sale, pentru că de ce nu ar dori şi ei să-şi deschidă minţile?

Europa dezbate dacă să primească cu braţele deschise imigranţi sau să-i respingă, dar a ajuns la consens în privinţa faptului că stilul de viaţă al imigranţilor nu e acceptabil.

Astfel că Europa alocă sume uriaşe pentru „integrare.” Dr. Sara Wallace Goodman de la University of California, Irvine e de părere că un punct de cotitură s-a produs când guvernele au observat că imigranţii aleg să facă parte din comunităţi izolate şi au decis să intervină. Dacă înainte se pornea de la asumpţia că rezidenţa va duce la integrarea cel puţin a generaţiilor următoare „Acum am înţeles că rezidenţa nu este arma secretă a integrării.”

Colonialismul, integrarea şi liberalismul european

Dezbaterea morală despre integrare atinge miezul liberalismului european. De exemplu, şi Franţa şi Suedia au refuzat deschis să acorde cetăţenie femeilor musulmane doar pentru că acestea nu au renunţat la convingerile religioase care le interziceau să aibă vreun contact fizic cu un bărbat. 

Poliţiştii francezi care somează o femeie musulmană pe plaja din Nisa să-şi dea bluza jos ar fi un caz clar de abuz sexual în USA, Israel, Marea Britanie şi alte democraţii vestice. În Franţa însă acţiunile poliţiei au fost aplaudate. 

Goodman spune că Franţa interpretează liberalismul diferit faţă de SUA. Dacă în SUA o fată musulmană poate să poarte voal, pentru că e dreptul ei, în Franţa „oamenii spun că nu fata decide pentru ea însăşi, ci comunitatea, şi astfel îi dăm înapoi libertatea.”

Este o asemenea gândire un simptom de colonialism? Conceptul că Europa ştie mai bine este chiar esenţa colonialismului. Mii de femei musulmane n-au mai călcat pe vreo plajă, în timp ce calugăriţele evreice ortodoxe şi cele romano-catoloce au putut rămâne îmbrăcate. Unele voci susţin că avem în faţă un apartheid european care ajunge chiar în miezul mentalităţii sale colonialiste: plaja, marea şi spaţiiile publice au reguli diferite pentru musulmani şi europeni albi.

Critica bizară a legii statului-naţiune adoptată de israelieni

Această atitudine se reflectă şi în atitudinea faţă de alte state.  De exemplu, în critica bizară a Israelului care recent a adoptat Legea Statului – Naţiune care reconfirmă Israelul ca stat-naţiune al poporului evreu.

Dincolo de aspectele controversate ale legii , dezbătute în Israel, esenţa mesajului  şi formularea lui se regăsesc în convingerile profunde ale Israelului de când a luat fiinţă. Peste 99% din israelieni votează partidele care îmbrăţişează această idee zionistă. Pe lângă asta, un asemenea concept zionist este larg acceptat în Europa şi comunitatea internaţională.

Acestea fiind spuse, faptul că Uniunea Europeană şi-a exprimat îngrijorarea faţă de promulgarea acestei legi, în contextul în care variante soft ale unei asemenea legi se găsesc şi în Europa, ar trebui să ridice semne de întrebare în Europa.

Ce vrea să spună Europa printr-o asemenea atitudine? Ar trebui ca minorităţile să ridice pretenţii naţionaliste, pentru că vorbesc o altă limbă? 

Dar cel mai puternic semnal de alarmă ridicat de aceste critici ciudate ale legii israeliene sunt consecinţele sale asupra populaţiei musulmane. Europa sugerează cumva că araba ar trebui să devină limbă oficială în Franţa? Şi mergând şi mai departe, să spui că Franţa înseamnă francezi este o afirmaţie rasistă? 

Sau criticile legii adoptate în Israel sunt doar manifestarea unui comportament de tip colonialist? Cum se explică atitudinea moralizatoare a Europei faţă de ceilalţi?

Magen crede că acest comportament european iraţional se datorează evoluţiei Europei care adoptă postura moralizatoare actuală faţă de israelieni şi palestinieni prin prisma vechii atitudini paternaliste. 

Europa crede că judecata sa morală este superioară celor a israelienilor, astfel că, spune Magen, trebuie să intervină în procesul democratic al Israelului, pentră că de fapt „israelienii trebuie salvaţi de ei înşişi.”

Dar în atitudinea condescendentă a Europei faţă de palestinieni iese la iveală colonialismul european cel mai pur. Ca şi în vremurile coloniale,Europa pune în funcţiune structuri care îi fac pe nativi dependenţi de Europa, finanţând şi sprijinind politic organizaţii precum UNWRA ce perpetuează conflictele. De exemplu, politicile neocolonialiste europene se reflectă în eforturile intense de a sabota forţa de muncă palestiniană în companiile cu capital evreiesc din Cisiordania.

De exemplu  Europa a făcut mari presiuni asupra companiei SodaStream să-şi stopeze activitatea în Cisiordania şi să-şi mute fabrica în centrul Israelului.  Europa nu s-a preocupat prea tare de faptul că 500 de nativi şi-au pierdut locul de muncă.

Uniunea Europeană a sprijinit financiar şi politic Autoritatea Palestiniană (PA), organizaţie pe care palestinienii o consideră o entitate detaşată şi coruptă, fără legături profunde cu populaţia locală. Mulţi dintre palestinieni simt că aşa-numiţii „tunisieni” aduşi de Israel cu ajutorul Europei şi comunităţii internaţionale sunt doar un alt fel de invadatori.

Magen a subliniat că încercarea Europei de a transforma  PA în stat palestinian ilustrează încă o odată  discrepanţa dintre politicile de acasă şi cele de peste hotare:„ Europa a instaurat standarde în legătură cu alăturarea unei ţări la UE, precum respectul pentru drepturile omului şi democraţie, ca şi standarde de bună guvernare care să asigure securitatea europeană. Dar aceleaşi standarde cad când Europa se apleacă asupra conflictului dintre Israel şi Pakistan. Europa pare cât se poate de pregătită să moşească un stat palestinian profund corupt, dictatorial şi disfuncţional , un stat complet ratat, care reprezintă  o ameninţare iminentă la adresa securităţii Israelului, Iordaniei şi altor ţări din regiune.”

Incapacitatea de a se pregăti mintal şi emoţional pentru căderea în dizgraţie şi decolonizarea abruptă şi-au pus amprenta asupra Europei, aruncând-o într-o suferinţă morală. Aceasta se vede în modul în care Europa reacţionează  astăzi la schimbările radicale din lume. Dar Europa poate îndrepta această atitudine dacă îşi va investi eforturile asupra problemelor de la ea de acasă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite