Premieră neplăcută în Franţa. Trei dintre principalii candidaţi la prezidenţiale sunt în vizorul justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul republicanilor François Fillon a fost pus oficial sub acuzare, marţi, în dosarul angajărilor fictive. Marine Le Pen a fost convocată de judecătorii de instrucţie, la începutul lunii martie,  în vederea unei posibile inculpări în ancheta cu privire la angajarea fictivă a unor asistenţi parlamentari ai partidului său, iar lui Emmanuel Macron i s-a deschis o anchetă preliminară pentru suspiciuni de corupţie.

Candidatul republicanilor François Fillon a fost pus oficial sub acuzare, marţi, în dosarul angajărilor fictive. El este acuzat pentru „deturnare de fonduri publice”, „complicitate şi tăinuirea deturnării de fonduri publice”, „complicitate şi tăinuire a abuzurilor de bunuri sociale”, precum şi pentru faptul că nu a depus declaraţii corecte la autoritatea de monitorizare, au declarat surse judiciare citate de „Le Monde“. Candidatul la prezidenţiale este acuzat că şi-a angajat fictiv soţia, pe care ar fi plătit-o cu până la 900.000 de euro din fonduri publice.

Penelope Fillon, care a revendicat întotdeauna o distanţă şi o discreţie faţă de cariera politică a soţului ei, a fost remunerată timp de opt ani ca ataşat parlamentar de către François Fillon, iar apoi ca supleant în Adunarea Naţională, iar timp de 20 de luni ca angajată la publicaţia ”La Revue des deux mondes”.

Doi dintre copiii cuplului au fost, de asemenea, angajaţi ca asistenţi parlamentari ai tatălui lor pe când acesta era senator.

Emmanuel Macron, anchetă pentru suspiciuni de corupţie

În aceeaşi zi, Parchetul din Paris a deschis o anchetă preliminară privind suspiciunile de corupţie ce planează în jurul unei deplasări făcute în ianuarie 2016, la Las Vegas, de candidatul independent  Emmanuel Macron, ministru al Economiei în perioada respectivă, scrie presa franceză. 

Mai exact, un dineu la care a luat parte Macron a fost organizat de compania Havas, care a obţinut contractul fără licitaţie de la Business France, organism de promovare al French Tech, ce ţine de Ministerul Economiei.

Evenimentul ar fi costat 381.759 de euro, dintre care 100.000 de euro numai hotelul unde a avut loc, unde cea mai ieftină cameră este peste 300 de euro pe noapte. Macron nu este vizat direct de investigaţie, dar campania sa ar putea avea, oricum, de suferit.

Candidatul s-a aflat luna trecută în centrul unui scandal, după ce presa rusă a scris că Macron, un politician de centru-stânga, a avut o relaţie extraconjugală cu un bărbat. El a negat informaţiile şi a subliniat că se află în centrul unei campanii de dezinformare.

Marine Le Pen, anchetă pentru „subevaluare“ şi angajări fictive 

Şi candidata Frontului Naţional (extrema-dreaptă) Marine Le Pen are probleme cu justiţia. O investigaţie preliminară este în curs privind valoarea a două proprietăţi deţinute de Jean-Marie şi Marine Le Pen, care ar fi fost „subevaluate“. Înalta Autoritate pentru transparenţa vieţii publice a fost sesizată înainte de sfârşitul anului 2015. Valoarea activelor celor doi este acum contestată de către autorităţile fiscale.

Marine Le Pen a fost convocată de judecătorii de instrucţie, la începutul lunii martie,  în vederea unei posibile inculpări în ancheta cu privire la angajarea fictivă a unor asistenţi parlamentari ai partidului său, Frontul Naţional (FN), la Parlamentul European.

În această anchetă, judecătorii de instrucţie încearcă să afle dacă FN a organizat un sistem pentru remunerarea membrilor şi angajaţilor acestui partid în Franţa cu fonduri publice ale Uniunii Europene, prin intermediul contractelor de asistenţi la Parlamentul European. 

„În urma concluziilor unei anchete desfăşurate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), administraţia Parlamentului European a fost informată că o sumă de 340.000 de euro a fost încasată necuvenit de doi asistenţi parlamentari ai deputatei europene Marine Le Pen. După ce acesteia i s-a oferit posibilitatea de a aduce orice observaţie utilă, Parlamentul a decis, respectând reglementările financiare europene în vigoare, să recupereze suma“', a indicat PE într-un comunicat, la începutul lunii februarie. 

Acuzaţii denunţă „sistemul“

În faţa acestor probleme cu justiţia, Marine Le Pen şi François Fillonnţă „sistemul“. Fără îndoială au învăţat o anumită lecţie de la Donald Trump. Sâmbătă, Marine Le Pen, aflată la un miting în localitatea Châteauroux, a pronunţat de 29 de ori cuvântul „system“. Un concept care înglobează o întreagă nebuloasă în care diverse forţe politice, dar şi bancherii sau  anumite medii de informare, „trag sforile în mod machiavelic“ pentru a continua proiectul mondialist, toxic pentru Franţa.

Marine Le Pen vede semnele unui mare complot peste tot şi denunţă „oligarhia politică, culturală, economică şi mediatică“. Teoria complotului este reactivată de Marine Le Pen într-un limbaj dincolo de limitele cât de cât respectate până acum, cu atît mai mult cu cât partidul ei este vizat de mai multe anchete judiciare, notează RFI.

Într-un registru mai reţinut, şi François Fillon, denunţă „sistemul“ care ar încerca să-l doboare şi să-l elimine din cursa prezidenţialelor. În ciuda faptului că a fost pus sub acuzare el nu s-a retras din alegeri şi mizează acum pe soliditatea programului său politic pentru a-şi conserva şansele de a ajunge la Palatul Elysée. Sondajele îl plasează tot pe locul al treilea, dar s-a mai apropiat puţin de centristul Emmanuel Macron, care se luptă cu Marine Le Pen pentru locul unu.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite