Peste 600 de obiecte istorice au fost furate dintr-un muzeu din Bristol. Patru suspecți, căutați de poliție
0Peste 600 de obiecte cu „valoare culturală semnificativă” au fost sustrase în luna septembrie din colecțiile unui muzeu din Bristol, în sud-vestul Angliei, a anunțat joi poliția britanică. Autoritățile caută patru suspecți și au cerut sprijinul publicului pentru identificarea acestora.

Poliția a publicat imagini surprinse de camerele de supraveghere, în care apar cei patru bărbați pe stradă. Aceștia au pătruns în muzeu în noaptea de 25 septembrie, între orele 01:00 și 02:00, într-o clădire care adăpostește colecția Muzeului din Bristol, Anglia, consacrată Imperiului Britanic și Commonwealth-ului.
„Furtul acestor numeroase obiecte cu o valoare culturală semnificativă reprezintă o pierdere considerabilă pentru oraș”, a declarat Dan Burgan, polițistul care conduce ancheta, citat de Agerpres.
„Aceste obiecte, multe dintre ele donate muzeului, fac parte dintr-o colecție care oferă o perspectivă asupra unei părți complexe a istoriei britanice și sperăm că publicul ne poate ajuta să-i aducem pe cei responsabili în fața justiției”, a adăugat el.
Investigații în desfășurare
„Până în prezent, ancheta noastră s-a concentrat pe imaginile de pe camerele de supraveghere și pe investigațiile medico-legale”, a continuat Burgan. „Dacă îi recunoașteți pe bărbații din fotografii sau dacă ați văzut oricare dintre obiectele potențial furate scoase la vânzare online, vă rugăm să ne apelați”, a mai spus el.
Colecția dedicată Imperiului Britanic și Commonwealth-ului este deținută de Arhivele din Bristol și Muzeele din Bristol. Aceasta documentează legăturile Marii Britanii cu țările fostului Imperiu Britanic de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în prezent și include obiecte personale, suveniruri, fotografii și documente ale britanicilor care au trăit și lucrat în colonii, potrivit site-ului muzeului.























































