Peste 20 de ani. Multinaţionalele româneşti

Pe durata anului 2010, FP România a căutat scenarii despre Politica, Economia, Ideile şi Tehnologiile, Lumea, Europa şi România peste 20 de ani. Finalul optimist a fost o evaluare a potenţialului economiei româneşti de a genera afaceri măcar regionale.

Articol din ediţia nr. 19 a FP România (noiembrie/ decembrie). Detalii ilustrate:  Sumarul,  Nota editorilor, Coperta ediției nr. 19. Puteți citi și: România care este. Îndepărtarea de Europa.

În următorii 15 ani, România ar putea „exporta” circa 200 de companii, cel puţin în regiune. La orizontul mediu, companiilor autohtone li se pregăteşte ceva. Nu tocmai favorabil, dar unele s-ar putea astfel relansa. Ba chiar multe. Un recent studiu al PricewaterhouseCoopers calculează că în următorii 15 ani vor putea apărea circa 190 de companii multinaţionale noi cu capital majoritar românesc – cam tot atâtea câte vor fi create în Ungaria sau Ucraina, dar mai puţine decât cele care urmează să fie generate în Polonia (290) sau Rusia (930).
Ar fi o accelerare, fie şi mult întârziată, pentru „România emergentă” - economiile emergente sunt caracterizate nu doar de alerte creşteri interne, ci şi de spectaculoase extinderi pe alte pieţe, adesea în detrimentul unor companii globale. Deocamdată, alături de celelalte nefolosiri ale potenţialului, raportăm doar câteva multinaţionale. CEC nu a devenit OTP, iar Electrica nu e CEZ - statul ceh nu e deloc cel mai prost gestionar, ba chiar participă la privatizarea energiei prin vecini.

De ce nu

De ce n-a generat economia românească decât atât de puţine companii cu activităţi măcar în regiune? Într-o discuţie cu FP România, Alexandru Lupea, partener Servicii de Audit la PwC, identifică două cauze istorice pentru recolta modestă de multinaţionale româneşti - dintre care doar una este ireversibilă. „Vorbim în primul rând de un decalaj de dezvoltare între Polonia, Ungaria şi România, decalaj care are o origine istorică: a apărut încă dinainte de perioada comunistă şi a fost accentuat de forma extremă a comunismului în România, ca şi de tranziţia lentă de la noi din ţară. În al doilea rând, mediul de afaceri din România este mai dificil, astfel încât antreprenorii români sunt obligaţi să consume mult mai multă energie şi resurse manageriale pentru a-şi gestiona afacerile din ţară - ceea ce le afectează capacitatea de extindere internaţională.”
Un răspuns pe care l-am primit mai mereu la această întrebare e că piaţa internă a fost destul de bună (încăpătoare şi tolerantă) pentru ca afaceriştii români să-şi mai bată capul cu extinderea regională - nimic însă despre instincte antreprenoriale, de creştere, de înfigere a drapelului. A urmat deschiderea imensei pieţe europene – dar aproape exclusiv pentru exporturi. Studiul PwC estimează însă acum că un val de multinaţionale din economii emergente – China, India sau Rusia – va ajunge curând şi în România, „în căutarea unui acces low-cost pe piaţa Uniunii Europene”. Nu fără un interes propriu în această afacere, PwC recomandă companiilor est-europene să-şi diminueze pierderile pe care li le vor pricinui această nouă concurenţă, „mai agresivă decât cea tradiţională vest-europeană”, ocupând ce poziţii mai pot pe pieţe străine – un fel de misiuni out-of-area.

Drumuri deschise

„În prima fază, va fi vorba de dezvoltare regională, în principal în sud-estul Europei, întrucât mediul de afaceri este mai asemănător cu cel de acasă şi cheltuielile de transport şi distribuţie sunt mai mici. În faza a doua, o extindere în zona UE, o piaţă de 500 de milioane de locuitori. În puţine cazuri extinderea se va face pe alte continente, întrucât dezvoltarea intercontinentală presupune costuri mai mari şi cere o capacitate de adaptare mult mai mare la medii de afaceri cu reguli şi cutume diferite faţă de cele europene”, evaluează Alexandru Lupea şansele companiilor autohtone.
În privinţa industriilor sursă şi ţintă, acestea ar fi „sectoarele economice în care brandurile româneşti sunt cunoscute şi unde există avantaje competitive” - industria alimentară, uşoară, posibil a echipamentelor pentru industria petrolieră. „De asemenea, în domeniul software şi al serviciilor online ar putea să apară jucători români cu aspiraţii globale, pentru că nu se cer investiţii mari de pornire şi se pot accesa foarte mulţi clienţi pe plan internaţional cu costuri de distribuţie şi marketing mici. Apoi sectorul energetic, unde companiile mari româneşti ar putea să facă paşii necesari pentru expansiunea regională în următorii ani.”

Pionierii

Previzibil, întrucât cei mai cunoscuţi antreprenori/ executivi români care, indiferenţi la cauzele parohialismului afacerilor româneşti, şi-au scos deja compania din ţară sunt de felul Softwin şi BitDefender, Rompetrol şi Petrom sau Policolor (care a şi cam spart gheaţa, în 1998, când a cumpărat combinatul Orgachim din Bulgaria). Nu în ultimul rând, Jolidon – „singura multinaţională românească de pe catwalk”. Una dintre cele mai curajoase multinaţionale româneşti se arată a fi Grupul Tender - a ajuns nu doar în Serbia (energie, farma), dar face prospecţiuni în Senegal, e cu ochii pe Columbia şi Venezuela, Iran (!), Pakistan şi… Afganistan.