„Însărcinată sau deranjată la stomac?” Se întâmplă din Afganistan, până în Marea Britanie: A naşte fără a şti de sarcină
0
S-a întâmplat pentru prima dată în istoria armatei britanice: o femeie-soldat a dat naştere unui băiat chiar în cadrul unităţii militare Camp Bastion din Afganistan, fără să fi bănuit că este însărcinată. Deşi pare inimaginabil ca o femeie să nu ştie sau nu să simtă că este însărcinată, „The Telegraph” a publicat o poveste care demonstrează că nu este un caz singular.
O altă femeie din Marea Britanie a trecut prin aceeaşi experienţă în decembrie 2004.
„S-a întâmplat într-o dimineaţă de duminică, în decembrie 2004, când m-am apucat de călcat hainele, înainte de a merge să facem cumpărăturile de Crăciun. Dintr-o dată am simţit dureri puternice în stomac. Am mers la baie presupunând că m-am deranjat la stomac. Durerile s-au intensificat apoi. Am început să-mi fac griji crezând că este apendicită sau ceva mai grav. Şi, în final, mi-a venit să împing. Era ca şi cum aş fi fost pe pilot automat”, povesteşte Amanda Wyer, pentru „The Telegraph”.
„M-am aşezat pe toaleta de serviciu din casa noastră din Wickford, Essex. Am încercat să-l sun pe soţul meu, Martin, însă el era jos, în camera de zi, asculta muzică şi se juca pe calculator. Nu mă putea auzi. Nu aveam nicio idee despre ce trebuie să fac, dar asta nu conta. Instincul a preluat controlul. Am scrâşnit din dinţi şi am închis ochii. Tot ce ştiam era că vroiam ca durerea să se oprească şi că singura metodă de a face acest lucru era să împing. Şi mulţumesc lui Dumnezeu, copilul s-a născut repede. A durat aproximativ jumătate de oră. Doctorii mi-au spus că Ben, acum în vârstă de 8 luni, a avut o formă a craniului care l-a ajutat să iasă cu uşurinţă”, îşi continuă povestea Amanda.
„Ceva firesc m-a făcut să mă aplec şi să-i sprijin capul. Eram pe toaletă, nu am vrut ca el să se înece. Şi acolo, în mâna mea, era capul copilului. Nu am avut nicio idee că eram însărcinată”, mărturiseşte britanica, explicând că, cel mai probabil, la fel s-a întâmplat şi cu femeia-soldat din Camp Bastion.
„Acum când îmi amintesc totul, îmi imaginez cum s-a simţit femeia soldat din Afgansitan. Nu-mi stătea mintea la nimic. Eram în stare de şoc când, în jurul prânzului, soţul meu a venit sus să ma caute. A bătut la uşă să se asigure că sunt în regulă. M-a găsit alături de un băieţel de 2,81 kilograme în poala mea, cu cordonul ombilical încă în jurul gâtului său.”
„Îmi pare rău, nu am ştiut”, a fost tot ce a putut spune Amanda în faţa soţului îngrozit, care a avut însă prezenţa de spirit să desfăşoare cordonul ombilical din jurul gâtului nou-născutului şi să ceară ajutor.
Cazul inedit al Amandei Wyer (31 de ani) a ajuns la cunoştinţa jurnaliştilor de la „The Telegraph” datorită faptului că şi ea lucra la publicaţia britanică, dar se ocupa de partea publicitară. Cariera era pe primul loc şi, deşi era căsătorită de patru ani cu Martin, alături de care avea o relaţia lungă de 11 ani, nu s-a gândit să aibă un copil. Ea însăşi recunoaşte: „ N-am avut niciodată un simţ matern dezvoltat şi nu am fost niciodată atrasă de copii”.
Două semnale ale sarcinii, trecute uşor cu vederea
„Privind în trecut, au existat doar două semne că aş fi însărcinată. Am avut la un moment dat o poftă alimentară, o dorinţă copleşitoare de a mânca cereale şi am luat puţin în greutate, dar atât de puţin încât am crezut că de vină sunt mesele bogate dinainte de Crăciun. Ciclul menstrual nu a funcţionat niciodată ca un ceas şi a continuat şi în timpul sarcinii. Luam chiar şi anticoncepţionale. Sânii mei nu s-au mărit. Am purtat aceleaşi haine. Nu am suferit de nicio boală. Nu am simţit nicio lovitură”, explică Amanda de ce nu a bănuit nicio secundă că ar fi gravidă.
Cazul femeii-soldat este cu atât mai surprinzător, cu cât ea a continuat să efectueze antrenamentele, care implicau marşuri de 12 kilometri cu rucsacuri de 11 kilograme purtate în spate. „Alţii susţin că este imposibil ca ea să nu fi suspectat că este însărcinată când şi-a supus corpul la asemenea eforturi, însă eu o cred”, adaugă Amanda.
Luaţi pe nepregătite de micuţul Ben
Dincolo de propria uimire, britanica îşi aminteşte şi de reacţie familiei, a prietenilor şi a colegilor de la serviciu care au aflat la fel de brusc ca ea despre naşterea lui Ben.
„Martin l-a sunat pe şeful meu, după ce l-am născut pe Ben, şi i-a spus: «Mă tem că Amanda nu va veni azi, sau pentru tot restul săptămânii, sau pentru ceva timp. A născut.» Şeful meu a fost şocat şi a cerut să sune mai târziu. A avut nevoie de timp să se gândească. Ştiam ce simte.”
În cele din urmă, angajatorii ei au înţeles-o şi i-au acordat concediu patru luni. „Ca militar, există o regulă pe care nu o poţi încălca dacă eşti gravidă. Deci, cu siguranţă, în cazul ei vor fi mai multe întrebări dificile”, adaugă Amanda comparând situaţia ei cu cea a femeii-soldat din Afganistan.
„Când i-am spus mamei mele, ea era într-un magazin şi mi-a povestit că a simţit că îi fug picioarele de sub ea. Ce aveam de câştigat ascunzând această sarcină? Nu era un proces pe care îl puteam opri doar dacă îl ignoram. Chiar şi celor mai buni prieteni le-a luat ceva timp până s-au convins.”
Explicaţia medicilor: cazuri rare, dar posibile
Singurii care au crezut-o au fost paramedicii care au dus-o la spital după naştere. Cadrele medicale i-au spus că s-a mai întâmplat, acela fiind al treilea caz întâlnit în cariera unui dintre medici. Există şi un nume pentru această situaţie medicală: sarcină ascunsă.
Micuţul Ben apărând total pe neaşteptate, Amanda recunoaşte că, în primă instanţă, nu a simţit niciun fel de apropiere faţă de copil. Şocul prea mare a copleşit simţul matern.
„După ce m-a găsit, Martin a mers la nişte vecini, rude ale noastre, pentru a cere ajutor. Bărbaţii erau jos, în camera de zi şi femeile au urcat la mine în baie. Stăteam cu pantalonii daţi jos până la glezne uitându-mă încă mirată la Ben. «De unde ai apărut?» «Nu ai prosoape să-l înfăşori? De ce nu îi dai o îmbrăţişare ca să-i ţină de cald?», m-a întrebat o vecină.”
„Mai târziu în aceeaşi zi, o asistentă medicală mi-a arătat cum să-l hrănesc. Am simţit că viaţa mea s-a schimbat într-o clipă, că mi-am pierdut identitatea. Nu era că nu-mi plăcea Ben, dar mi-a luat ceva timp până m-am obişnuit cu ce s-a întâmplat. Prima noapte, când l-au pus într-un pătuţ lângă mine, am stat trează şi am privit cum respiră. Cred că am avut nevoie de acea noapte pentru a mă obişnui cu ideea.”
Dragostea de mamă învinge tot!
Aceste trăiri o ajută pe Amanda să înţeleagă mai bine prin ce trece femeia-soldat care a dat naştere în unitatea militară de pe teritoriul afgan. Mai mult de atât, îi vine în ajutor cu o încurajare: „Indiferent de temerile pe care le are, totul va fi bine. Probabil e în stare de şoc sau de negare şi nu ştim dacă este încântată sau dacă este sfârşitul lumii pentru ea”.
La final, Amanda atrage atenţia că, în pofida a orice, „totul se întâmplă cu un motiv” şi că micuţul Ben, născut pe toaleta din baia de serviciu a locuinţei sale din Wickford, este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată în viaţă. Ea are chiar planuri de a-şi mări familia: „Într-o zi am să-i ofer un frate sau o soră, dar de data asta aş vrea să ştiu că sunt însărcinată.”
Se încarcă comentariile...
