INFOGRAFIE Entuziasm general în aşteptarea bebeluşului regal. Care sunt cele mai vehiculate nume pentru moştenitorul tronului britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitoarea mămică, Kate Middleton, încadrată de prinţul Harry (stânga) şi prinţul William (dreapta) FOTO Reuters
Viitoarea mămică, Kate Middleton, încadrată de prinţul Harry (stânga) şi prinţul William (dreapta) FOTO Reuters

Pe măsură ce se apropie sorocul ducesei de Cambridge, Kate Middleton, presa din arhipelagul britanic şi din toată lumea aşteaptă răbdătoare în corturi, în faţa spitalului St. Mary din vestul Londrei, unde a venit pe lume şi prinţul William.

„Vrem ca bebeluşul regal să se nască odată, ca să putem merge şi noi acasă la copiii noştri”, scrie pe Twitter unul dintre jurnaliştii care stau de strajă în faţa spitalului de mai bine de o săptămână.

În timp ce ziariştii stau cu ochii aţintiţi pe spital, Casa Regală a pus la punct o întreagă procedură prin care vor fi anunţate numele şi sexul copilului. După naştere, prinţul William îi va telefona Reginei pe un telefon criptat, pentru a-i comunica sexul moştenitorului.

În acelaşi timp, secretarul personal al cuplului va înştiinţa premierul şi câţiva oficiali, printre care şi Arhiepiscopul de Canterbury. Pentru a informa publicul, un document oficial înrămat va fi aşezat pe un şevalet din faţa porţilor Palatului Buckingham, după care, conform tradiţiei, artileria regală va trage 41 de salve în Green Park.

image

Prinţul sau Prinţesa de Cambridge are deja un loc rezervat în parcarea spitalului FOTO Twitter

Pariuri pe Internet

Nebunia „bebeluşului regal“ i-a cuprins şi pe internauţi, care s-au angrenat în diverse pariuri.

Cele mai multe dintre ele se concentrează pe sexul copilului, având în vedere că părinţii au refuzat să dezvăluie acest amănunt, şi pe numele pe care acesta îl
va purta.

Dacă progenitura regală va fi fată, ea va purta, cel mai probabil, numele de Alexandra sau Elisabeta, cred pariorii, iar dacă va fi băiat, numele cele mai bine cotate sunt James sau George. Şi data naşterii a fost un subiect intens dezbătut, având în vedere că aceasta a fost anunţată pentru mijlocul lunii iulie.

image

Numele probabile ale noului membru al familiei regale britanice FOTO Twitter/Telegraph

Şi cum un eveniment atât de important nu poate trece neobservat, Monetăria Regală a anunţat că va oferi 2.013 monede de argint pentru copiii britanici care se vor naşte în aceeaşi zi cu bebeluşul regal.

Al treilea la tron

După ce Parlamentul britanic a adoptat proiectul de lege prin care s-a modificat regula succesiunii la tron, bebeluşul regal, indiferent de sexul său, va fi al treilea în linie, imediat după bunicul său, Charles, şi tatăl său, William. Copilul va purta titlul de Prinţul sau Prinţesa de Cambridge.

infografie familie regala
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite