Grecii îi sprijină printr-o grevă generală pe jurnaliştii de la televiziunea publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea în Grecia a încetat joi, după un apel la grevă generală lansat de principalele două sindicate din ţară, în sectoarele public şi privat, în semn de protest faţă de închiderea radioteleviziunii publice ERT marţi, care a şocat opinia publică greacă şi restul Europei, relatează AFP.

Transportul în comun şi administraţiile sunt cele mai afectate de grevă, lansată în regim de urgenţă, în urma emoţiei provocate de închiderea posturilor de televiziune şi tuturor posturilor de radio din cadrul serviciului public, marţi, decisă de Guvernul premierului Antonis Samaras, care desfiinţează dintr-o singură lovitură aproximativ 2.700 de locuri de muncă în sectorul public.

Jurnaliştii din audiovizual se află de asemenea în grevă, niciun buletin de ştiri nu a fost difuzat, însă ziarele au apărut joi, dar nu vor apărea vineri, din cauza unei greve de 24 de ore a jurnaliştilor din presa de cotidian.

Aproximativ zece zboruri interne de pe aeroportul internaţional din Atena au fost anulate, iar aproximativ 50 au fost reprogramate pentru mai târziu, din cauza încetării muncii de către controlorii aerieni, potrivit unei surse aeroportuare.

Manifestaţii s-au agunat în faţa sediului sediului televiziunii publice, dar şi în faţa guvernului. Premierul Antoni Samaras, al cărui partid, Noua Democraţie (ND), este singurul din cadrul coaliţiei guvernamentale ce susţine închiderea ratioteleviziunii elene, a apărat miercuri seara decizia, calificând ERT drept "un focar de opacitate şi risipă". "ERT-ul privilegiilor s-a prăbuşit (...). Nu închidem televiziunea publică. Un nou post va fi creat foarte curând", a spus el.

"Noi protejăm interesul publicului", "proiectul nostru de lege (ce va fi discutat în Parlament) vizând crearea unei noi televiziuni elene" va fi "reforma cea mai radicală şi mai democratică întreprinsă vreodată în ţară", a declarat premierul.

Însă, într-o ţară în care şase ani de recesiune au condus la o rată a şomajului de 27%, atingând aproape 60% în rândul persoanelor cu vârsta sub 24 de ani, opoziţia şi sindicatele acuză Guvernul că a planificat o "lovitură de stat" împotriva poporului grec, prin această acţiune autoritaristă de închidere a unei societăţi cu o puternică încărcătură simbolică.

În toată Europa, o serie de organizaţii profesionale în domeniul mass-media au condamnat gestul, în timp ce autorităţile din ţările europene partenere erau vizibil stânjenite.

Miniştrii de Externe spaniol Jose Manuel Garcia-Margallo şi francez Laurent Fabius şi-au exprimat regretul, miercuri, la Madrid, faţă de închiderea ERT, ministrul spaniol avertizând împotriva "austerităţii ca dogmă ideologică".

Comisia Europeană (CE) a anunţat, anterior, că a luat notă de această decizie a autorităţilor grece de a închide ERT, subliniind totodată asupra "locului esenţial în democraţia europeană" a televiziunii publice.

Atena s-a angajat pe lângă creditorii săi, între care şi Uniunea Europeană (UE), să desfiinţeze mii de locuri de muncă în sectorul public, cu scopul de a a reduce deficitele.

Sprijin şi din partea Societăţii Române de Radiodifuziune

Consiliul Executiv al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU) a susţinut o teleconferinţă de urgenţă miercuri, 12 iunie, pentru a discuta despre situaţia din Grecia, ca urmare a deciziei guvernului elen de a închide postul public de radio şi televiziune ERT, marţi seara. Într-un comunicat transmis membrilor EBU, Consiliul Executiv afirmă următoarele: "Credem că această acţiune reprezintă o ameninţare foarte gravă la adresa serviciului public de presă din Europa şi avem nevoie de sprijinul explicit şi la cel mai înalt nivel al membrilor noştri, trecând dincolo de scrisoarea pe care i-am transmis-o, marţi, premierului elen.

În acest scop, vă cerem urgent să vă exprimaţi sprijinul pentru următoarea declaraţie pregătită, care va fi comunicată guvernului grec şi altor părţi implicate, cât mai curând posibil.

Într-o scrisoare deschisă, transmisă Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, şi-a exprimat susţinerea faţă de apelul lansat de EBU - "ERT trebuie să emită din nou!".

Noua radio-televiziune de stat  elenă va emite cel mai târziu în septembrie

Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Simos Kedikoglou, a anunţat că noua radio-televiziune de stat va începe să funcţioneze, cel mai târziu, până la sfârşitul verii, cu un personal care nu va depăşi 1200 de persoane. El şi-a exprimat optimismul că proiectul de lege referitor la noua instituţie va fi semnat şi de către ceilalţi doi parteneri din coaliţia guvernamentală, PASOK şi DIMAR. El a susţinut totodată că decizia cu privire la închidere a fost luată cu o lună şi jumătate în urmă, dar nu la ordinul troicii CE-BCE-FMI.

Vorbind pentru postul de radio VIMA FM, dar şi pentru Reuters, Kedikoglou a precizat că noua televiziune de stat îşi va începe funcţionarea în câteva săptămâni, cel mai târziu până la începutul lunii septembrie. El a mai spus că noua instituţie va avea 1000-1200 de angajaţi şi că deja au fost selectate persoane de mare prestigiu pentru conducerea ei.

În legătură cu personalul existent, el precizat că va fi concediat, dar că vor avea prioritate la angajarea în noua instituţie cei care au contribuit la activitatea radio-televiziunii publice (ERT) în toţi aceşti ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite