Germania și Italia semnează un plan de acțiune comun pentru consolidarea relațiilor bilaterale
0Cancelarul german, Olaf Scholz, și prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, au semnat miercuri un plan de acțiune comun menit să întărească cooperarea dintre cele două țări în domenii cheie precum: energia, tehnologia, concurența și protecția climatică. Această întâlnire reprezintă prima dintre guvernele german și italian din 2016.
Planul, cuprins într-un document de 37 de pagini, vizează crearea de noi proiecte comune, punând accent pe cooperarea în sectorul energetic pentru asigurarea aprovizionării cu gaz și hidrogen. Un aspect important al acordului este anunțul privind construirea unei conducte transalpine.
Potrivit cancelarului Scholz, cele două țări vor conveni „într-un stadiu incipient asupra unor măsuri politice centrale.”
De asemenea, neînțelegerile anterioare cu privire la imigrație par să fi fost depășite, iar guvernele Germaniei și Italiei au arătat că au poziții similare în privința relațiilor cu Rusia și a politicii climatice.
Protecția climatică reprezintă un aspect esențial al planului, iar ambii lideri au subliniat importanța colaborării pentru combaterea schimbărilor climatice. În document, se menționează că „promovarea protecției climei la nivel mondial și sprijinirea schimbărilor ecologice este o sarcină centrală urgentă a timpului nostru.”
Referitor la conflictul din Ucraina, atât Germania, cât și Italia au exprimat solidaritate în fața „războiului de agresiune neprovocat, nejustificat și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.”
„Cooperare excelentă” între cele două țări
Această inițiativă de cooperare dintre Germania și Italia vine în contextul unor discuții anterioare, planul de acțiune fiind propus deja în 2021 de către predecesorul lui Meloni, Mario Draghi.
Recent, a existat o dispută cu Berlinul cu privire la ajutorul financiar german pentru organizaţiile neguvernamentale (ONG) care salvează migranţii din Marea Mediterană pentru a-i aduce la ţărm în Italia. În luna septembrie, premierul italian s-a plâns în legătură cu acest subiect într-o scrisoare adresată omologului german.
La începutul lunii octombrie, statele membre UE au convenit asupra unei poziţii comune privind reforma europeană planificată în domeniul azilului, urmată de discuţii de conciliere între Germania şi Italia.
La întâlnirea dintre Scholz şi Meloni, pe 6 octombrie, în marja unui summit informal al UE desfăşurat la Granada, în Spania, cei doi au menţionat „cooperarea excelentă” dintre Berlin şi Roma.
Cu toate acestea, întâlnirea dintre Scholz și Meloni a stârnit critici, mai ales din partea partidului de stânga german Die Linke. Lidera partidului, Janine Wissler, a declarat că „prim-ministrul italian nu este genul de oaspete de stat care ar trebui să aibă un covor roșu.”