Generalul rus pus sub acuzare în Ucraina pentru masacrele din regiunea Kiev. Dovezi ale unor crime de război strategice

0
Publicat:

O investigație jurnalistică a scos la iveală dovezi și mărturii despre crime de război sistematice executate din motive strategice în localități din regiunea Kiev, unde au fost descoperite morminte comune și cadavre mutilate ale civililor.

Cel puțin 450 de cadavre civile au fost descoperite la Bucea FOTO EPA-EFE
Cel puțin 450 de cadavre civile au fost descoperite la Bucea FOTO EPA-EFE

Dovezi obținute de jurnaliștii de la AP și PBS au revelat un tipar de violențe asupra civililor (bătăi, tortură, execuții sumare) în cadrul unei operațiuni de curățare de elemente naționaliste ucrainene, efectuată sub comanda colonel-generalului Alexandr Ciaiko, ce primise misiunea să cucerească Kievul.

Mijloacele brutale folosite în localitățile capturate de trupele invadatoare ruse au făcut parte din strategia comandanților – și au fost sistematice: soldații au primit ordine să ucidă civilii din considerentul că ar putea fi potențiali informatori.

O hartă de mărimea unui om lăsată în urmă după retragerea trupelor ruse din regiunea Kiev avea pe spate o dată (22 februarie) și ștampila unității militare: Divizia a 76-a de atac a Gărzilor Aeropurtate. Pe hartă era marcată cu roșu punctul de pornire (Belarus) și destinația: un aeroport din regiunea Kiev. Potrivit oficialilor ucraineni care au dat declarații în cadrul investigației jurnalistice, comandantul acestei formațiuni era maior-generalul Serghei Ciubarikin, iar superiorul lui direct era Ciaiko.

Ciubarikin trebuia să avanseze spre Kiev unde avea misiunea să identifice și să distrugă „rezistența naționalistă”, potrivit Institutului Royal United Services (Londra), care a analizat planurile de luptă ale armatei ruse. Soldații efectuau operațiuni de curățare după liste întocmite de serviciile ruse de informații, scotocind fiecare cartier pentru a identifica și neutraliza pe oricine ar fi putut constitui o amenințare.

Ordinele erau întocmite la nivelul de comandă al lui Ciako și probabil a și semnat pentru ele, spune Jack Watling, cercetător senior la RUSI.

„Nu luăm prizonieri de război”

Martorii și supraviețuitorii ocupației ruse din localitățile Bucea, Ozera, Babinți și Zdvijivka (regiunea Kiev) au povestit că soldații ruși supuneau la tortură și în cele din urmă îi omorau pe toți pe care îi suspectau că sunt informatori ai armatei ucrainene.

Convorbirile interceptate ale soldaților ruși cu cei apropiați au furnizat dovezi că aceștia primiseră ordine clare să nu lase pe nimeni în viață: de pildă, civilii, dacă erau nevinovați nu aveau ce căuta pe străzi, ar fi trebuit să stea în adăposturi.

Am primit ordin: Nu contează dacă sunt sau nu civili. Ucideți-i pe toți”, a mărturisit mamei sale soldatul numit Vadim într-o convorbire telefonică din 21 martie.

Soldatul Lionia îi povestește mamei sale: „Era un prizonier, un băiat de 18 ani. Prima dată l-au împușcat în picior, apoi i s-au tăiat urechile. A recunoscut tot ce voiau și tot l-au împușcat. Noi nu luăm prizonieri de război. Adică, nu lăsăm pe nimeni în viață”.

Rezistența ucraineană și planificarea slabă a invaziei nu le-a permis trupelor să își urmeze direcția de atac, forțându-le să se abată din drum. O parte dintre ele au ajuns în Bucea, unde, potrivit procurorilor ucraineni, Divizia a 76-a de atac a Gărzilor Aeropurtate a comis unul dintre cele mai oribile masacre, iar altele s-au instalat în satul Zdvijivka, la o jumătate de oră cu mașina de Bucea. Aici se afla o bază importantă de pregătire a asaltului asupra Kievului. Soldații au săpat prin păduri tranșee adânci și spațioase unde puteau încăpea tancuri și puteau fi construite buncăre, echipate cu tot ce trebuie. Au preluat toate clădirile publice, au convertit o biserică în spital de campanie și o fermă în depozit pentru provizii, și au instalat puncte de control în toate direcțiile, pornind de la strada principală, care traversa localitatea.

Mărturii

Tania, o localnică povestește că crimele aveau loc la cea mai impunătoare proprietate din localitate, o clădire din cărămidă cu alee, unde se instalaseră ofițerii.

Andrii Șkoliar, un localnic a cărui locuință se afla la câteva case distanță de complexul de lux, pe strada principală, a fost surprins pe stradă de un camion UAZ Patriot. Din el a coborât un militar ce părea de rang înalt, care l-a admonestat că a încălcat interdicția de circulație.

„Ai o oră să te întorci sau sfârșești ca ăsta din spate”, a spus bărbatul indicând spre geamul unde putea fi văzut un bărbat legat, cu bandă adezivă peste ochi. A doua zi, 19 martie, ucrainenii au distrus depozitul pe care trupele ruse îl improvizaseră la o fermă. În urma acestui atac de mare precizie, ocupanții au devenit suspicioși și au început să controleze fiecare casă în căutare de dovezi și arme.

Vitalii Cerniș a fost reținut în timp ce traversa cu bicicleta un câmp din cauza unei fotografii cu vehicule militare ruse pe care o găsiseră pe telefonul său. Împreună cu alți prizonieri a fost dus într-un hambar. Soldații ruși au continuat să aducă bărbați din satele din apropiere în acea noapte și a doua zi au început interogatoriile.

Cerniș a fost acuzat că furnizează informații armatei ucrainene: „Unde sunt naționaliștii?” Au turnat benzină peste el și l-au amenințat că îi dau foc, l-au făcut să meargă legat la ochi pe un câmp despre care i-au spus că e minat. Apoi au început să-l bată peste picioare. Cerniș a fost eliberat după ce un ofițer i-a mai examinat o dată telefonul și a dispus să fie dus acasă.

La doar câteva zile, apăreau imagini oficiale cu Ciako decorându-și subordonații: „Toate unitățile, toate diviziile acționează așa cum au fost instruite. Fac totul corect. Sunt mândru de ei”.

O săptămână mai târziu, ocupanții se retrăgeau și cadavrele lăsate în urmă începeau să fie descoperite. Bucea a furnizat primele dovezi clare despre atrocitățile comise de forțele de ocupație și locul unde Ucraina a început documentarea crimelor de război. În fiecare localitate din care s-au retras, trupele de ocupație au lăsat în urmă masacre.

În curtea proprietății luxoase, autoritățile locale au găsit trupurile ciuruite de gloanțe ale unor bărbați– trei dintre ei fuseseră aduși din localitatea vecină Ozera, sub suspiciunea că au furnizat informații despre pozițiile trupelor ocupante, după o altă lovitură ucraineană de mare precizie.

Ucraina caută dovezi ale crimelor lui Ciako

Procurorii ucraineni adună dovezi ale crimelor de război pentru care poate fi făcut responsabil Ciako, un ofițer cunoscut pentru brutalitatea de care a dat dovadă în Siria, când s-a aflat în fruntea campaniei duse de Rusia în provincia siriană Idlib (2019-2020) soldate cu cel puțin 1.600 de victime civile.

Cu toate că procurorii ucraineni nu au încă dovezi directe că Ciako a dat ordinele, este cert că trupele din două formațiuni aeropurtate de asalt și o brigadă motorizată de pușcași, care s-au aflat la Bucea la momentul masacrelor, se aflau sub comanda sa. În urma investigației realizate de AP și de Dossier Center pe baza datelor de localizare extrase din telefoanele mobile au fost identificate și alte unități, care au fost legate de alte crime în localitățile învecinate.

Mai mult, Ciako a fost văzut de martori în sat în aceeași perioadă în care au fost comise crimele.

„Când te uiți la tot ceea ce se petrecea în Zdvijivka, devine evident că nu este doar un caz singular, ci aceasta este politica lor pentru teritoriul pe care îl capturează", a declarat Taras Semkiv, procuror pentru crime de război în cadrul biroului procurorului general al Ucrainei.

În calitate de comandant suprem, Chaiko, în mod evident, "ar fi trebuit să fie conștient de ceea ce se întâmpla în apropierea cartierului său general situat în același sat", a spus el. "Este logic".

Dar, a adăugat el, "acest lucru trebuie să fie dovedit. Și cred că vom reuși".

În timp ce caută dovezi concrete, procurorii ucraineni l-au pus sub acuzare pe Chaiko pentru crimă de agresiune, o acuzație generală care urmărește să-l facă responsabil pentru că a ajutat la planificarea și executarea unui război ilegal în Ucraina.

Aceștia susțin că acesta s-a aflat în Zdvijivka din 20 martie până în 31 martie, dirijând asaltul asupra Kievului - adică în același timp în care cei trei bărbați din Ozera au fost uciși și Cernîșe a fost torturat.

Procesul lui Chaiko este așteptat să înceapă în curând în Ucraina.

Crima de agresiune este numită mama tuturor crimelor", a declarat ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, pentru AP și Frontline (PBS) "Nu ai crime de război dacă nu ai crima de agresiune. Așa că cel mai bun mod de a-l urmări în justiție pe președintele Putin este de a avea un tribunal special pentru crima de agresiune."

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite