De ce nord-europenii sunt cei mai fericiţi oameni

Elveţia, Islanda, Danemarca şi Norvegia sunt cele mai fericite ţări din lume, potrivit unul raport al fericirii mondiale din 2015, care este întocmit de unii dintre cei mai influenţi economişti din lume. Trei dintre aceste state europene nu sunt membre ale Uniunii Europene. Ce fac ele atât de bine şi unde greşesc alte state?, se întreabă „Bloomberg“.

Economiştii Jeffrey Sachs de la Universitatea americană Columbia, Richard Layard de la Şcoala de Economie din Londra şi John Helliwell de la Universitatea British Columbia din Canada realizează aceste rapoarte despre fericirea din lume încă din 2012. Rapoartele sunt menite să amintească guvernelor că succesul înseamnă mai mult decât creştere economică sau alte statistici asemănătoare.

Fericirea nu este dată, neapărat, de bogăţie

Sigur, oamenii sunt mai fericiţi când sunt mai bogaţi şi mai sănătoşi, aşa cum sunt cei din ţările dezvoltate, însă există şi alţi factori la percepţia despre fericire, notează Bloomberg. Şi exact asta măsoară raportul economiştilor: oameni din diverse ţări sunt întrebaţi cum percep diversele aspecte ale vieţii.

Autorii raportului despre fericire spun că şase variabile sunt cele care fac diferenţa: Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, suportul social, speranţa de viaţă, libertatea de a alege, generozitate şi lipsa corupţiei. Două dintre aceste variabile, suportul social şi generozitatea, sunt relativ independente de dezvoltarea economică sau de sistemul politic al ţării, fapt care explică de ce unele ţări relativ sărace şi slabe din punct de vedere al instituţiilor au o populaţie mai fericită decât cele mai puternice democraţii occidentale. 

De exemplu, mexicanii sunt mai fericiţi decât americanii, brazilienii se bucură de o stare de bine mai accentuată decât cetăţenii bogatei Luxemburg, iar venezuelanii iubesc viaţa mai mult decât singaporezii.

O ţară devine câştigătoare în topul fericirii când este bogată, sănătoasă, liberă şi populată de oameni generoşi care se susţin unul pe altul în caz de necazuri. Aşa că am putea să ne întrebăm ce se întâmplă în ţările nordice din Europa de sunt atât de fericite. În Topul fericirii se află Islanda, Danemarca, Norvegia, Finlanda şi Suedia, toate printre primele 10 poziţii.

Comunităţile restrânse sunt mai fericite

Autorii raportului despre fericire susţin că responsabil pentru acest lucru este sistemul de susţinere socială din ţările nordice. Aşa se explică rezistenţa incredibilă a Islandei din timpul crizei economice mondiale, dar şi locul doi câştigat de această ţară în topul fericirii. Această ţară are cel mai mare procent al oamenilor care spun că au pe cine să se bazeze în timp de criză.

Raportul economiştilor conţine şi un capitol care accentuează rolul „bunurilor relaţionale“, cum ar fi reciprocitatea şi simultaneitatea (care descrie cum oamenii iau parte la activităţi importante, împreună), în construirea unei naţiuni fericite. Oamenii sunt mai fericiţi când se simt împliniţi din punct de vedere social.

Elveţia cu democraţia sa directă şi cu comunităţile sudate se află pe primul loc al topului fericirii, dar este valabil şi pentru ţările scandinave. Participarea la democraţie ajută la construirea încrederii reciproce. Oamenii sunt mai dispuşi să plătească impozitele, mai puţin înclinaţi spre corupţie şi salvarea în sânul comunităţii devine standardul.

O comunitate mare, ca UE, nu ajută la fericire

Totuşi, acest tip de societate este foarte delicat. Cele mai fericite ţări ale lumii au populaţii mici (cea mai mare ţară din primele zece locuri ale topului este Canada, cu 35 de milioane de locuitori). Aducerea oamenilor împreună într-o comunitate mare, cum este Uniunea Europeană, nu ajută la creşterea capitalului social.

Mai mult, există ţări pentru care o asemenea uniune face mai mult rău. Acest lucru s-a întâmplat în Grecia, cel mai mare stat pierzător, comparativ cu datele obţinute între 2005 şi 2007. Acelaşi lucru se petrece în Italia şi Spania.

Nu contează cât de mari şi ambiţioase sunt programele ţintite să mărească starea de fericire. Se pare că gânditul la scară mică şi atenţia mare acordată relaţiilor interumane fac societatea să funcţioneze, conchide Bloomberg.