Cristian Diaconescu: ”Nu am simţit nevoia unei atitudini unilaterale privind Siria”
0
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, vorbeşte despre poziţia României faţã de regimul de la Damasc şi reorientarea strategicã spre Germania.
Cristian Diaconescu a preluat pentru a doua oarã şefia MAE, la 24 ianuarie, dupã demiterea lui Teodor Baconschi. Pentru noul ministru, ratificarea Tratatului de extrãdare cu Siria rãmâne o prioritate. Iar înlocuirea Axei Londra-Washington cu direcţia Berlin are doar o componentã europeanã.
Ovidiu Nahoi: Domnule ministru, aţi avut acum douã sãptãmâni o convorbire cu secretarul de stat american, doamna Hillary Clinton. Aţi vorbit şi despre Siria?
Cristian Diaconescu: Inevitabil, da.
O.N.: Ne-a cerut sã fim mai duri faţã de Siria?
C.D. : Nu. Ţinând seama de faptul cã România are un palier de dialog cu statele din zonã mult mai ridicat decât alte state ale Alianţei Nord-Atlantice, ne-a rugat sã ne folosim acest avantaj.
O.N.: Se poate discuta în acest moment cu regimul Al-Assad?
C.D.: Nu, dar existã foarte multe interese acolo, religioase, naţionale, transnaţionale, care, prin coordonarea lor ar putea da un rezultat - sau cel puţin aţa se sperã. Pe de altã parte, i-am vorbit secretarului de stat despre preocuparea majorã a Bucureştiului legatã de cetãţenii români. Avem în Homs şi în multe alte locuri.
O.N.: Mai rãmâne o prioritate şi pentru dumneavoastã ratificarea în Parlament a Tratatului extrãdare, încheiat de preşedinţii Bãsescu şi Al-Assad, în 2010?
C.D.: Categoric, da.
O.N.: Mai e cazul acum?
C.D.: Acum nu avem cu cine discuta la Damasc, dar tratatul ca atare trebuie sã rãmânã. Funcţioneazã regula succesiunii. Noul regim preia toate obligaţiile vechiului regim, sau cel puţin aşa funcţioneazã dreptul internaţional.
O.N.: Dar România n-ar avea o problemã cu aliaţii ei, dacã în momentul acesta ar ratifica un asemenea tratat, negociat totuşi, cu actualul regim sirian?
C.D.: Nu. Ratificarea presupune expresia de voinţã a statului ratificant. Momentul de punere în aplicare reprezintã cu totul altceva.
O.N. : Putem decide noi momentul?
C.D. : Sigur cã da, în momentul în care se comunicã celuilalt stat instrumentele de ratificare. Noi am fi putut sã îndeplinim procedurile acestea în Parlament. Nu cred cã e nimerit ca Parlamentul român sã facã politicã pe astfel de chestiuni.
O.N.: România întreţine legãturi cu membrii Consiliului sirian de opoziţie?
C.D.: Nu.
O.N.: Nu e o oarecare ambiguitate a politicii României în lumea arabã? Iatã, am recunoscut Consiliul de tranziţie din Libia foarte târziu, la o sãptãmânã dupã ce rebelii cuceriserã Tripoli. Acum, cu Siria...
C.D.: Situaţia este foarte fluidã.
O.N.: Totuţi, nu am condamnat foarte puternic represiunile din Siria....
C.D.: Vreau sã vã spun cã participãm foarte activ la dialogul în cadrul Uniunii Europene. Tot ceea ce spune doamna Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate, este convenit şi agreat între noi, deci reprezintã poziţia fiecãruia dintre statele membre. Pe de altã parte, dacã observaţi, atitudini prudente au avut, practic, trei sferturi din statele membre ale Uniunii Europene. Sigur, de la caz la caz, şi de la specific naţional la specific naţional, o astfel de situaţie este interpretatã diferit. Dar nu existã o coordonare, în sensul de a solicita României gesturi mult mai dramatice decât a fãcut pânã acum. Deocamdatã nu am simţit nevoia sã avem o atitudine unilateralã din acest punct de vedere.
O.N.: Cum aţi primit blocarea de cãtre Rusia şi China a rezoluţiei din Consiliul de Securitate?
C.D.: A fost evidentã o situaţie extrem de complicatã şi care a generat o nervozitate destul de serioasã, cu atât mai mult cu cât era un moment important ca rolul ONU, implicit al Consiliului de Securitate, sã fie ceva mai bine conturat.
O.N.: Deci era mai bine sã se fi aprobat rezoluţia de condamnare a regimului de la Damasc?
C.D.: În momentul în care vom fi membri ai Consiliului de Securitate voi putea sã vã dau un rãspuns.
O.N.: Se îndreaptã lucrurile cãtre o soluţie de tip libian?
C.D.: Nu. Nu cred. Cred mai degrabã cã va fi o variantã prin care comunitatea internaţionalã va încerca sã determine statele arabe sã se implice mult mai categoric. Pe ce palier şi cât de profund, mi-e foarte greu sã vã rãspund acum.
În Afganistan, pânã în ultima zi
O.N. Relaţia Israel-Turcia nu mai constituie parteneriatul pe care-l cunoşteam noi, tradiţional. Noi fiind în relaţii foarte bune, în parteneriate cu ambele, ce facem? E cazul sã alegem?
C.D. : Partea bunã a moştenirii trecutului, ceea ce noi calificãm ca fiind relaţiile tradiţionale, înseamnã şi legãturi bune cu state care se aflã în raporturi contradictorii, cel puţin pe o perioadã scurtã de timp. Este un câştig care ne este recunoscut în acest moment. Ar fi pãcat sã nu avem o politicã externã sofisticatã, însã nu cred cã ne-am folosit aici întregul potenţial.
O.N.: Avem un parteneriat foarte avansat cu Israelul, care, brusc a devenit şi mai avansat. În noiembrie a avut loc o ţedinţã comunã a celor douã guverne. Schimbã aceasta cu ceva situaţia?
C.D.: Este o formã de aprofundare a unor relaţii parteneriate mai vechi, iar pe de altã parte are şi valoare de semnal.
O.N.: Semnal?
C.D.: Da. În sensul cã existã o relaţie care funcţioneazã şi faţã de care va trebui sã dãm substanţã. Semnal în sensul acesta, nu pentru terţi. Totuţi, avem un rol în regiune, în condiţiile în care avem şi cu Turcia un parteneriat strategic. Este un semnal de echilibru.
O.N. : Rãmânem în Afganistan pânã în ultima zi a prezenţei militare internaţionale? Iatã, Franţa a anunţat o retragere mai rapidã...
C.D.: Existã o etapizare, stabilitã la summitul NATO de la Lisabona. Sigur, se va discuta aceastã chestiune şi la summitul de la Chicago, în mai. Iar eventualul calendar va ţine seama clar de capacitatea afganilor de a-şi prelua problemele de securitate în propriile mâini. Nu va exista vreo decizie politicã unilateralã a României, sub nici o formã. Noi ne-am atins un nivel de credibilitate în aceastã zonã prin seriozitate.
Reorientarea spre Berlin, valabilã doar în UE
O.N.: Am asistat anul trecut la o schimbare de azimut a României în relaţia europeanã. De la axa Londra - Washginton la direcţia Germania. Aceastã reorientare vine la pachet şi cu anumite poziţii ale Germaniei care, sã fim sinceri, n-au convenit întotdeauna României? În relaţia cu Rusia, de exemplu.
C.D.: Aceastã orientare partenerialã europeanã este strict legatã de aspectele economice. Circa 75% din schimburile noastre economice sunt cu ţãrile membre ale Uniunii Europene. Nu reprezintã o cale de intermediere a unor alte categorii de raporturi, în afara Uniunii Europene.
O.N.: Şi poate funcţiona o asemenea politicã ambivalentã, cu Germania în Europa şi cu alţii în afara ei?
C.D.: Nu este ambivalentã. Este, repet, strâns legatã de parteneriatele economice. Din punctul de vedere al securitãţii, România nu are, practic, în acest moment, vreo preocupare majorã. Pe de altã parte încercãm sã încurajãm aceste state şi pentru o solidaritate europeanã ceva mai serioasã. De exemplu, ne-am fi dorit o solidaritate mai clarã în domeniul energiei, aşa cum dupã criza gazului, din iarna lui 2009, s-a tot anunţat. Noi încercãm sã subliniem cã România sigur nu are o problemã specificã în aprovizionarea cu energie, numai cã în continuare preţurile sunt foarte mari şi, practic, dacã vã uitaţi pe hartã, îţi trebuie un efort deosebit sã faci în aşa fel ca România sã fie evitatã de marile coridoare de transport al energiei. Din punct de vedere geografic, suntem la intrarea în Europa.
"Regionalizarea ne poate face mai puternici"
O.N.: Într-un interviu recent acordat presei române, ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, a afirmat, referitor la ungurii din România, cã „autonomia s-ar putea sã vã facã mai puternici ca stat". Cum apreciaţi aceastã declaraţie, în contextul amplificãrii discursului nationalist la Budapesta?
C.D.: Regionalizarea ne poate face mai puternici. Dar regionalizare la nivel naţional, pe criterii economice. Criteriul etnic nu poate funcţiona, asta e clar.
O.N.: Dar care este poziţia României faţã de Constituţia ungarã?
C.D.: Când am preluat eu mandatul, procedurile de sancţionare a Ungariei de cãtre instituţiile europene erau deja pornite, Din aceastã perspectivã, sigur cã ne asociem cu ceea ce Uniunea Europeanã decide. În mod categoric, suntem interesaţi de raporturi de vecinãtate cât se poate de bune. Dar suntem stat membru al Uniunii Europene ţi trebuie sã arãtãm cã respectãm valorile fundamentale. Deci, câtã vreme un stat nu se subsumeazã acestor valori, el va trebui sã suporte consecinţele.
O.N.: Dar grupul PPE a susţinut mereu guvernul Orban în Parlamentul European, iar dumneavoastrã sunteţi în coaliţie cu PDL...
C.D.: Dupã pãrerea mea, fãrã a avea o atitudine agresivã într-un sens sau în altul, nu cred cã se poate susţine politic un stat împotriva valorilor europene.
"Pentru integrare ne-am sacrificat industria de apãrare"
O.N.: Cum ne-aţi putea rezuma viziunea României asupra lumii?
C.D.: Este o viziune care ţine în special de aspiraţie, de dorinţa fiecãrui cetãţean de a avea o conexiune cât se poate de directã şi demnã cu lumea civilizatã. Niciodatã susţinerea pentru integrarea în Uniunea Europeanã şi Alianţa Nord-Atlanticã n-a coborât sub 60% în încrederea cetãţenilor. Niciodatã, cu o singurã excepţie, rãzboiul din Iugoslavia, bombardamentul NATO, când faţã de Alianţã au existat o serie de preocupãri. În al doilea rând, noi nu avem partide radicale anti-europene, anti-americane, anti-euroatlantice. În al treilea rând, de regulã, politica externã e o zonã de imagine pozitivã aproape automatã. Asta vine din disponibilitatea pe care cetãţeanul o are faţã de acest domeniu. De aceea a şi creat persoane cu imagine bunã, oarecum dincolo de demersurile lor efective, politice. În al patrulea rând, din câte înţeleg public, românii nu au dorit ca România sã fie într-o zonã gri. Este un fel de orizont de aşteptare pe care România îl are permanent şi faţã de care e chiar gata sã facã sacrificii. Nu ştiu chiar dacã e melodramatic ce spun eu dar, în folosul proceselor de integrare, s-au fãcut schimbãri în România pe care nu ştiu ce altã mizã le-ar fi putut obţine. Pentru integrare europeanã, mai ales, acestea au însemnat lichidarea industriei de apãrare. Restructurarea a însemnat o lichidare de 18.000 de locuri de muncã. Am acceptat instituţii pe care, probabil, dacã n-ar fi existat condiţiile de integrare, nu le-am fi dorit vreodatã: Consiliul Concurenţei, ANI, DNA. Le-am acceptat pânã la urmã, dar din punct de vedere al aşteptãrii publice nu existã foarte mari obiecţii.
O.N. : Aici poate cã anumite elite nu le-ar fi dorit.
C.D. : Exact. Pe de altã parte, la noi existã un fel de idee permanentã de racordare. De racordare la valori şi standarde, care este mai uşor detectabilã atunci când este vorba de procese de integrare, decât atunci când este vorba de politici publice. Aceleaşi idei, aceleaşi instituţii sau poate aceleaşi valori trec mult mai greu în mentalul public dacã nu sunt acompaniate şi de o explicaţie a alinierii la un anumit gen de standarde.
Se încarcă comentariile...
