Cine sunt, de fapt, „căpşunarii“

Printre românii care muncesc în Spania sunt şi mulţi intelectuali dornici ca autorităţile din ţară să le acorde atenţie. Dezbinarea diasporei şi politicianismul îi împiedică pe conaţionalii noştri să se afirme drept comunitatea cea mai puternică din Peninsulă.

Avocaţi, profesori şi medici români îşi fac treaba cu multă conştiinciozitate într-un Regat în care, cândva, era o mândrie să spui că vii din „ţara Nadiei Comăneci". Conaţionalii noştri din Spania sunt apreciaţi în universităţi şi clinici, însă, ca un blestem, imaginea românilor, per ansamblu, este proastă. Televiziunile locale se întreceau, până nu de mult, să pună pe seama românilor săvârşirea a fel şi fel de infracţiuni. Asta în timp ce zeci de mii de românce făceau curăţenie în apartamentele spaniolilor sau le îngrijeau bătrânii şi se bucurau de încrederea deplină a acestora. Alte zeci de mii - sau poate chiar sute de mii - de români lucrau în construcţii, în spitale sau la catedră. Nu s-a auzit de plângeri şi nemulţumiri în privinţa celor care veneau din „ţara Nadiei", în speranţa unui trai mai bun. O spune chiar Aurel Bunda, protoiereul Protopopiatului de Catalunya, Aragon şi Insulele Baleare, aşadar un preot ortodox român din Barcelona.

De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute, câţiva reprezentanţi ai românilor din Spania s-au întâlnit la Barcelona, la iniţiativa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, structură ce funcţionează în subordinea premierului. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, i-a sfătuit (cu eleganţă) pe politicienii noştri să nu mai aplice strategia „îngrăşării porcului în ajun" de alegeri şi să se implice mai serios în rezolvarea problemelor comunităţilor de acolo.

Mai mult pe cont propriu decât împreună

Conferinţa „Şanse egale într-o Europă unită", despre care făceam vorbire mai sus, a pus în evidenţă - încă o dată, dacă mai era nevoie - individualismul care domină relaţiile dintre membrii comunităţii româneşti din Spania. Deşi nu reuşesc să-şi creeze măcar două, trei organizaţii reprezentative (sunt câteva sute în toată Spania), conaţionalii noştri se strâng, din fericire, duminica şi de sărbători, la biserică. Acolo vorbesc despre problemele lor şi tot acolo încearcă să se ajute reciproc. Dar cu atât nu pot rezova problema de fond, respectiv aceea de a-şi apăra interesele colective. Important de conştientizat este faptul că ei sunt cea mai numeroasă comunitate de imigranţi de pe teritoriul Spaniei - între 800 şi 900.000 de oameni.

„Atât timp cât nu vom fi uniţi, glasul nu ne va fi auzit. Primarii localităţilor în care am mers mi-au spus că ei ar vrea să-i ajute pe români, dar că aceştia nu se implică în proiecte", le-a reamintit Preasfinţitul Timotei celor pe care-i păstoreşte. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă.

Ne pierdem identitatea încet şi sigur

Imigranţii nu şi-au dezvoltat simţul voluntariatului, spune ierarhul ortodox, fapt ce îi pune în inferioritate faţă de alte comunităţi. De pildă, ruşii se arată mult mai uniţi şi îşi conservă cu grijă identitatea naţională, învăţându-şi copiii cine sunt. „Au înţeles că împreună sunt o putere", subliniază Preasfinţitul Timotei, care a slujit vreme de trei ani, în Franţa, la o mănăstire ortodoxă rusă.

Românii cu studii superioare, care le-ar putea preda copiilor limba maternă, istoria şi geografia ţării din care provin, nu se înghesuie să o facă. Soţiile preoţilor sunt cele care „duc greul" în şcolile parohiale, acolo unde micuţii de origine română află câte ceva despre ţara lor şi despre credinţa în care s-au născut.

Agricultura şi construcţiile, domenii preferate de românii din Spania

Presiuni politice din toate părţile

Diana Dinu, preşedinta Asociaţiei de mediatori interculturali Quorum din Barcelona, spune că până şi oficiali din Catalunya i-au telefonat ca să o întrebe „cum votează românii". Interesele politice legate de atragerea voturilor acestora sunt foarte mari, atât pe plan local, cât şi în ţara de origine. Totuşi, Daniel Ţecu, un alt reprezentant al românilor, susţine că dezinteresul faţă de alegeri este dominant în cadrul comunităţilor. „Mulţi preferă să meargă să mănânce mici şi să bea câte o bere în ziua alegerilor decât să treacă pe la urne şi, eventual, să stea la coadă", afirmă Ţecu, adept al votului prin corespondenţă. În opinia sa, această formă de a-ţi alege reprezentanţii ar activa electoratul din diaspora - destul de şters, ca prezenţă, la ultimul scrutin. Oricum, rezervele în privinţa modului de securizare a acestui tip de vot, dar şi ideea introducerii mult mai practicului vot electronic elimină de pe „agendă" proiectul de lege prin care românii din diasporă şi-ar putea trimite opţiunea prin poştă.

Trataţi cu lipsă de respect

Românii din Spania au acumulat, de-a lungul timpului, nenumărate frustrări în relaţia cu reprezentanţele diplomatice ale României. Telefoanele „trântite în nas", tergiversările în eliberarea unor documente şi taxele consulare mari (50 de euro pentru te miri ce hârtie) sunt câteva dintre nemulţumirile enunţate de românii cu care am stat de vorbă la Conferinţa „Şanse egale într-o Europă unită". Nu în ultimul rând, acestora li se adaugă muţenia autorităţilor centrale la semnalările repetate ale diasporei în privinţa necesităţii unui eficient dialog bilateral cu Spania pe tema permiselor de muncă pentru români.

„Românii nu sunt doar căpşunari. Sunt şi avocaţi, şi profesori, şi doctori. Ei trebuie ajutaţi de către statul român să ocupe o poziţie mai bună în Spania. Spre exemplu prin determinarea, pe linie bilaterală, a scurtării perioadei de echivalare a studiilor universitare", a spus Roberto Bârsan, un român venit în Spania în urmă cu un deceniu. El a legat această chestiune şi de imaginea pe care o au conaţionalii noştri în Regat. „Relaţia socială dintre români şi spanioli se degradează pe zi ce trece. Trebuie făcut ceva pentru a nu se ajunge foarte jos", a încheiat Roberto Bârsan.

Cert este că situaţia românilor din Peninsula Iberică are multe nuanţe de gri. Ieşirea cu bine din criza economică şi de imagine depinde, în egală măsură, de atenţia ce le va fi acordată de la Bucureşti şi de atitudinea lor faţă de ei înşişi.

Diaspora românească, o forţă risipită

Aproximativ zece milioane de români sunt răspândiţi în toată lumea, dar 6.500.000 dintre aceştia nu au cetăţenia ţării noastre. În Spania, la sfârşitul anului trecut, figurau în evidenţele poliţiei circa 912.000 de români. Se presupune însă că o parte din ei s-au repatriat sau au plecat spre alte ţări, ca urmare a restrângerii oportunităţilor de angajare.

"Suntem puşi într-o lumină proastă pentru că nu reacţionăm la abuzuri; trebuie să ne asumăm atitudini în situaţii neplăcute."
Eugen Tomac
secretar de stat pentru românii de pretutindeni