Cine este miliardarul slovac de care depinde viitorul guvern al Cehiei
0Andrej Babis este marele câştigător al alegerilor legislative din Cehia. Partidul său populist ANO (rom. „da”) a câştigat 19% din voturi, cu doar două procente mai puţin decât social-democraţi, care au ieşit pe primul loc. Astfel, miliardarul de origine slovacă a devenit personajul-cheie în negocierile pentru formarea unei coaliţii de guverne, care trebuie să aibă cel puţin trei partide partenere pentru fondarea unui executiv stabil.
În politică, Babis a venit de nicăieri. Născut în Slovacia, magnatul de 59 de ani a făcut avere din afacerile cu produse alimentare, fertilizatori şi produse chimice folosite în agricultură şi, în urmă cu doi ani, a înfiinţat ANO – Partidul Cetăţenilor Alienaţi. Alegerile de sâmbătă au arătat că „titanul incoruptibil” - aşa cum s-a promovat în campanie – a reuşit să câştige încrederea electoratului nemulţumit de sistem, de corupţie şi de măsurile de austeritate aduse de criza economică.
„Nu vrem să guvernăm, vrem doar să promulgăm legi în parlament”, a spus Babis cu un puternic accest slovac după victoria sa răsunătoare. „Vom începe cu legi pentru reformarea statului”, a adăugat el. Babis are o avere estimată la 1,5 miliarde de euro, care-l plasează pe al doilea loc în topul miliardarilor cehi, în urma omului de afaceri Petr Kellner.
În campania electorală a mizat pe lucruri care-i erau cunoscute: a reinventat faimosul „Da, putem” folosit de Obama în „Da, ne va fi mai bine” şi a oferit potenţialilor alegători gogoşi la toate manifestaţiile pe care le organiza. „Într-adevăr, n-am cel mai bun profil”, a spus Babis când se promova, apărându-se de acuzaţiile că a fost agent secret al poliţiei secrete în comunism.
Datorită unui tată care a pus bazele comerţului extern pe vremea comuniştilor, Babis a crescut în străinătate şi a fost educat la Paris şi la Geneva.
Talentul de a face bani a apărut din tinereţe. „Lucrez de la 15 ani, am livrat lapte, descărcam vagoane în gară, m-am ocupat de decoraţiuni interioare, construiam case de vacanţă, toate pentru a face bani”, povestea el într-un interviu.
S-a licenţiat în Economie şi a moştenit imperiul tatălui, lucrând mai întâi ca reprezentantul comaniei acestuia în Maroc.
După „Revoluţia de Catifea” şi schimbarea de regim din 1989, Babiss-a întors în ţara sa natală pentru a o găsi divizată în două state, iar el – şomer. Atunci a înfiinţat Agrofert, a patra companie ca mărime din Republica Cehă, care deţine acum active în valoare de cinci miliarde de euro.