Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu în Italia pentru accesul în restaurante, mijloace de transport şi alte zone aglomerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu în Italia de la începutul lunii august, pentru evenimentele cu un număr mare de oameni, dar şi în locurile aglomerate şi în mijloacele de transport. Autorităţile încearcă astfel să limiteze răspândirea variantei Delta.

Cei 38 de milioane de italieni care şi-au descărcat deja codul QR pentru certificatul verde vor avea liber la călătorii. De cealaltă parte, vor fi libertăţi limitate pentru cei care nu s-au vaccinat, nu au avut COVID-19 sau pentru cei care nu vor să cheltuie 20 de euro pentru un test ori de câte ori vor să iasă la o pizza sau la un film, mai scrie sursa citată, scrie La Stampa, citată de Digi24.

Cazurile de COVID au crescut în Italia

Varianta Delta a făcut ca numărul infectărilor să crească în italia, miercuri ajungând la un număr de 4.259 de cazuri noi. Autorităţile trebuie ori să limiteze răspândirea virusului prin permiterea doar a celor imunizaţi sau cu un test negativ în locurile aglomerate, ori să revină la restricţiile dure.

Măsurile se află pe lista de propuneri a autorităţilor italiene, mai scrie sursa citată.  Guvernul ar urma să stabilească noi parametri de risc pentru regiunile din Italia şi reglementarea certificatului verde, care ar trebui să ajungă joi pe masa Consiliului de Miniştri.

În ce priveşte restaurantele de interior, dezbaterea este încă deschisă, dar şi aici autorităţile iau în calcul ca certificatul verde să devină obligatoriu. Clienţii care intră fără permis riscă o amendă de 400 de euro, în timp ce proprietarii restaurantelor, dacă nu cer green pass-ul la intrare, riscă închiderea pe 5 zile.

Pentru tinerii care au vrut să se imunizeze, dar din lipsa serurilor nu au reuşit, statul le-ar putea oferi teste COVID gratuite.

Cerinţele pentru obţinerea certificatului verde sunt: ambele doze de vaccin făcute, test negativ sau dovada vindecării de COVID. Nu este nevoie de certificat pentru copiii sub 12 ani. Potrivit La Stampa, certificatul ar putea fi eliberat la început după o singură doză de vaccin, iar de la 1 septembrie va fi eliberat numai pentru cei vaccinaţi cu schemă completă. 

De asemenea, Guvernul italian ia în calcul să extindă starea de urgenţă, care expiră pe 31 iulie, mai scrie sursa citată. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite