Ce ascunde demisia lui Alexis Tsipras

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexis Tsipras in parlamentul elen la 14 august 2015 FOTO AP
Alexis Tsipras in parlamentul elen la 14 august 2015 FOTO AP

În ziua în care s-a acordat Greciei prima tranşă dintr-un al treilea ajutor financiar ce va ajunge până la 86 de miliarde de euro, premierul Greciei Alexis Tsipras a anunţat că îşi dă demisia împreună cu tot Guvernul şi convoacă alegeri anticipate, în contextul impasului politic.

„Simt că am obligaţia morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză“, a declarat joi seara Alexis Tsipras. Alegerile anticipate ar urma să aibă loc pe 20 septembrie, înainte de începerea aplicării măsurilor de austeritate stabilite cu liderii financiari ai zonei euro, potrivit ERT, postul public de televiziune din Grecia.

Popularitatea lui Alexis Tsipras

Poporul grec este epuizat de austeritate şi de politicienii care, din punctul lor de vedere, au „vândut ţara“ creditorilor. Grecii se vor duce la votul anticipat cu o economie pe butuci, cu controlul capitalului încă în vigoare, cu reputaţia lor pe plan internaţional distrusă şi cu un sistem politic mai instabil decât a fost vreodată. În mare parte, Alexis Tsipras, primul lider al ţării din partea extremei-stânga, este de vină pentru această situaţie, notează „The Guardian“.

Aşa că se pune întrebarea de ce Tsipras a ales să ţină alegeri anticipate, dându-şi demisia împreună cu Guvernul său? După ultimele condiţii impuse de creditorii internaţionali, reputaţia prim-ministrului cu siguranţă că a avut de suferit. 

Foarte puţini politicieni, continuă „The Guardian“, au ignorat atât de multe promisiuni electorale ca liderul Syriza, care a venit la putere jurând să scape de austeritate şi de toate relele care vizează Grecia. Totuşi, în mod paradoxal, Tsipras rămâne mai popular decât oricare dintre rivalii lui politici.  

Cu un nou mandat, marxistul Tsipras nu doar că va reuşi să se reinventeze drept un moderat progresist, dar şi drept un politician care a salvat Grecia şi care a scăpat ţara de eliminarea din zona euro. Prin declanşarea alegerilor atât de curând, mulţi analişti consideră că va reuşi să dejoace planurile duşmanilor din coaliţia Syrizia, înainte ca o populaţie sărăcită să simtă impactul unor impozite şi mai mari sau ale noilor măsuri de austeritate impuse de creditori.

Reuşitele lui Tsipras: indignarea grecilor s-a orientat către europeni

Poate că Atena a pierdut războiul în faţa creditorilor, dar electoratul grec crede, în mare parte, că s-a înregistrat o victorie morală asupra partenerilor din zona euro. Logica publicului spune că Tsipras este singurul care poate transforma cu adevărat Grecia.

„Votanţii Syriza cred că Tsipras s-a luptat cu adevărat în zona euro şi că a obţinut tot ce a putut“, spune Thomas Gerakis, analist politic şi şeful companiei de sondaje Marc. „Ei dau vina pe parlamentarii europeni pentru noul pachet de austeritate, mai mult decât pe Tsipras“, adaugă specialistul.

Acum, Tsipras este cel mai popular politician. E tânăr şi inteligent, şi nu a fost niciodată implicat în scandaluri. Oamenii nu uită că guvernele anterioare şi partidele de opoziţie de acum au adus ţara în situaţia în care e“, a declarat pentru Reuters Ilias Tiganis, 50, proprietar de magazin din centrul Atenei.

De ce s-a grăbit Tsipras cu demisia

Orice ezitare în solicitarea de alegeri anticipate s-ar fi putut dovedi riscantă pentru Alexis Tsipras, care şi-a câştigat locul de premier în ianuarie 2015 bazându-se pe experienţa lui de politician din opoziţie şi nu pe cea de a conduce o ţară. Însă, dacă nu reuşeşte să se mişte repede, există riscul ca popularitatea lui să scadă.

„Adevăratul test pentru guvernul Tsipras va fi în câteva luni, când oamenii vor începe să simtă efectele implementării noilor măsuri“, spune Gerakis.

Cine sunt rivalii lui

În doar câteva săptămâni, Tsipras a pierdut peste un sfert din proprii parlamentari, radicali care nu doar că s-au simţit trădaţi de înţelegerile premierului, dar care vor duce şi o campanie dură împotriva lui.

Alexis Tsipras pare gata să scape de cei din coaliţia sa care i se opun, permiţând astfel Syrizei să ocupe locul de centru-stânga lăsat liber de partidul socialist PASOK, care la ultimele alegeri a reuşit să câştige doar 13 locuri din cele 300 ale Parlamentului. 

Riscurile lui Tsipras 

Totuşi, toate planurile făcute de Tsipras cu privire la alegerile anticipate rămân sub semnul surprizei. Grecii ar putea să-şi cântărească opţiunile şi să nu voteze pentru omul care a dat înapoi în cazul promisiunilor pe care le-a făcut. Criticii lui Alexis Tsipras sunt destul de mulţi şi se înhamă la o bătălie hotărâţi să demonstreze faptul că în politică nu poţi elimina surpriza.

Unii greci, aspriţi de criza fără sfârşit, acceptă că Tsipras este apt din punct de vedere politic, dar se îndoiesc de capacitatea lui ca lider al naţiunii. „E mai bun la minciuni ca alţii“, spune Fotis Mamoglou, un bijutier în vârstă de 64 de ani. „Vorbeşte despre problemele cu care se confruntă poporul, dar se şi foloseşte de ele pentru popularitate“, adaugă grecul. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite