Bild, Merkel şi războaiele culturale din jurul reunificării între Est şi Vest: povestea celui mai popular tabloid din Germania

Fondat de Axel Springer şi publicat prima oară în 1952, Bild, cel mai mare tabloid din Germania, este tipărit în 20 de ediţii regionale şi vinde peste 1.3 de milioane de copii. Publicaţia pătrunde în toate colţurile societăţii germane, dar atinge profund şi scena politică profund, astfel încât de-a lungul anilor cancelarii germani s-au bazat pe el pentru a lua pulsul naţiunii.

Redactorul-şef al Bild este Julian Reichelt, 40 de ani, fost corespondent de război în Siria. Albrecht von Lucke, redactorul publicaţiei lunare liberale de stânga Blätter, îl numeşte „un populist de frunte din Germania de Vest”.

Bild s-a remarcat prin mantrele sale privind piaţa liberă şi a concentrat un soi de Las Vegas într-un mediu cultural conformist. Decenii întregi a fost detestat de orice neamţ vestic de orientare social-democrată şi s-a înclinat în faţa Apartheidului sud-african, dictaturii din Grecia şi rachetelor balistice americane Pershing. Misiunea sa a fost distrugerea Estului comunist şi opinia sa împotriva unor proteste studenţeşti, la sfârşitul anilor 1960, l-a aruncat în vâltoarea vieţii politice, dar şi a unor imense controverse, care i-au atras pentru prima dată pierderea cititorilor.

Odinioară mai influent în societatea germană, este actualmente mai important din punct de vedere politic. „Îmi încep dimineaţa cu el, întrucât setează agenda politică a zilei. Politicienii din Berlin fac şi ei probabil acelaşi lucru”, spune Josef Joffe, redactorul-şef al săptămânalului liberal Die Zeit. Bild a fost mereu strâns conectat cu elitele politice. Fostul cancelar german Helmut Kohl a avut o relaţie apropiată cu editorul Kai Diekmann. „Kohl guvernează cu Bild”, a spus laureatul Nobel Heinrich Böll, un critic al publicaţiei. Gerhard Schröder, următorul cancelar german, a recunoscut la rândul său: „pentru guvernare am nevoie de Bild, de ediţia sa de duminică şi de televizor”.

În ultimii ani Bild a găzduit parţial Conferinţa de Securitate de la München. Deşi susţinută la început, cancelarul Angela Merkel nu a intrat în graţiile cotidianului, iar în prezent a devenit chiar o ţintă, arată the Guardian în reportajul său.

Ţintele Bild

În pofida apropierii tradiţionale de putere, Bild nu mai este un simplu apărător pasiv al statu-quo-ului german. Azi, spune Joffe de la Die Zeit, este o „forţă anti-sistem pentru oportunităţi egale. Precedenţii editori au format alianţe pe baza părerilor personale, dar Reichelt este diferit. El este o persoană politică”, spune jurnalistul Stefan Niggemeier, co-fondator al BILDBlog, un site care corectează erorile factuale ale cotidianului.

Agenda lui Reichelt e definită resuscitarea angajamentelor fundamentale ale Bild: pro-SUA, pro-NATO, pro-Israel, pro-austeritate, pro-capital, anti-Rusia şi anti-China. Strategia sa este contracararea stângii totalitariste şi canibalizarea suferinţelor dreptei extremiste. Reichelt spune despre Alternativa pentru Germania (AfD) de extremă dreaptă: „Nu vrem să avem nimic de-a face cu aceşti imbecili. Singura cale de a-i distruge este să le creăm spaţiu în ceea ce a fost odată mainstreamul politic al ţării”.

Dar principalele ţinte ale Bild rămân „Oamenii de bine”, supărători pentru economia şi clasa de mijloc a Germaniei: făcătorii binelui, vegetarienii, Verzii şi susţinătorii politici ai anilor 1968.Ceva mai recent însă în vizor au fost luaţi Merkel şi partidul său, Uniunea creştin-democrată (CDU), este de părere editorialistul Tageszeitung (de orientare stânga) Fatma Aydemir, apreciind că Bild are o retorică împotriva refugiaţilor pe alocuri asemănătoare AfD. Cancelar de 14 ani, Angela Merkel are însă o popularitate mare şi este o provocare dificilă pentru oricine vrea să arate că politica sa de succes este epuizată istoric. „Suntem vocea oamenilor. Dacă n-am exista, ar ajunge să creadă că sistemul este cu totul împotriva lor”, spune Reichelt, care merge şi mai departe: Bild este ultimul avanpost de unitate în Germania. O viziune cel puţin curioasă a publicaţiei care a despărţit o ţară a „consensului politic” în două, remarcă the Guardian.

Bild este totuşi un tabloid în care scandalurile siropoase apar alături de evenimentele zilei, titluri bombastice sau de impact însoţind proclamarea învingătorilor şi perdanţilor zilei. Pe altă parte, reportajele senzaţionaliste ale lui Paul Ronzheimer, care se pozează în mijlocul unor evenimente din toată lumea, au funcţia de a semnala cititorilor prezenţa globală a Bild, crede von Lucke de la Blatter. 

Mitologia din jurul lui Merkel

Reichel spune că aşa-numita presă respectabilă se înconjoară de iluziii, un exemplu fiind „mitologia elaborată” creată în jurul lui Merkel cum că deciziile sale vin din agerime naturală şi nu dintr-o abilitate de a simţi orientarea de moment a societăţii. Pentru el, Merkel e încarnarea depolitizării societăţii germane, cu efectul ştergerii liniilor fractură între conservatori şi liberali. În momente decisive, Merkel şi-a lipsit oponenţii de platformele de opoziţie, fiind mereu cu un pas înaintea lor. În 2003, a introdus o agendă neoliberală în CDU ca doi ani mai târziu, când sondajele au aruncat-o în aer, să vină cu programe social-democrate. La fel a răspuns şi în criza refugiaţilor din 2005, nu neapărat din principiu, ci în ton cu publicul, cum s-a văzut în legislaţia ulterioară în acest sens după ce societatea şi-a mai schimbat opinia. 

Reichelt a oferit o portavoce criticilor lui Merkel după marşurile violente ale extremei drepte din oraşul Chemnitz, landul Saxonia, după ce un neamţ a fost ucis de imigranţi. Hans-Georg Maassen, şeful serviciilor de informaţii germane a denunţat în Bild referinţa lui Merkel la o „vânătoare” a imigranţilor pe străzi. Acesta a fost demis pentru declaraţiile sale.

Anii ‘60, 70 şi’ 80

Reichelt s-a născut la Hamburg într-o familie de jurnalişti pentru care Axel Springer era un erou, în timp ce scriitori umanişti ca Heinrich Böll erau duşmanul. În anii 80, Hamburg, un oraş bogat, era un centru al stângii anarhiste, iar Bild, cu cavalerii săi în armuri strălucitoare, însemna opusul ei. 

Pentru Reichelt, Bild a avut dreptate în privinţa a trei probleme majore ale Germaniei de după război, spre deosebire de stânga: susţinerea Israelului, a SUA şi, în plus, „am fost convinşi că reunificarea va funcţiona, spre deosebire de personalităţile stângiste [Jürgen] Habermas şi Günter Grass”. Jurnalistul Niggemeier, co-fondator al BILDBlog, spune: „Stânga germană a renunţat la ea în anii 1980. Cauza a devenit ceva aproape de neimaginat”, în timp ce Bild s-a poziţionat frontal împotriva Zidului Berlinului.

O introducere a publicaţiei Bild pentru tineretul german a fost făcută de Günter Wallraff în Der Aufmacher (ştire de prima pagină), care s-a angajat ca jurnalist sub acoperire pentru a expune fabricaţiile ziarului, în 1977. El povesteşte despre amestecul în viaţa privată şi o linie de prevenţie a suicidului falsă creată de Bild.

„În anii 1970 şi 1980, Bild avea control complet asupra presei şi nu se putea face mai nimic. Dacă le erai duşman, deveneai un terorist politic”, a declarat Wallraff pentru The Guardian.

„Văd că tonul său e mai civilizat acum. Să fi văzut titlurile din anii 70 şi articolele de susţinere pentru dictaturile din Chile şi Grecia, cele în favoarea apartheidului”.

Bild a luat poziţie împotriva protestelor studenţilor din 1968, numindu-i „răzvrătiţi” şi „fascişti academici de stânga”. Liderul lor, activistul marxist Rudi Dutschke a fost împuşcat şi rănit grav de un fanatic de dreapta inspirat de asasinul lui Martin Luther King Jr. Bild îl numise „Inamicul 1 al Statului”, şi îndemnase: „Opriţi-l pe Dutschke acum!”. Mii de oameni au strigat ulterior pe străzi:„Şi Bild a apăsat pe trăgaci!”.

Văduva lui, Gretchen Dutschke-Klotz, a povestit anul trecut că în anii 60 Germania era un stat totalitar şi Bild era „un simbol al său”, în timp ce oamenii de atunci nu cunoscuseră o altă democraţie în afara republicii de la Weimar. „Bild a fost învins în sfera culturală, mai ales având în vedere poziţia femeii în societate acum sau politicile climatice”.

Din contră, scriitorul Heinrich Böll a văzut o influenţă potenţial ireversibilă a Bild asupra societăţii şi a denunţat-o în mai multe cărţi, între care, „Onoarea pierdută a Katherinei Blum”. „Bild nu mai este un cripto-fascism şi nici atitudine, ci de-a dreptul fascism cu incitările, minciunile şi mizeriile sale”.

În 1972, Facţiunea Armata Roşie, cea mai vizibilă prezenţă a stângii dure, a încercat să arunce în aer sediul Bild de la Hamburg după ce solicitase exproprierea companiei Springer. Liderul său, Ulrike Meinhof, a dedicat atacul victimelor Spring: comuniştii, palestinienii şi muncitorii străini.

Anii ‘90 şi prezent

După Războiul rece, Bild a devenit un tabloid de celebrităţi şi şi-a pierdut orientarea ideologică.  Kai Diekmann, redactorul-şef al Bild între 2001 şi 2005, a expus contradicţiile conservatorismului german în epoca Merkel. Fidel cancelarului Helmut Kohl, a mers pe linia menţinerii Germaniei ca beneficiar economic al globalizării şi a pledat în „Marea Autoamăgire” contra suspecţilor de serviciu ai dreptei germane: musulmanii, liberalii multiculturali şi ecologiştii. În opinia sa, înclinările către stânga ale alianţei îndelungi între Merkel şi social-democraţi trebuiau învinse prin restabilirea gloriei conservatoare cu păstrarea dominanţei economice a Germaniei. Speranţa sa într-o majoritate tăcută a opoziţiei a stat la Karl-Theodor zu Guttenberg, ministrul apărării din cabinetul Merkel. Acuzat de plagiat, acesta a căzut însă în dizgraţie şi s-a mutat în SUA.

Diekmann a fost implicat într-un scandal cu cotidianul de stânga Taz care a dezvăluit că acesta şi-a făcut operaţie de mărire a penisului la Miami. A avut loc un proces, iar Diekmann, care a pierdut, este înfăţişat cu un penis uriaş pe clădirea ziarului.

Reichelt a preluat Bild în 2018 şi a luat-o în colimator pe Merkel. Bild reflectă în continuare opinia publică, printre subiectele preferate fiind industria auto şi a armelor. „În sfârşit! Leopard-2 în Idlib şi poate în curând în luptă contra tancurilor ruse ale lui Assad. E nevoie de un turc pentru a pune la treabă cum trebuie un tanc german ”, scrie pe Twitter editorul politic al Bild. În afara poziţiilor sale populiste, Reichelt s-a arătat clar anti-Putin, pro-Nato, pro-Israel, viziuni pe care le-a dus dincolo de linia standard din Germania, e de părere Niggemeier. Bild valorifică cu precădere nemulţumirea publică pe anumite teme, una schimbătoare. De plidă, Reichelt a apărat-o pe Merkel în decizia „la mintea cocoşului” a neînchiderii graniţelor pentru refugiaţi sirieni în 2015 , dar Bild asociază migraţia cu infracţionalitatea şi cere expulzarea lor. 

Jurnaliştii atribuie o schimbare către politică a Bild unei scăderi a numărului de cititori. Reichel mărturiseşte că eroul său e Franz-Josef Strauss, un politician conservator de după război faimos pentru mantra: „Să nu permiteţi vreodată un partid la dreapta Uniunii Social-Creştine”.

Pe frontul internaţional Bild preia apelurile centriştilor liberali la un rol de lider în afacerile globale. Von Lucke de la Blatter (liberal de stânga) crede că Bild pune în scenă un spectacol, dar la primele victime tot el va cere, populist, întoarcerea din teatrele de război , iar asta îl face „mai periculos ca oricând”.

Pandemia COVID-19 a prins Bild şi publicaţiile de dreapta cu garda jos. Cum răspunsul guvernamental a fost puternic, Bild a luat la ţintă China, iar scrisoarea din aprilie prin care cere daune de 149 miliarde de euro Beijingului a făcut înconjurul lumii: „Închideţi ziarele şi site-urile critice regimului, dar nu şi locurile cu supă de liliac”.

La ţintă a fost luat şi expertul guvernamental în boli infecţioase Christian Drosten. Replica acestuia - „am lucruri mai bune de făcut” - la solicitarea Bild să motiveze prompt un studiu criticat de alţi experţi a devenit faimoasă pe Twitter .