Bancherii Islandei fac puşcărie la o fermă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurii şefi de bănci din lume care au fost trimişi după gratii ca urmare a crizei financiare din 2008 îşi execută pedeapsa într-o fostă gospodărie rurală din vestul Islandei ce a fost transformată în închisoare.

La penitenciarul Kviabryggja nu este însă nevoie de măsuri de siguranţă clasice - ziduri exterioare, garduri de sârmă ghimpată sau de turnuri de pază. Aici, cel mai dur gardian este relieful: de-o parte se află Oceanul Atlantic, iar de cealaltă - o întindere de roci vulcanice, scrie Bloomberg.

La Kviabryggja sunt închişi Sigurdur Einarsson, fost preşedinte al băncii Kaupthing, şi Hreidar Mar Sigurdsson, fost director general al acestei bănci, ambii condamnaţi pentru manipularea pieţei şi pentru fraudă, la scurt timp după intrarea în colaps a instituţiei care era la acea vreme principalul creditor al ţării.

Îşi petrec zilele spălând haine, făcând sport în sala de gimnastică a închisorii şi navigând pe internet. Cei doi, precum şi alţi doi foşti asociaţi ai acestora – Magnus Gudmunson, fost CEO al sucursalei Kaupthing din Luxemburg, şi Olafur Olafsson, al doilea acţionar al băncii la momentul colapsului acesteia – au voie chiar să se plimbe prin împrejurimi. La fel şi alţi 19 deţinuţi, ajunşi după gratii pentru infracţiuni fără caracter violent. 

Chiar dacă nu par cele mai dure condiţii de detenţie, situaţia în care se află acum bancherii nu mai are nimic în comun cu perioada în care aceştia dădeau petreceri pentru clienţi pe iahturi, în Monte Carlo, şi angajau staruri pop, precum Tom Jones, pentru a susţine concerte la galele din Londra.

În total, 26 de persoane importante din sectorul financiar au fost condamnate în Islanda începând din 2010, cea mai mare pedeapsă fiind de cinci ani şi jumătate de închisoare. În marile capitale financiare ale lumii – New York şi Londra – acest lucru nu s-a întâmplat.

Autorităţile din Islanda nu au trecut însă uşor peste ceea ce s-a întâmplat în ţară după declanşarea crizei financiare. 

În contextul în care la începutul anilor 2000, cele mai mari trei bănci din ţară - Kaupthing, Landsbanki Islands şi Glitnir - au folosit căi nu tocmai corecte pentru a obţine profituri uriaşe, după declanşarea crizei, acestea au intrat în incapacitate de plată, având datorii de 85 de miliarde de dolari. Moneda naţională s-a depreciat, iar apoi a început haosul financiar. 

Totuşi, economia Islandei s-a redresat câţiva ani mai târziu, iar anul acesta se aşteaptă o creştere a produsului intern brut al ţării de 4 procente.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite